22 April 2009

La multi ani, Terra!

Sau la cat mai multi ani…si aici intervenim noi, oamenii, cei care locuim pe aceasta planeta. Nu mai este nevoie sa recapitulam importanta micilor gesturi cotidiene, pe care fiecare dintre noi le putem face. Salvarea Pamantului si prelungirea duratei lui de “functionare” ar trebui sa fie o munca de echipa. Pe de o parte, suntem noi, cei multi, oameni cu diferite profesii si pregatiri, care realizam, in sfarsit, ca daca o floare nu aduce primavara, cu siguranta este primul semn care ii vesteste venirea. Prin urmare, daca o sa stingi becurile de fiecare data cand iesi dintr-o incapere, nu o sa pui capat incalzirii globale, insa daca o suta sau cinci sute dintre noi vom face asta, diferenta va fi remarcata. Mai sunt si oamenii de stiinta din diverse domenii care cauta neincetat solutii viabile, de la implementarea panourilor solare, pana la utilizarea fuziunii nucleare.

Desi Pamantul exista dinaintea mea sau a ta, el nu a avut niciodata o zi a lui. Nu neaparat una de “nastere”, ci o zi in care sa sarbatorim planeta pe care locuim si sa-i aducem un binemeritat omagiu.

Miscarea care a dus la declararea unei Zile Internationale a Pamantului a inceput in anul 1970 in Statele Unite ale Americii, sub sloganul “Zero Population Growth”. Contextul social si politic al vremii a favorizat aparitia intrebarilor cu privire la efectele suprapopularii asupra resurselor planetei.

 

Ziua de 22 aprilie 1970 a intrat in istorie, marcand inceputul miscarilor moderne in favoarea sanatatii Pamantului. In urma cu 39 de ani, 20 de milioane de americani au militat pentru un mediu sanatos.

Tot in acea perioada, Romania era departe de aceste probleme, ca si cum ar fi fost vorba de doua planete diferite. O tara predominant agrara, inca slab industrializata, unde nu exista decat mancare organica (slava Domnului!), iar accelerarea natalitatii, departe de a fi o problema, constituia un scop in sine al autoritatilor statului.

De atunci pana in prezent, atitudinea oamenilor fata de ceea ce ii inconjoara s-a mai schimbat, insa nu si problemele in sine. Industrializarea fortata, lipsa unor reglementari generale cu privire la reciclarea deseurilor industriale si menajere, poluarea masiva, urbanizarea accelerata, cresterea populatiei mondiale, diminuarea resurselor, toti acesti factori si nu numai, au dus la crearea fenomenului de schimbare a climei cu care ne luptam in prezent.

Si cu toate acestea, sarbatorim in continuare, in fiecare an, ziua Pamantului si ne amintim ca ii suntem totusi datori cu ceva…cu existenta, poate…

Unul dintre marile atu-uri ale vechilor orase europene este respectul desavarsit pentru spatiul verde. Iar aici vorbim efectiv, ad literam, despre banalul gazon, o basica de verdeata care da culoare si oxigen orasului. Cand am inceput sa calatoresc prin Batranul Continent am fost uimit, atat in marile capitale vestice, cat si in orase si orasele mai mici, de grija excesiva pe care autoritatile publice & oamenii in general o acorda zonelor verzi – generoase, bine ingrijite, primitoare, armonios integrate in mediul urban.

Cand am ajuns pentru prima data la Paris, acum vreo 5 ani, pe la orele pranzului, mergand de la aeroportul international Charles de Gaulle spre centru, am zambit de nenumarate ori – era o zi calduroasa de primavara, iar absolut peste tot unde exista un spatiu verde, de la parcuri la banala verdeata cu care se asorteaza aleile si strazile, francezii stateu intinsi pe jos, bucurandu-se de verde si de soare. De la rockeri la oameni de afaceri imbracati la 4 ace, adolescenti si tineri, batrani, mame si copii – toti isi dadusera incaltamintea si ciorapii jos; unii isi mancau sandviciul, altii savurau o carte, unii cantau la chitara, altii se odihneau sau faceau break-dance. Desculti, pe iarba. Idilica imagine in sine nu are nimic deosebit – am ramas surprins numai de numarul foarte mare de oameni care iesisera in pauza de pranz la soare… iar, mai spre seara m-a mai uimit faptul ca nicaieri nu am vazut urmele trecerii lor – ambalaje, pet-uri, hartii – toate disparusera miraculos.

Vara trecuta, intr-o dupa-amiaza torida, la Valencia, m-am dus la plaja; o plaja uriasa, cam cat jumatate de oras. Era ziua unui sfant, patron local, iar spaniolii sarbatoreau cu totii, cu vin, branzeturi si prajituri – nu cred ca am vazut niciun localnic care sa nu fi adus ceva merinde de acasa. Am inotat pana spre seara, iar apoi am pornit la o plimbare pe malul Mediteranei. Desi oamenii in cursul zilei se “veselisera” serios, cand au pornit spre casa, cu totii si-au dus resturile la cosul de gunoi. Plaja arata absolut impecabil – de parca 1.000 de pitici ar fi luat firele de nisip la puricat – nu am vazut nici macar un chistoc de tigara!

Prin comparatie, in aceeasi vara trecuta am fost cateva zile la Costinesti. Spre deosebire de Valencia, unde cosurile de gunoi erau amplasate la mama naibii, la capatul plajei, aici acestea se aflau dispuse din 15 in 15 metri pe tot arealul din fata Obeliscului pana spre epava. La asfintit, lumea a plecat, iar in urma ei a ramas un enorm & mizerabil & nesfarsit camp de gunoaie. Pet-urile, ambalajele de tot felul + resturile de mancare sufocau nisipul, nu cred ca puteai identifica un singur metru patrat crutat de jegurile umane (cititi in ce sens doriti).

De ceva vreme incoace, sa tot fie 2 ani, in majoritatea parcurilor din Bucuresti s-a ridicat interdictia – aparent – stupida de a nu calca pe iarba. De tot atata vreme, in fiecare seara, Cismigiul, Herastraul sau parcul de la Izvor sunt inundate de gunoaiele lasate in urma cu multa nesimtire de cei care, vezi doamne,  se bucura de natura. Fenomenul e cu atat mai trist cu cat la el participa absolut toata lumea – copii, tineri, batrani, indiferent de etnie, sex, pregatire etc. Adaugam la asta gunoaiele pe care le lasa cand merg la padure, la gratar, sau in drumetie la munte sau pe plaja la mare si avem deplorabila imagine completa a unor oameni trogloditi & iresponsabili, ce put de nesimtire, cu o mentalitate de javra, fara creier, care isi face nevoile fix acolo unde ii vine…

UPDATE: Apropo de ce am scris mai sus, am primit pe mess de la Andrada, o prietena de la PROFM, urmatoarea stire: “Ne batem joc de natură! Râul Olt a fost pur şi simplu blocat de 200 de metri cubi de PET-uri şi gunoi menajer. Barajul s-a format la ieşirea din Miercurea Ciuc. Autorităţile locale spun că nu s-a mai pomenit aşa ceva până acum. “Dopul” are dimenisuni uriaşe – e lung de 20 de metri, lat de peste zece şi gros de cel puţin un metru. Acţiunea de îndepărtare a deşeurilor menajere va dura cel puţin o săptămână. Angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Harghita au cerut sprijinul Societăţii Apelor Române pentru montarea de plase la ieşirea din fiecare comună.”