29 July 2009

Un laser italienesc extrage hidrogenul din apa

O echipa de cercetare italieneasca a dezvoltat o tehnica ce va putea fi folosita in productia de combustibil “verde” din apa. Metoda descoperita de cercetatorul Roberto Bini si de colegii sai din cadrul Laboratorului European de Spectroscopie Nelineara – Universitatea din Florenta, foloseste lasere pentru a produce hidrogen din apa sub presiuni foarte mari.
Niciun alt agent chimic nu este implicat in proces – solventi, catalizatori sau initiatori radiali. Acest lucru este foarte important, deoarece inseamna ca la finalul procesului nu raman substante ce ar trebui separate, tratate sau eliminate. Ca rezultat, costurile sunt reduse, iar impactul asupra mediului este inexistent.
Punctul de plecare al tehnicii este iradierea apei cu ajutorul unui laser. Lumina excita moleculele de apa, care produc radicali hidroxili si atomi de hidrogen. Aceasta separare dureaza de obicei numai cateva miliardimi de secunda inainte ca partile sa se recombine, insa echipa din Florenta a gasit o cale sa rezolve aceasta problema. Expertii au inteles ca aplicand tratamentul cu laser in conditii de presiune mare – aproximativ 1.000 atmosfere, separarea dureaza mai mult. Acest lucru inseamna ca reactorii iradiati sub presiunea mare pot fi folositi pentru o serie de procese chimice, inclusiv generarea de hidrogen pentru a-l folosi pe post de combustibil. 

 

Potrivit lui Bini, deoarece laserul foloseste radiatie aproape ultraviolet, lumina soarelui ar putea fi, teoretic, folosita pentru obtinerea de rezultate similare. In prezent, aproximativ 96% din hidrogen provine din surse neregenerabile, precum carbonul sau hidrocarbonul si numai 4% ne parvine din apa. Procesul proaspat descoperit mai necesita munca si cercetare, dar creatorii sai sunt optimisti cu privire la dezvoltarea sa viitoare.

34 comentarii
  1. Sandru Mircea

    Salut,…misto blog….si are pr 4…destul d impresionant….:D fata de al meu…. eu scriu in limba engleza articole asemanatoare pe MyGreenTreasure.com…vreau sa iti propun ceva…facem schimb de link-uri? eu deja te-am pus la mn in blogroll..astept t rog un raspuns…dak m-ai pune si u m-ai ajuta foarte mult…mersi.

  2. KarbonH2o

    Nu se precizeaza daca laserul consuma mai multa energie decat produce prin eliberarea hidrogenului din apa. Eu nu cred. :(
    Free energy is a mith.

  3. VECTOR_3

    O metoda mai simpla , parca era electroliza apei, prin care se separa apa in H2 si O, dar indiferent cum se obtine H2 practic stai intr-un asemenea vehicul pe …o bomba. Si ca sa avem apa din belsug ,o sa chelim toate dealurile si muntii, si vom avea si potopul lui Noe, ca doar ne-am invatat cu apa de cind presedinte e un…fost marinar. Dar oare am uitat cu totii cit de bogata e tara asta, ca de fapt nu ar trebui sa fim condamnati …la strins cureaua!
    Mai bine sa inventeze cineva un vehicul ,care sa foloseasca energia ,,suturilor in cur”, ca doar la asta sintem campioni ; sau deranjeaza scaparile de hidrogen sulfurat?!

  4. Sk.

    Motorul cu apa a fost inventat cu multi ani inainte,dar nu se poate pune in practica deoarece ar afecta economia mondiala bazata pe petrol!

  5. titzu

    pai bine fratilor da pentru laseru ala si pentru obtinerea celor 1000 de atmosfere de unde luati energie? slabut ….

  6. razesul

    din tot ce am rasfoit ,energia consumata depaseste productia.Poate cu Soarele….

  7. Dan de la CJ

    KarbonH2o are dreptate. Pana nu se gaseste o sursa care sa ofere suficienta energie pentru a alimenta lasere si alte smecherii supermega consumatoare de energe si cu un randament prost, nu merita. Si electroliza apei si laserul in sine au randamente sub 50%. Asta e ca si cu decoperirea antimateriei pe Pamant, care deocamdata nu produce mai multa energie decat consuma pentru producerea ei, ci dimpotriva.
    Nu stiu daca autorul Alex stie de fapt de existenta inventatorului roman (imi scapa numele) care muncea de mai bine de 10 ani pe inventia brevetata deja a unui motor ce foloseste cobustibil APA prin intermediul unui dispozitiv adaptor sau a mai multora. Tot el spunea ca poate sa faca un fel de mix (nu p[reciza daca in rezervor sau doar la intrare in motor) de apa-benzina sa functioneze in sistem bicombustibil.

  8. cristalways

    omule fara suparare , las-o balta cum ar fi sa circuli pe sosea cu o masina pe hidrogen ? … cum o sa zici ? ma duk la pompa sa dau drumu la robinmet ca nu mai am apa n rezervor ?

  9. klaus

    Mai mult ca sigur se va ajunge pana la urma sa avem vehicule actionate de apa poate chiar si de pe aer, dar, asa cum ne-a obisnuit omenirea, sunt mai mult decat sigur ca vom vedea razboaie si embargouri pe apa raurilor, oceanelor samd. Cand apa v-a deveni combustibil interesele vor face ca accesului la apa sa devina limitat s-au contra cost. Si se va pune taxa si pe transpiratie sau pe roua cred.

  10. Adrian

    fiti linistiti….apa va deveni combustibil abia dupa inversarea principiului cauzalitatii

  11. Alexandru

    La atatea ineptii sa mai adaug si eu inca una?

  12. giulic

    Interesele celor puternici,intotdeauna vor priva interesele celor mai putin puternici.

  13. soso

    ……………..ganditi-va cam cat ar costa un ceas pt un rau ca Dunarea,pentru contorizarea apei ce trebuie bagata in rezervoarele romanilor si cat de multe buzunare ar trebui pentru spaga…………………

  14. 3LLA

    sk, fara suparare, dar ma cac eu p economia petrolului. nu stiu dk ai observat dar mediul e destul de distrus si din ce cauza?…a noastra…a mea , a ta si a intregii omeniri.
    dk th crezi k e mai importanta economia si nu siguranta zilei de maine …. nu prea sti p k lume traiesti…astia sunt in stare sa fak economie si din cacatul din wc.

    ideea e foarte buna, dar in lumea in care traim, in zilele noastre, mereu gasesti kte un bou din guvern care sa dea k sutul. sunt prea prosti k sa inteleaga pana unde s-a aj k poluarea….si cel mai probabil in mintea lui nimeni nu pateste nimik,….k in lume nu dispare niki o spekie de animale, k temperatura creste, k fenomenele meteorologice se skimba…etc…

    vb lui Mircea Badea : “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul “…k doar de…suntem romani si deci suntem inapoiati k 100 de ani.

  15. UMT

    KarbonH2o..ce ai facut tu? cine esti tu? sa afirmi lucrurile astea. nimeni nu le-a scris aiurea fara sa faca nimic, ca si tine. si nu spune nimeni ca e batut in cuie, poate va functiona sau poate nu. tu mai bine roaga-te sa functioneze si nu te mai crede destept

  16. Syrius

    articolul probabil este tradus dintr-o limba straina de o persoana care nu are nici pe departe veleitati nici tehnice si nici de translator. Frate …. CUM DRACU ” In prezent, aproximativ 96% din hidrogen provine din surse neregenerabile, precum carbonul sau hidrocarbonul si numai 4% ne parvine din apa.” pai cum sa provina hidrogenul din carbon????????. Ce naiba inseamna in romaneste “”HIDROCARBON”" poate vroiai sa spui hidrocarburi si atunci imi dau seama ca ai tradus din engleza, iar tehnologia este de fapt de reformare a hidrocarburilor (mai des a metanului).

    Cat despre utilizarea hidrogenului precum carburant sunt tehnologii care se dezvolta dinainte sa ne nastem noi, exista si multe modalitati de obtinere a hidrogenului mai mult sau mai putin fezabile, iar acel motor care functioneaza pe baza de hidrogen se numeste “pila de combustie” si a fost pus deja pe masini pentru teste (am vazut ceva pe la BMW). Problema actuala nu este asa zisa economie a petrolului ci faptul ca (la fel ca si in cazul multor alte tehnologii “verzi”) inca nu sunt profitabile din punct de vedere comercial.

    Prietene nu stiu cum am ajuns la blog-ul tau si am pierdut ceva timp, apreciez insa intentia ta dar te rog frumos sa te perfectionezi si sa ataci subiecte despre care esti in stare sa scrii. Toate cele bune.

  17. Gigi Marga

    Extraordinar! Si laseru’ il aprinzi de la bricheta de bord, nu?

  18. hahaha

    raul Dunarea? :O omg

  19. paulik

    invartzi la manivele ca sa obtzii cele 1000 atm si sa aprinzi laserul .. ce poate fi mai green decat atata !!!

  20. neuronos@yahoo.com

    Brevetul pentru folosirea apei in amestec cu bezina sau motorina pentru a fi injectata in motor cand acesta ajunge la o temperatura ridicata exista, poate fi gasit in baza de date a brevetelor din Romania. A fost prezentat la targul de inventii de la Universitatea Politehnica Bucuresti undeva in jurul anului 2000.
    Nu e vorba de un raport combustibil/apa extraordinar de mare insa suficient, pe langa asta nu mai e nevoie de catalizator (fumul scos de Dacia pe care a fost probat dispozitivul era mai putin poluant decat fumul de la tigarile celor din comisia care analiza inventia).
    Este inspirat din cercetarile nazistilor care aveau nevoie de o metoda simpla de a alimenta masina de razboi.
    In principiu dispozitivul se compune dintrun cilindru in care se afla multe palete multietajate care se rotesc cu viteza mare si care amesteca foarte bine combustibilul cu apa, care se afla intre rezervor si carburator(injector).
    UAP a refuzat sa foloseasca dispozitivul in ciuda faptului ca omu vroia cativa euro pentru fiecare masina care iesea pe poarta, insa a primit oferta pentru a vinde brevetul si toate drepturile. Cu respect.

  21. ben

    Cat timp exista Golful Pesic,Texas,Rusia,Iraq,Iran…nici gand!Ganditi-va la industria auto (implicatiile orizontale), sute de milioane de robotei potentiali someri…Sunt proiecte viabile de mare randament dar …Asa ca potoliti-va oameni buni!

  22. angelo

    se poate orice fratilor romanii sunt cei mai inventivi,nu este ceva nemaipomenit sa se inventeze acel motor pe baza de apa defapt este deja inventat de acel om care lucra uzinele grivita.si din cate stiu eu chiar a avut multe oferte pe bani buni din partea unor nemti.dar omul nu a vrut sa vanda crezand ca va primi un ajutor din partea statului pentru a dezvolta acel prototip an schimb nu a primit nimic.romania nu este an stare sa dezvolte cum face alte tari europene,noi suntem la pamant.toata lumea stie asta….. deci orice este posibil,dar daca antradevar ar fi asa ce sar antanpla cu magnantii petrolului cu america??????????????

  23. Xander

    “Punctul de plecare al tehnicii este iradierea apei cu ajutorul unui laser”- e clara treaba k nu se mai poate bea sau folosi la altceva k e radiata.

  24. misu

    Sunt convins ca solutii pentru un combustibil alternativ exista deja,(posibil apa) dar nu sunt aplicate din cauza masivelor investitii in industria petroliera. Numai cand epuizarea resurselor de petrol va deveni evidenta, vor fi aplicate solutiile la care m-m referit mai sus.

  25. holm

    fa un bine tuturor si consulta pe cineva de specialitate inainte sa mai postezi articole de chimie sau fizica, nu de alta dar mai vede cineva minunatiile pe care le-ai scris si le ia de bune; in rest articolul e foarte interesant, felicitarile mele.

  26. radu

    @holm

    suntem convinsi ca ai si argumente pentru a-ti sustine spusele. asteptam sa-ti imparti cu noi cunostintele de chimie si fizica.

  27. Liviu

    O asa inventie de mare a reusit Nicolae Tesla in SUA, insa a fost oprit de magnatii petrolului , care culmea ii finantau o parte din cercetari .

  28. F.T-Jan

    Singurul care are cunostinte despre problema in discutie este SYRIUS. Motorul viitorului, la care se lucreaza intens la centre mari de cercetari, pe primul loc situindu-se cel din Vancuver ( vezi cartea “Sfirsitul petrolului” ) este, il cites pe SYRIUS – “acel motor care functioneaza pe baza de hidrogen se numeste “pila de combustie” si a fost pus deja pe masini pentru teste (am vazut ceva pe la BMW). ”
    A fost produs in serie mica, experimentala. Va inlocui motorul termic actual cind productia de hidrogen va fi pusa la punct din punct de vedere economic. Acum cel mai economic se produce din CH4 – gazul metan. Autorul articolului nu e de specialitate. Transmite si el informatia cum a inteles-o dintr-o traducere cu erori a unui text englezec. E bine intentionat si nu merita a fi criticat aspru.

  29. 1000 bar

    Pentru cei care nu cunosc decat presiunea din pneurile masinilor lor, le recomand sa masoare energia consumata pentru a ridica presiunea unui volum de aer la 10 bar, apoi la 20 bar si apoi sa mediteze la cat ar costa mai departe ridicarea presiunii la 1000 bar. Stiti cam cat ar costa lucrarile de etansare a incintelor care lucreaza la asemenea presiuni? Cam 25% din costul energiei consumate de sistem. Sa fim seriosi si sa ne intoarcem la prietenul nostru SOARELE.

  30. justice

    Motorul cu apa exista si chiar e folosit in timisoara de un inventator genial pe nume Muresan.Informatia a fost dezvaluita de domnul Iustin Capra intr-o emisiune televizata in direct.Muresan foloseste acest principiu la masina lui personala in Timisoara si consuma, dupa spusele domnului Iustin Capra aproximativ o galeata de apa pe saptamana la plimbari uzuale prin oras.Nu am nici un motiv sa pun la indoiala spusele lui Iustin , un om de o mare valoare morala si un stralucit inventator la randul lui.Rog daca mai stie cineva ceva in plus despre aceasta inovatie a lui Muresan sa posteze.Multumesc.

  31. Karbonh2o

    Pt UMT. Frateeee da` vad ca ai luat-o la vale. Din punct de vedere al continutului, articolul are lacune. Asta ziceam. Tu ce ai inteles? Reciteste post-ul meu mai cu atentie si nu te mai umfla in pene. Auzi? Da` tu ce ai facut? Poti sa afirmi ca e posibil sa extragi hidrogenul din apa cu laserul…da e o afirmatie adevarata. Dar pe baza articolului de mai sus nu poti spera ca asta e panaceul nevoii de combustibil al omenirii. Ca tu visezi mai mult decat scrie, sincer e problema ta. Facts before anything else.
    E ca si cum autorul ar fi zis ca aspirina ajuta la tratarea celor suferinzi de inima iar tu ai inteles ca i-a si vindecat. Mare diferenta, mon cher. Keep on dreaming, u`ll wake up in a nightmare!

  32. adrian

    salut… Pai daca nu vrea nimeni sa investeasca in productia de masa a acestor motoare de ce nu posteaza inventatorii sau cei care au functionale aceste motoare exact din ce sunt alcatuite,principiul de functionare detaliat si daca nu vrea inaptul noastra conducere”hoti de buzinare” cum ar fi sa renuntam noi la ei si sa poata folosi oricine aceasta sursa de energie… Eu as fi dispus sa investesc in asa ceva dar nu prea am cunostiinte in domeniu… Daca stie cineva cum se face, a testat si vrea sa ne ajute, sa posteze sau id mess :bigboss_boy

  33. MATEI89

    Dupa parerea me extragerea hidrogenului din apa ori din aer e deja gasit si enorm de ieftin si fara riscuri, ce se poate obtine , dar !nu egzista interes ptr. folosirea industriala ,intru cit cei care au investit in metodele actuale nu au nici un interes ptr. schimbarea tehnologiei intru cit astfel vor sa piarda foarte multi bani din cauza inchiderii pietei lor de desfacere. Astfel ei prefera sa cumpere brevetele de la cei care au inventat.( tehnici noi de extragere de hidrogen, ce este si mult mai ieftin ca si actualele metote). Sunt sigur ca au fost cumparate deja multe ! Exempu clar e becul economic ce e mult mai economic energetic ,mult mai mult timp functioneaza daca se face standard -garantie 10-20 de ani. si aceasta invente deja cu citeva zeci de a fost inventat dar fabricile mari au cumparat brevetul de la inventator si au tinut in seifurile lor pina acuma si abia acu au scos in piata .( am verificat aceasta fapta si e adevarat chiar cei interesati si recunosc ca asa e ).De ce sa nu fie si cu hidrogenul tot asa ???!!!

  34. vlad

    asta cu electroliza am incercat si eu merge dar practic ar trebui vro 5 alternatoare ca sa produca energie electrica pentru a merge total cu hho
    va spun ca eu am un pejo famili care consuma 16 litri de gpl am incercat sa pun hho in injectoarele de gaz dar foloseste o parte de hho si doua de gpl

Lasa si tu un comentariu