2 September 2009

O planta din desert se autohidrateaza

Ecologistii au descoperit in desert o planta capabila sa “se ude singura”. Spre deosebire de frunzele spinoase ale celor mai multe plante desertice, rubarba dezvolta frunze verzi, mari, late de pana la un metru. Cercetatorii Universitatii din Haifa-Oranim, Israel au descoperit ca rolul cutelor frunzelor gigantice ale acestei plante este tocmai acela de a colecta apa si de o canaliza spre sistemul de radacini al acesteia, stocand de pana la 16 ori mai multa apa decat orice alta planta din regiune.

Este primul exemplu de planta care se autoiriga, desi este posibil ca si in alte locuri de pe Pamant sa exista plante cu adaptari asemanatoare. Rubarba se dezvolta in deserturile montane ale Israelului si Iordaniei, unde intr-un an nu cad mai mult de 75 milimetri de precipitatii. Chiar si in timpul sezonului ploios, ploile sarace din zona nu reusesc sa penetreze solul stancos al desertului.

Dar cand cercetatorii au masurat absorbtia de apa a plantei in timpul unei ploi “subtiri”, au descoperit ca apa infiltrata in solul din jurul rubarbei era de zece ori mai adanca decat in imprejurimi. Dupa o examinare mai atenta, oamenii de stiinta au descoperit santuri adanci de-a lungul venelor plantei, impachetate in cuticule cerate care permit canalizarea apei spre radacina.

Chiar si in cazul celor mai superficiale ploi, planta asimileaza peste 4 300 centimetri cubi pe an, bucurandu-se astfel de un regim acvatic echivalent cu 427 milimetri anual, adica aceeasi rezerva de apa pe care o au plantele in climatul mediteranean.

5 comentarii
  1. Silviul

    Şmecher.

  2. jurnaldecalator

    ” rubarba dezvolta frunze verzi, mari, late de pana la un metru” si in poza e o planta rosie cu frunze mici

  3. Alex

    Poza infatiseaza o rubarba de desert, in care se vad numai florile plantei, nu si frunzele acesteia. Multumesc.

  4. Marin Vasile

    Dar parca si Tumboa avea frunze cu proprietati de a mentine apa in ele, tumboa fiind tot o planta de desert cu frunze uriase…

  5. Marin Vasile

    Imi cer scuze, de fapt, cu Tumboa nu e chiar asa. Frunzele ei extrag apa din ceata matinala adusa de vanturile dinspre coasta.

Lasa si tu un comentariu