12 October 2009

Cu panoul solar la gat

Despre veste, jachete si rucsacuri cu panouri solare incorporate am mai auzit; designeri avangardisti s-au gandit chiar la sutiene prevazute cu astfel de instalatii, dar inca n-au rezolvat dilema: iesim pe strada doar in sutien, ca sa bata soarele in panouri, sau purtam ceva pe deasupra – si atunci, pe unde mai intra razele soarelui?

Cu alte cuvinte, multe dintre hainele cu astfel de tehnologii incorporate sunt, deocamdata, “concepte”; unele nu sunt (inca) purtabile, dar ilustreaza preocuparile eco ale unor creatori si atrag atentia asupra problemei.

Dar, pana se mai gandesc ei, ce ziceti de asta? Cea mai eco-trendy bijuterie: un colier facut din mini-panouri solare, fotovoltaice, printre care sunt strecurate LED-uri minuscule. “Panouasele” acumuleaza energie in timpul zilei, pentru a alimenta LED-urile care, seara, se aprind si stralucesc – niste margele luminoase! 

Colierul se numeste Lux, adica “lumina” in limba latina si este creatia lui Mae Yokoyama, studenta la Universitatea din Konstfack, Suedia, dedicata studiilor de arta si design. Fara a avea un impact considerabil asupra ecologiei, colierul este un bun exemplu al modului in care putem combina utilul cu placutul si moda vestimentara cu moda…globala, sa zicem.

2 comentarii
  1. Peter

    Publicati sursele, va rog, ca nu cred ca va permiteti corespondenti speciali la astfel de lansari.

  2. steroizi

    foarte foarte frumos

Lasa si tu un comentariu