26 October 2009

Marea curatenie de toamna sau CE si UNDE reciclam…

I-am pus postului un titlu de sezon, dar e valabil si pentru curatenia de primavara, de Craciun sau de orice-o fi (cum ar fi simpla curatenie de week-end). Tema zilei: unde ducem diverse chestii pentru a fi reciclate.

Incepem cu ce e mai banal: containerele de cartier pentru colectare selectiva. Slava Domnului, dupa ani in care am dus la ghena sacose cu borcane, sacose cu hartii, sacose cu sticle de plastic (asta fiind metoda mea proprie de de colectare selectiva in lipsa acelor containere pe care sectorul 4 din Bucuresti le asteapta de lunga vreme), a dat Dumnezeu si au aparut cateva astfel de tomberoane; ce-i drept, nu la ghena de langa bloc, cum ar fi fost comod (si firesc), ci undeva, pe o strada, la vreo 400 de metri de blocul meu. In fine, bine si asa, macar e un inceput.

Toata aceasta rememorare a avut scopul de a-i incuraja pe toti cei care ar vrea sa colecteze selectiv, dar n-au nici un ajutor din partea primariei, si de a le sustine moralul in asteptarea unor vremuri mai bune.
Propunere: Daca aveti copilasi, faceti “excursia” la tomberoanele speciale impreuna cu ei si lasati-i sa se distreze varand sticla la “Sticla”, hartia la “Hartie” si tot asa. Cred ca o sa le placa. Fiicei mele i-a placut.

Trecem la “specialitati”:

Telefoane mobile
Oricat ar parea de ciudat, unii au prin casa cate o punga sau un sertar cu telefoane mobile vechi si stricate, adunate de-a lungul anilor. Nu le mai tineti, oameni buni! Dati-le spre reciclare si faceti-va loc in sertare pentru lucruri mai importante. Uite, cica exista un program de reciclare derulat de Vodafone; telefoanele mobile de aruncat se colecteaza chiar in magazinele Vodafone. Gasiti aici  o lista si aici  niste informatii in plus.

Becuri
Colt Verde ofera, prin intermediul unei harti interactive , o foarte mare si incurajatoare lista de locuri unde se pot colecta becuri de orice fel si tuburi fluorescente (“neon”). Interesant: apar pe ea si multe spitale, scoli, hoteluri, institutii… dar ma intreb daca, ducandu-ma la un spital si intreband unde-i cutia in care se strang becurile uzate, ar sti cineva sa-mi spuna. Mai sigura mi se pare alegerea unui punct de colectare dintr-un magazin mare, asa cum exista, de asemenea, pe lista. Promit sa incerc cat de curand (deocamdata am un singur bec ars.)

Partea trista – dar e bine s-o stim si pe aceasta – este ca, deocamdata, in Romania nu exista firme specializate care sa recicleze  becurile. Vestea buna e ca, totusi, acestea sunt reciclate, si anume in Germania. O asociatie specializata, Recolamp, colecteaza becuri si tuburi fluorescente pe care le transporta in Germania pentru a fi tratate corespunzator. Si o a doua veste buna este ca, dupa cum a declarat, anul trecut, dl. Raul Pop, directorul Recolamp, urmeaza sa se infiinteze si la noi doua companii specializate in reciclarea de echipamente de iluminat.

Baterii

Aici e mult loc de mai bine, pentru ca baterii se folosesc in numar mare, iar centre de colectare sunt putine. Lantul de magazine Mega Image a anuntat ca are un program de colectare a bateriilor mici, portabile (recipiente la intrarea in magazin).

Electrocasnice mari si mici
• Panditi programele de buy-back  (dai un aparat vechi si primesti reducere la cumpararea unui nou); exista diverse variante, in functie de firma si magazinul de la care cumparati obiectul nou. In primavara au fost multe astfel de promotii, acum au ramas mult mai putine, in parte si pentru ca Ministerul Mediului nu le-a incurajat, ci dimpotriva… In fine, o sa mai apara ele, fiindca DEEE (deseurile de echipamente electrice si electronice) trebuie colectate si reciclate: asa zice o directiva europena.

• Un pic mai complicat e la frigidere si congelatoare, pentru ca acestea sunt considerate deseuri periculoase pentru mediu si ar trebui colectate “profesional” si reciclate. Exista organizatii care va pot ajuta, macar cu un sfat: am scris mai mult despre subiectul asta aici.


• Daca aveti un obiect electrocasnic mare si greu, altceva decat frigider ori congelator (de pilda,  o masina de spalat rufe, din alea cum se gaseau prin anii ‘90) si daca nu vreti sa va iasa vreun ban, ci doar sa  scapati de magaoaia din casa si sa va asigurati ca o sa fie tratata cum se cuvine, incercati s-o oferiti – gratis – unui centru de “fier vechi” din cartier, cu conditia sa vina sa v-o ia de acasa. (Eu asa am facut, ca sa scap de masina de spalat veche de 14 ani, care s-a stricat ireparabil acum cateva luni. Am tinut-o in casa aceste cateva luni, pentru ca n-am gasit pe nimeni sa ma ajute sa o cobor de la etajul trei – era infiorator de grea, avea inauntru un lest de beton gros de o palma, pentru stabilizare – pana cand, in cele din urma, m-am inteles cu proprietarul unei mici afaceri de colectare de fier vechi din cartier; omul a venit, insotit de doua ajutoare si, intr-un sfert de ora, problema a fost rezolvata).

Calculatoare (si diverse componente de calculator, se intelege)
Daca nu-l vindeti si nici nu-l dati cadou, urmatoarea optiune e recursul la o asociatie specializata in colectarea si reciclarea DEEE; cele care se ocupa si de electrocasnice au in repertoriul lor, in general, si computerele.
O asemenea asociatie, numita Union Dynamic , care presteaza astfel de servicii pentru Bucuresti si cateva judete din sudul si centrul tarii, promite ca ne scapa GRATUIT de aceste deseuri pana la 31. 12. 2009 , asa ca grabiti-va cu curatenia!

Tot felul de obiecte din metal
In ani si ani, se tot aduna… robinete, bucati de tevi si tabla ramase de la renovarile facute prin casa, fel de fel de ustensile… da’ cate nu se aduna intr-o casa?
In general, deseurile metalice obisnuite (ca doar n-aveti mai stiu eu ce obiecte facute din metal radioactiv!) nu pun probleme foarte mari, pentru ca, si daca le duceti pur si simplu la ghena, ele sunt colectate si duse acolo unde trebuie de catre o sumedenie de “recuperatori” anonimi care din asta traiesc.
Daca aveti o cantitate mai mare si vreti sa le valorificati singuri, cautati un “centru de fier vechi” (asa se cheama popular – cel putin in Bucuresti – acele mici depozite unde se colecteaza deseuri metalice feroase si neferoase, adunate de prin cartier) si tocmiti-va cu proprietarul/gestionarul. (Evident, pe detinatorii acestor business-uri ii intereseaza in primul rand afacerile zdravene – cu calorifere grele, de fonta, spre exemplu – dar o intrebare nu strica niciodata.)

Alte lucruri, de tot felul
Mi-ar placea sa va pot recomanda macar un magazin gen charity shop ori thrift store de pe la noi; asa se numesc, in Marea Britanie si SUA, niste magazine de un soi cu totul special: vand, in cea mai mare parte, lucruri second-hand; marfa lor e adunata din donatii particulare si, adesea, sunt gestionate de voluntari. O multime de jucarii, aparate electrocasnice, haine, piese de mobilier, obiecte de decor, carti si multe, multe alte obiecte, folosite, dar in stare buna, sunt donate de proprietarii lor si ajung in aceste magazine, fiind ulterior revandute ieftin celor interesati. Si, pentru informarea noastra, cei interesati nu sunt doar persoane cu posibilitati materiale foarte modeste; in SUA, de pilda, multe persoane care ar fi perfect capabile sa targuiasca din magazine obisnuite cumpara, totusi, mult din thrift stores din motive.. sa zicem, ideologice: ca o miscare de protest impotriva consumerismului dezlantuit sau impotriva tiraniei marilor corporatii, ca un mod de a-si afirma constiinta ecologica prin economisirea resurselor, reciclarea bunurilor de consum si reducerea cantitatii de deseuri ori ca o dovada a lipsei de conformism. In SUA, miscarea s-a dovedit indeajuns de populara pentru a da nastere chiar unui nou cuvant: thrifting, care inseamna a cumpara din astfel de magazine.

La noi, magazinele second hand au inca o “imagine” proasta, fiind asociate, in mintea noastra, cu lipsa de calitate si lipsa de mijloace materiale – doua lucruri neplacute, de care ne ferim cat putem si cum putem. In prea mica masura, la noi rolul acestor thrift stores absente e indeplinit de talciocuri, mai mult sau mai putin improvizate, dar nici acelea nu-s prea multe.
Mie, personal, mi-ar fi placut sa am prin apropiere o pravalie de genul asta, careia sa-i fi donat, de-a lungul anilor, hainutele de copil ramase mici, jucariile ramase si ele “mici” – adica in urma varstei copilului – si alte lucruri care mie nu-mi mai foloseau, dar care altora le-ar fi folosit.
Daca stiti vreun astfel de magazin, dati de stire
. Si impartasiti-ne si ideile voastre in materie de reciclare. Stiu ca noi suntem mult in urma fata de alte tari in domeniul asta important dar, cand vad cum apar mereu site-uri care mai ofera cate o idee, parca imi mai vine inima la loc.

Spor la curatenie!

11 comentarii
  1. Radu

    Faina initiativa, tine-ti-o tot asa. In fond, este vorba de educatie. Stau de ceva timp in Germania si aici toata lumea e obisnuita sa arunce gunoiul pe categorii.

  2. toto

    Bine ar fi ca pe aceste obiecte casnice sa se dea si ceva bani pe ele. Infelul acesta initiativa voastra ar avea un REAL succes !!

  3. Bebeselea Andrei

    La inceputul primaverii am inceput o constructie in curte iar efortul necesita un consum semnificativ de bere.Am preferat sa iau doze de bere pe care le-am strans frumusel intr-un sac cu intentia de a le duce la un centru de colectare.Cu mentiunea ca locuiesc in Mioveni-AG, nu am reusit sa le predau deoarece toate centrele de colectare refuzau sa le preia.Este posibil ca in aceste vremuri cand se pune foarte mare accentul pe reciclare, sa nu ai unde preda materiale reciclabile?
    Daca-mi puteti da oarece sfaturi in acest sens, ar fi super pentru ca inca mai am sacul cu doze de Al, si nu doresc sa scot un profit de pe urma lor ci vreau sa le predau acolo unde trebuie pentru ca ma declar ecologist convins.

  4. Vlad

    O alta problema a reciclarii este lipsa unor gropi de gunoi si a unor autoutilitare specializate. Pentru ca degeaba reciclam daca atunci cand se strange gunoiul se pune tot unul peste altul. Am asisat la o asemenea intamplare in Braila. Acolo primaria sau cine se ocupa de salubrizare a instalat publele pentru hartie, plastic, metal si cand au venit cei care aduna gunoaiele le-au pus gramada una peste alta.

  5. vasile

    @Bebeselea Andrei – Dă-le aurolacilor, să pună conţinutul pungii în ele. Aşa ajuţi o fiinţă umană, se ştie că punga este ceva mai puţin rezistentă decât o cutie de aluminiu. O să fie fericiţi, te asigur.

  6. Mihaela Stanescu

    Pentru Andrei Bebeselea.

    Un sfat as avea, dar s-ar putea sa nu fie chiar cel la care te asteptai :)

    Propun sa pui sacul acela la ghena, pur si simplu. “Recuperatorii anonimi” despre care vorbeam mai sus cred ca il vor gasi interesant. Ei umbla de colo-colo si aduna de peste tot cantitati mici de astfel de deseuri, rezultand incarcaturi mai mari pe care ei stiu bine unde sa le duca, pentru a fi primite.
    Asa incat cred ca – desi ca pe un traseu ceva mai lung – cutiile de aluminiu tot vor ajunge, pana la urma, acolo unde trebuie.
    Spor!

  7. Octav

    Ar trebui ca atunci cand vrei sa scapi de un produs vechi la un centru de reciclare, sa se restituie macar suma platita pe post de taxa verde pentru reciclarea acelui produs. Altfel nu esti incurajat in nici un fel sa reciclezi. Nu este deloc comod sa faci un drum la un centru de reciclare care are un program de lucru la fel ca programul tau de lucru (eventual sa-ti iei concediu o zi cand vrei sa fii eco), cheltuind alti bani pe transport plus timp pierdut. Ei recicleaza acel produs si obtin niste bani din reciclare. Eu vad ca toata ecologizarea se vrea sa se faca pe banii consumatorilor fara nici un ajutor din alte parti. De exemplu problema cu padurile taiate. De ce trebuie sa se faca voluntariat pentru replantarea pomilor? De ce nu sunt prinsi cei vinovati si pedepsiti, iar ecologizarea zonelor afectate sa se faca din averile pe care le-au facut din hotiile lor?

  8. pc garage

    Promotia Zilei la PC Garage

    http://www.pcgarage.ro/

    Cauti chilipiruri? Viziteaza pagina “Promotia zilei”, promitem

    sa-ti facem cate o surpriza placuta in fiecare zi…
    Floloseste voucher-ul ENPRZ7X9 si vei primi o reducere

    substantiala. Simplu! Te asteptam!
    Campania se desfasoara in perioada 14 februarie si 31

    decembrie 2009 asa ca nu mai sta pe ganduri…

    Voucher pentru reduceri : ENPRZ7X9

  9. florin

    Foarte bun articolul prezentat. Inca un articol foarte bun legat de reciclarea sticlelor de plastic gasiti aici:
    http://dan-blog.ro/reciclarea-ambalajelor-de-plastic.html

  10. Ecologism si business: conceptiile “verzi” patrund si in mediul de afaceri din Romania | samanta-blog

    [...] discutat, de asemenea, despre reciclarea deseurilor si problemele intampinate de organizatii specializate, precum Recolamp, Environ si [...]

  11. Microsys Solutions

    Nu prea se tine cont in Romania de categoria gunoaielor. :(

Lasa si tu un comentariu