28 December 2009

Voi ce hotarari verzi luati de Anul Nou?

Asa-i obiceiul – nu? -, de Anul Nou sa luam niste decizii care sa ne faca viata mai buna in anul urmator. (La modul ideal, sa “ne” faca viata mai buna nu doar fiecaruia dintre noi, personal, ci si altora din jur; adica pluralul, in cazul asta, sa fie un semn de solidaritate – cu tot restul lumii.)

Unii hotarasc ca, la anul, sa se lase de fumat; altii – sa-si plateasca datoriile si sa-si lichideze creditele (am si eu pe lista o hotarare de felul asta); altii – sa-si schimbe slujba cu una mai multumitoare sufleteste, sau sa petreaca mai mult timp cu familia – ma rog, fiecare cu problemele lui si cu deciziile corespunzatoare.

Dar, dat fiind ca avem, cu totii, o problema comuna si foarte mare, si anume halul in care arata locul asta in care traim – “locul” cel mare, nu cartierul, orasul sau regiunea – ma gandesc ca n-ar fi rau sa punem pe lista hotararilor de Anul Nou si unele din categoria eco – ce ziceti? Macar una.

Uite, ca sa dau un exemplu, eu am de gand sa-mi reduc drastic – da’ drastic! – consumul de pungi de plastic. M-am straduit si anul asta, cu oarecare rezultate, destul de modeste; la anu’, insa, sunt hotarata sa scap de pungile astea in proportie de cel putin 75%.


La supermarket, treaba s-a mai reglat: pungile nu mai sunt gratis, ci pe bani si esti intrebat daca vrei sau nu punga, ceea ce iti da posibilitatea sa zici ca nu;  evident, daca ti-ai adus de-acasa ceva in care sa-ti pui cumparaturile. In schimb, in piata, e de spaima; daca iei un chil de rosii, unul de ardei si altul de morcovi, te trezesti cu trei pungi de plastic, pentru ca fiecare vanzator se simte dator sa-ti puna zarzavaturile cu pricina in pungi, pe categorii. (“Noi vrem sa servim frumos clientul, doamna!”, cum mi-a zis odata un tarabagiu zelos pe care incercam din rasputeri sa-l conving ca am sacosa, nu, multumesc, chiar nu vreau punga; uite, am in ce sa pun castravetii, aici, in sacosa asta, peste ceapa. Iar el nu intelegea de ce sunt eu asa de a naibii; auzi, sa-i refuz punga, cand el sa dadea peste cap sa ma serveasca frumos!)
De fapt, ei au intentii laudabile, cei mai multi chiar doresc sa-si serveasca musterii intr-un mod (pe care il considera) civilizat. Nefericirea e ca ei nu sinchisesc foarte tare de problema poluarii cu plastic, pentru ca nu stiu foarte multe despre ea. Iar pungile astea oferite cu sutele sau cu miile pe zi, intr-o piata, nu sunt supuse nici unor taxe si nici unor interdictii.

Asta ii obliga pe cei care se sinchisesc de problema sa faca ceva, sa ia o atitudine, cat de discret.

Mie, cea mai discreta si eficienta metoda mi s-a parut, pana acum, reducerea consumului propriu de pungi, chiar cu riscul de a parea dusa cu capul bizara  in ochii vanzatorilor din piata. Nu va descurajati, insistati, pana la urma o sa inteleaga toata lumea. (Si educatia ecologica ia timp, ca si toate celelalte educatii.)

Alte hotarari… stiu si eu? Poate sa incerc sa-mi fac o mini-gradina de legume in balcon.

Anul acesta am inceput, timid, cu patru ghivece: unul cu un rasad de rosii (recolta: vreo 15 rosii mari cat aluna), altul cu ardei (recolta: 4 ardei cat nuca); unul cu capsuni (recolta: 6 capsuni) si unul in care am plantat o fasole cataratoare ciudata, dar frumoasa si comestibila (ca asta din poza – e originara de la tropice, dar s-a impamantenit si pe la noi; eu am luat seminte de la un vrej care crestea langa birtul La impinge tava – dac-asa se cheama! -  de langa Piata Sf. Gheorghe din Bucuresti ), careia nu i-a mers foarte bine, dar de la care am recoltat, totusi, un pumn de pastai (plus cateva seminte pentru la anul).

Ma gandesc ca, anul viitor, sa dau dovada de ceva mai multa indrazneala, mai ales ca intre timp am invatat – din propria experienta  – niste lectii importante, de pilda ca rosiile au nevoie de mult mai mult pamant (adica de un ghiveci mult mai mare) decat le-am dat eu anul asta, ca fasolea mea tropicala ar creste mai bine daca as semana mai putine boabe, dar le-as pune ceva mai mult pamant si oarece ingrasamant, dar, mai ales, ca gradinaritul zarzavagistic in balcon, la bloc, e, pe langa ciudat, si posibil.

Deci, cu aceste indraznete decizii de viata, am eu de gand sa pasesc in noul an. Voi?  Oricum, indiferent ce hotarari ati lua, eu va doresc un an bun, in care sa va vedeti implinite dorintele, sa va mearga treburile mai usor si mai bine si sa aveti parte de bucurii – daca nu foarte mari, macar mici si multe!

6 comentarii
  1. gartner

    in anul care vine vreau sa va molipsesc de tineretea voastra….
    VA DORESC UN AN NEMAIPOMENIT, PLIN DE GANDURI BUNE CATRE VOI SI DE LA VOI,SA FITI SANATOSI SI FRUMOSI!
    LA MULTI ANI!

  2. gartner

    in anul care vine vreau sa ma molipsesc de tineretea voastra….
    VA DORESC UN AN NEMAIPOMENIT, PLIN DE GANDURI BUNE CATRE VOI SI DE LA VOI,SA FITI SANATOSI SI FRUMOSI!
    LA MULTI ANI!

  3. gigelceluratel

    Frumoase rezolutie pentru 2010. Eu momentan ma limitez la plata integrala a ceea ce a ramas dintr-un imprumut bancar pe 10 ani. Au mai ramas 8 de platit, suma pe care vreau s-o platesc pana in Iunie. Rata a sarit de la 280 lei la 450 lei pentru ca a fost imprumut in valuta. Si nici n-am facut ceva inteligent cu banii.

    Mult succes, si promit sa te urmez dupa ce mai fac putina ordine p-acilea

  4. vallutzu

    La Multi Ani tuturor!!!
    2010

  5. MARIAN ESCU

    Din ORDINUL nr. 20 din 27 ianuarie 2010 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
    PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 2 februarie 2010 se intelege clar ca nu trebuie sa fii membru al vreunei asociatii pentru a obtine permisul de pescuit pe 2010 ,asociatiile DOAR ELIBEREAZA PERMISELE DE PESCUIT EMISE DE ANPA, preturile ramanand neschimbate, ca in 2009.

  6. Supraviețuirea omenirii în caz de apocalipsă… « ionpaun

    [...] catastrofe, pe care ei insisi sunt pe punctul de a si le abate asupra lor si asupra urmasilor lor. Curatarea si protejarea mediului , stabilirea unei forme de guvernamant sustenabila pe termen lung si mentinea unui climat global [...]

Lasa si tu un comentariu