25 March 2010

Hai s-o facem!

Au putut s-o faca estonienii, letonienii si portughezii. Au promis s-o faca slovenii si indienii. Ce spuneti, o facem si noi?Cum ce? Marea Curatenie Nationala, programata sa aiba loc pe 25 septembrie, potrivit “Let’s Do It, Romania!”. Este vorba despre cel mai mare proiect de implicare sociala organizat pana in prezent la noi in tara, care isi propune curatarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale tarii, intr-o singura zi. “Nu este un hei-rup, este un moment oportun pentru  a ne schimba comportamentul si atitudinea afata de gunoi”, considera Liana Buzea, coordonator de proiect.
“Let’s Do It!, Romania!” este “clona” unei initiative pornite din Estonia, unde pe 3 mai 2008, 50.000 de voluntari au participat pentru prima oara la actiuni concertate de strangere a deseurilor; de-atunci incoace, ideea pe cat se pare a generat un adevarat fenomen in intreaga lume, fiind preluata de Letonia, Lituania si Portugalia (pe lista statelor interesate sa organizeze astfel de proiecte in viitor s-au inscris deja  Slovenia si India).

“Hai s-o facem!”, marturiseste ca ar fi spus Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor atunci cand, in urma cu circa trei saptamani, a intrat prima oara pe site-ul proiectului. Prezent la lansarea oficiala, el s-a declarat entuziasmat de initiativa, “una foarte ambitioasa”. Totusi, daca facem curatenie doar o zi, n-am facut nimic, crede ministrului Mediului si Padurilor.  “Trebuie sa ne gandim si la ce facem dupa 25 septembrie, avand in vedere ca in ultimii ani n-am avut o viziune strategica. Adunam gunoiul, dar ce facem cu el?”

O intrebare buna, avand in vedere ca, dupa cum a precizat insusi ministrul, de-abia in 2013-2014, in Romania vor fi asigurate la nivel national conditiile necesare sortarii tuturor categoriilor de deseuri. Deocamdata, treburile in acest domeniu merg “romaneste”, adica pe bucati: avem capacitate de reciclare pentru Pet-uri, dar nu si pentru celelalte tipuri de deseuri. Oful ministrului? “Trebuie organizat sistemul si la nivelul autoritatilor locale, legislatia exista, din pacate deocamdata este la cheremul primariilor”.

Pana una alta, adica pana la Marea Curatenie Nationala, ministrul Borbely a profitat de ocazie pentru a-i invita pe romani sa ia parte vineri si sambata la inca o Mare Debarasare; ce-i drept pana acum ea a fost mai degraba “mica”: bucurestenii nu s-au indurat sa scape de vechiturile electrice si electronice decat la un nivel de 1 kg/locuitor. Acum insa, este totusi prima oara cand actiunea se organizeaza si in mediul rural.

Lasa si tu un comentariu