Pentru că sunt multe, pentru că se tot adună, pentru că nu sunt gospodărite cum trebuie şi pentru că ne copleşesc. De asta ne ocupăm de ele.
Acţiuni de anvergură mai mică sau mai mare rezolvă temporar şi punctual câte o situaţie – sunt adunate deşeurile dintr-o zonă sau alta, cu un beneficiu imediat pentru aspectul locului şi moralul celor implicaţi – dar rămâne o problemă – enormă, umflată, strivitoare: bine, le-am adunat, dar acum ce facem cu ele?
Nu există loc de întors, trebuie mers înainte: e nevoie de un plan ca lumea de tratare a acestor rămăşiţe, ca să nu ajungem, vorba populară, să ne îngroape gunoiul. Iar cu cantitatea şi genul de deşeuri produse în ziua de azi, astfel de planuri nu mai pot fi duse la îndeplinire de către fiecare dintre noi – arzi o grămăjoară de gunoaie în curte şi ai rezolvat problema.
Individual, treaba noastră ar fi să încercăm să producem cât mai puţin gunoi şi să-l punem acolo unde trebuie, pe căprării – colectare selectivă.
După asta, vine rândul planului mare – care, în ziua de azi, se numeşte, în limbaj de specialitate, management integrat al deşeurilor. Aici nu mai e treabă individuală, trebuie să se implice autorităţile + firme specializate.
Ne place sau nu, începând de la 1 ianuarie 2007 nu mai suntem singuri în ograda noastră; odată „intraţi în UE”, suntem legaţi de vecinii cu care împărţim o curte comună şi avem nişte obligaţii comune privind „gunoiul” – chestie care, la urma urmelor, s-ar putea să ne fie de folos, dacă o privim sub aspectul ei pozitiv.
Deşeurile există oricum, iar ceva trebuie făcut cu ele – ceva ca lumea, nu să fie lăsate acolo unde au căzut.
Iar unii chiar se străduiesc.
După iniţiativa înfiinţării Muzeului Deşeurilor , o originală expoziţie montată la AFI Palace Cotroceni, Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă merge mai departe cu preocupările în domeniu, organizînd o conferinţă internaţională pentru discutarea problemelor legate de deşeuri din perspectiva legislaţiei europene de profil.
Conferinţa „Managementul Integrat al Deşeurilor – Impactul Directivei Cadru şi Societatea Europeană a Reciclării”, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Mediului şi Pădurilor, va avea loc la Bucureşti, în zilele de 12-13 aprilie 2011, la Hotel Novotel, sala Paris.
La ora actuală, spun organizatorii, exigenţele de dezvoltare durabilă conduc la o creştere semnificativă a complexităţii şi a costurilor serviciilor şi infrastructurii, iar în cazul multor state membre ale UE, contextul socio-economic limitează capacitatea reală de implementare a reglementărilor.
În aceste condiţii, preocuparea pentru eficientizarea procesului de gestiune a deşeurilor devine o prioritate acută a administraţiilor locale, regionale şi centrale şi, nu în ultimul rând, a actorilor economici şi a societăţii în ansamblul ei.
Problematica globală cu care ne confruntăm şi care face obiectul acestei conferinţe este legată de:
- impactul Directivei 98 asupra tuturor actorilor implicaţi în gestiunea deşeurilor;
- imperativele şi limitele implementării unei gestiuni integrate a deşeurilor;
- abordarea asociativă – gestiune zonala şi/sau regională (asociaţii intercomunale, politici sectoriale şi gestiune centralizată);
- statutul şi rolul operatorilor locali, zonali, regionali, publici şi privaţi;
- rolul emergent al structurilor de reciclare.
Au răspuns afirmativ invitaţiei: Ministrul Mediului şi Pădurilor – dl. László Borbély; Comisarul General al Gărzii de Mediu – dl. Silvian Ionescu, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului – dl. Iosif Nagy.
Din partea Comisiei Europene vor participa dl. Julio Gracia Burgues; dl. Herman Koller – Director General ISWA( Austria); dl. Gyorgy Viszkei – Director General ÖKO-Pannon Nonprofit PLC (Ungaria); dl. William VERMEIR – Director General FostPlus (Belgia); dl. Ton HONDERS – Senior Consultant şi dl. Jos WERSCH – Consultant, ambii din partea Departamentul de Mediu, Ministerul Afacerilor Economice, Agriculturii şi Inovaţiei (Olanda).
Până acum şi-au confirmat participarea peste 200 de invitaţi din partea Consiliilor Judeţene, Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară, reprezentanţi ai primăriilor, reprezentanţii celor mai importante firme de salubritate, industrie şi reciclare.
Sunt sponsori ai CEDD în acest demers: ACS, ARAM, Ecotic, EcoRom Ambalaje, Ecotic, Recolamp, Environ, Recolamp, Esox, Nicora, Uni Recucling, Remat Holding, CiRom, Eco-X,Greenweee, GreenLamp, AmDisc, Vivani.
Parteneri media: Revista Ecologic, Bucuresti FM, GreenBlog, Descopera.ro, 121.ro, RR APL, Oferte Speciale, RFI, Green Report.