Campania online derulată de către Mio Technology, denumită “I LOVE green cities” îşi doreşte să încurajeze oamenii să împărtăşească prin intermediul fotografiilor, materialelor filmate şi scurtelor articole experienţele “verzi” trăite în oraşele de reşedinţă sau vizitate.

Această campanie este în concordanţă cu orientarea companiei Mio Technology de a reduce impactul său asupra mediului înconjurător şi a societăţii. Compania a redus până la ora actuală dimensiunea produselor sale şi greutatea acestora, a exclus din procesul tehnologic substanţele potenţial dăunătoare mediului, a modificat designul şi modalitatea de producere a echipamentelor sale pentru a le face mult mai uşor reciclabile şi astfel pentru a reduce amprenta de carbon a companiei.

Din 2007, dimensiunile cutiilor aferente produselor Mio au scăzut cu 41%. Din 2010, cerneala folosită de Mio la imprimarea cutiilor şi a cărţilor de instrucţiuni tehnice este de soia, tocmai pentru a reduce folosirea cernelurilor bazate pe petrol, dar şi pentru a promova cultivarea plantelor de soia, care pe lângă impactul mult mai scăzut asupra mediului în procesul de reciclare, absorb emisii de CO2, în procesul de creştere.

La ora actuală, Taipei, Barcelona şi San Francisco sunt oraşele care au adunat cele mai multe voturi şi conduc clasamentul celor mai verzi oraşe din lume. Pe lângă competiţia legată de “creaţiile verzi”, participanţii se pot implica în votarea celui mai verde oraş din lume. La ora actuală, peste 30.000 de oameni s-au alăturat evenimentului şi au votat pentru oraşul preferat. Până în acest moment, jumătate dintre oraşele dintre primele zece clasate sunt din Europa: Barcelona, Praga, Amsterdam, Budapesta şi Cracovia, însă acest clasament poate fi schimbat până la data de 21 mai 2010.

Dintre oraşele româneşti, cel mai bine clasat la ora actuală în Europa este Cluj Napoca (locul 15 în Europa), care se află poziţionat înaintea unor oraşe ca Lisabona, Berlin, Atena, Stockholm, Dublin sau Madrid. Următoarele oraşe româneşti aflate în acest top sunt Bucureşti (39), Braşov (49) şi Constanţa (61).

Câştigătorul acestei competiţii, ales dintre cei care au votat aceste oraşe, va câştiga un bilet de avion cu valoarea de 1.500 de dolari (în funcţie de oraşul din care este câştigătorul), plus acces la expoziţia desfăşurată vara aceasta în Shanghai. Participanţii mai pot câştiga în fiecare vineri până pe data de 21mai, inclusiv, câte un dispozitiv de navigaţie Mio.

Proiectul a fost gandit de arhitectul si inginerul german Werner Sobek: e vorba despre o casa inzestrata cu niste insusiri mai mult decat verzi, care definesc conceptul de triplu zero

• Este facuta din materiale reciclabile, precum sticla si otelul: zero deseuri
• Exploatarea ei genereaza emisii de carbon egale cu zero
• E complet autonoma din punct de vedere energetic, producandu-si singura energia necesara functionarii: zero consum

Pana acum, echipa lui Werner Sobek a construit sase astfel de case (toate in Germania) si are in plan o a saptea, in Franta.

In Germania s-au raspandit (ca o consecinta a crizei petrolului din 1979 ) asa-numitele case pasive, cele in care temperatura interioara e mentinuta constanta fara ajutorul unor sisteme de incalzire sau racire. Asta se realizeaza cu ajutorul unei proiectari migaloase, pe baza unor calcule sofisticate. In general, se evita ferestrele mari – prin care se pierde multa caldura iarna si intra multa caldura vara – si se folosesc straturi groase de izolant pentru pereti.

Dar, in viziunea lui Werner Sobek, traiul intr-o astfel de casa te face sa te simti de parca ai locui intr-o lada captusita cu polistiren. In contrast cu casele pasive, el si-a numit casele “active”, epitetul referindu-se mai cu seama la efectul asupra psihicului: case cu ferestre largi, cu lumina multa, case care te umplu de viata si iti invioreaza sufletul.
Iar casele lui sunt, ca aspect si conceptie constructiva, exact opusul celor pasive: au pereti subtiri si geamuri mari. Dar au in comun cu casele pasive aceeasi riguroasa proiectare, care tine seama de multe-multe detalii, astfel incat casa sa aiba impactul ambiental cel mai mic cu putinta.

Ferestrele de sticla, desi foarte mari, au trei randuri de geamuri, pentru o izolare superioara; scheletul casei e alcatuit din cadre de otel subtiri; putinul beton folosit e de un tip special, aerat prin injectarea de bule de aer, astfel incat se reduce cu 50% consumul acestui material (foarte neecologic de felul lui, din cauza cimentului, a carui fabricare presupune emisii mari de dioxid de carbon).

Si, spre deosebire de casele pasive, unde multele straturi de materiale izolante care alcatuiesc peretii sunt lipite intre ele cu adezivi deloc ecologici, facand dintr-o astfel de casa – odata dezafectata – un mare deseu toxic, asamblarea caselor triplu zero se face cu ajutorul unor bolturi din otel inoxidabil.

Aici, Werner Sobek s-a inspirat din reglementarile germane in domeniul constructiei de masini: normele prevad ca o masina trebuie sa fie reciclabila in proportie de 90%, iar arthitectul a imprumutat din industra auto conceptul asamblarii partilor componente prin suruburi si nituri.

Daca va imaginati ca asta e culmea eficientei eco, nec plus ultra in materie de constructii verzi, aflati ca se poate si mai si, limita se afla inca si mai departe: una dintre casele active construite de Werner Sobek, o casuta cu un singur nivel, e un fel de mini-uzina energetica, producand (cu ajutorul  panourilor solare si al incalzirii geotermale ) mai multa energie decat consuma, iar surplusul e virat in reteau energetica nationala.

Si cine stie cat de e verde ar mai putea deveni industria constructiilor, cat de departe vor mai fi impinse limitele proiectarii si inventiei? Sper din tot sufletul ca macar copiii nostri sa apuce vremurile cand asemenea principii vor deveni norme obligatorii in constructii.

Brazi artificiali

• Brazii artificiali care se gasesc de cumparat la noi sunt facuti din PVC (policlorura de vinil), un material plastic obtinut din petrol; fabricarea lor implica un mare consum de energie si dispersarea in mediu a unor substante poluante toxice rau.
• Desi producatorii si comerciantii incearca sa ne bage in cap ideea ca daca ti-ai luat un astfel de brad, o sa-l ai toata viata si eventual o sa-l lasi si mostenire urmasilor, cercetarile arata ca, de fapt, acesti brazi ajung si ei la gunoi dupa cativa ani de utilizare.
• Spre deosebire de brazii naturali, cei artificiali nu sunt biodegradabili si nici nu sunt reciclati.
• Plasticul din care sunt facuti imbatraneste si el si se degradeaza, raspandind fragmente minuscule de PVC prin casa.
• Cei mai multi astfel de brazi sunt produsi in China. Brazii artificiali din China contin plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, in unele cazuri (rare, dar nefericite), poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.

Concluzie: tinand seama de materialele din care sunt facuti si de costul ambiental al transportului din China pana aici, rezulta ca brazii artificiali nu sunt nici pe departe o optiune ecologica, iar denumirea de “brad ecologic” data brazilor artificiali care se gasesc in mod obisnuit in comert este o marsava incercare de a pacali consumatorul onest.

Brazii naturali taiati

• Acestia reprezinta o resursa naturala regenerabila.
• Cata vreme creste, un brad natural absoarbe dioxid de carbon din atmosfera si produce oxigen, deci e folositor.
• Odata taiat, elibereaza inapoi in atmosfera dioxidul de carbon, pe masura ce se descompune (sau daca este ars). Daca e ars, cel putin a folosit la ceva – a dat caldura.
• Daca e lasat sa se descompuna, substantele organice din el se intorc in pamant si il imbogatesc cu nutrienti, ajutand la cresterea altor plante care vor consuma dioxid de carbon si vor produce oxigen – deci, in final, se dovedeste a fi folositor. In tarile mai inaintate din punct de vedere al protectiei mediului – sa speram ca, in curand, si la noi – exista programe de reciclare a brazilor naturali, dupa ce isi indeplinesc menirea.
• Pe cat posibil, e bine si ecologic sa cumparam un bradut adus de la o distanta cat mai mica – pentru a micsora costul ambiental al transportului – si  provenit dintr-o pepiniera sau o exploatare controlata, pentru ca acolo, pe masura ce se taie, se replanteaza, ca sa fie si la anul.

Concluzie: un brad natural taiat reprezinta o optiune mai verde decat unul artificial.

Bradul in ghiveci

Teoretic, suna perfect, dar, la o analiza mai atenta, exista cateva probleme:
• Acesti braduti, la noi, sunt, in general, scumpi (ba chiar prohibitiv de scumpi!)
• Sunt foarte pretentiosi: trebuie tinuti intr-o incapere nu prea calda, nu prea uscata, bine aerisita, nu prea aproape de soba/calorifer s.a. – pe scurt, conditiile din casele noastre (si mai ales din apartamentele de bloc) difera mult de cele in care au fost ei crescuti si nu le priesc intotdeauna. (Daca citesti un articol ca acesta  ajungi la concluzia ca, decat sa-ti iei un bradut in ghiveci, mai bine iti iei o pisica sau un caine, ca-s mai usor de crescut).  Iar daca ati dadacit toata iarna un astfel de bradut si ati reusit sa ajungeti cu el viu si nevatamat in primavara, trebuie sa va ocupati de plantat, ceea ce e usor de zis, dar nu si de facut. Pentru locuitorii oraselor mai mari, chiar poate fi o bataie de cap sa gaseasca un loc potrivit pentru a planta copacelul.
• Multi dintre bradutii in ghivece sunt adusi la noi de hat-departe – nu prea ecologic, la urma-urmei.
• Pe ici, pe colo, mai apare in peisaj si cate o firma care inchiriaza brazi in ghiveci (anul trecut erau mai multe, anul asta nu stiu ce s-a intamplat, le-o fi speriat criza) dar, pana cand ajungi sa-i dai inapoi spre a fi replantati, problemele sunt aceleasi: pretul ridicat si sensibilitatea la conditiile de interior.

Concluzie: Daca va puteti permite sa-l cumparati, sa-l pastrati 3-4 luni in conditii propice, pana vine vremea de plantat, si apoi sa-l saditi, e perfect. Dar informati-va si ganditi-va bine. Daca nu, atunci nu merita banii cheltuiti si bataia de cap, fiindca n-o sa va alegeti decat tot cu un brad uscat (si cu un ghiveci de plastic.)

Craciun fara brad

Multora nu le place deloc ideea si ii inteleg. Altii (mai ales prin strainatatea occidentala) s-au hotarat, de dragul naturii, dar si in semn de protest fata de nebunia consumerista anti-ecologica exacerbata de Craciun, sa lase deoparte bradul. In fond, darurile si afectiunea nu au neaparat nevoie de brad.

Brad artificial, dar nu din plastic

… ci din materiale reciclabile: carton, lemn, metal… de fapt, un obiect de decor in forma de brad (nu neaparat o imitatie realista, ci doar inspirat din …). M-am uitat prin cateva magazine, ca sa vad daca a aparut ceva de genul asta si pe la noi; nu-s prea multe (am vazut un bradut din metal – cu aspect de bronz – la Hornbach). Dar mai exista si solutia DIY (do-it-yourself – adica faceti-va singuri)! Serios, daca va simtiti creativi si indemanatici, e un prilej sa va aratati calitatile.  Niste sugestii inedite, poate va inspira.

Impodobiti o planta de casa

Sfatul asta l-am citit de multe ori; inca nu l-am pus in practica, dar ma gandesc serios sa o fac. In fond, traditia bradului de Craciun isi are originea tocmai in obiceiul de a aduce in casa plante verzi (dintre putinele care ramaneau verzi iarna) ca semn de speranta in reinvierea vegetatiei.

Daca nu aveti o planta destul de robusta pentru a fi “pom”, e o ocazie sa cumparati una – o s-o aveti in casa ani de zile, tot verde, vie si frumoasa, purificand aerul locuintei, aducand o farama de natura intre peretii de beton si dandu-va, o data pe an, prilejul sa va bucurati gatind-o cu globuri si beteala, fara sa va mai bateti capul cu cumpararea bradului.

Concluzie: Asta da optiune ecologica!

Iar ca incheiere la acest lung post de blog, o poveste de familie, o amintire “verde” din copilaria mea:

Ori de care ori citesc indemnul de a impodobi o planta de casa in locul unui brad taiat, imi aduc aminte de bunica. Pentru ca ea, bunica, facea asta de cand tin eu minte. Casa se afla in cartierul bucurestean Berceni, construita din caramida, cu trei camere si cu o curte de 300 de metri patrati. Un peticel de iarba, trandafiri, lalele, o cismea, o bucatarie de vara,  un cotet cu cateva gaini…altfel spus, gospodaria tipica din cartierele marginase ale capitalei, timp de decenii. La vremea aceea avea un lamai mare, splendid, care crestea intr-o lada de lemn. Vara, lamaiul traia afara, in curte; iarna, bunicii il aduceau in casa.

Pentru noi, nepotii, lamaiul era unul dintre multele lucruri extraordinare care se gaseau ori se intamplau in casa bunicilor. Faptul ca bunica nu trebuia, ca tot restul lumii, sa mearga la Aprozar ca sa cumpere lamai, ci avea la indemana un copac din care le culegea cand avea nevoie, era o minune in sine. Dupa cum tot o minune era faptul ca, spre deosebire de orice alt pom fructifer din curte si din cartier, lamaiul facea si flori si fructe in acelasi timp, asa cum fac adesea lamaii si alti “citrusi”.

Ei bine, iarna, la sfarsitul lui decembrie, cand toata lumea se agita sa faca rost de brazi, cine devenea pom de Craciun in casa bunicilor? Lamaiul. Parca il vad si acum, mare de tot, ocupand un sfert din volumul camerei, cu doua-trei siruri de beteala serpuind printre frunzele verzi si cu cateva globuri agatate ici-colo, printre lamai galbene si flori albe.
Cand casa a fost demolata, la sfarsitul anilor ’70, bunicii s-au mutat la bloc, intr-un apartament cu doua camere. Acolo, n-a mai fost loc pentru lamaiul de peste doi metri inaltime. Bunicii l-au facut cadou unor vecini care inca “nu fusesera demolati”. Dar obiceiul de a impodobi, in locul bradului, un copacel din casa, a ramas.

In anii ’80, “bradul” bunicilor era un ficus – cea mai obisnuita specie care se gasea pe vremea aceea, Ficus elastica, acela cu frunze mari, ovale si lucioase, verde inchis. Iar originalitatea si ineditul obiceiurilor bunicesti continua sa-si exercite farmecul asupra noastra, desi intre timp crescuseram mari. Cine mai avea pom de Craciun ca al lor si cine mai avea bunici ca ai nostri?

Cum transmiti un semnal marelui public, ca sa-l faci constient de urgenta problemei si de nevoia de a se implica? Scriind posturi de blog si articole, facand campanii de comunicare pe tema respectiva si implicandu-te activ in ceea ce sustii.

Dar iata si un “semnal” mai original: medaliile de aur, argint & bronz care vor fi decernate castigatorilor la Jocurile Olimpice de Iarna din 2010 de la Vancouver, Canada, sunt realizate din metale recuperate din DEEE, mai exact din placile cu circuite integrate!

Create de o artista – Corrine Hunt – si un designer industrial – Orner Arbel – medaliile cu forme inedite, unduitoare, vor fi produse de Monetaria Regala Canadiana si vor aminti tuturor ca acolo, in depozitele de echipamente electrice si electronice, zac o multime de materiale recuperabile si, prin urmare, valoroase.

Sursa: MNN

Discutiile pe tema asta au fost declansate de o carte scrisa de doi arhitecti din Noua Zeelanda, Robert si Brenda Vale, care i-au pus cartii si un titlu-bomba, cu mare impact emotional asupra oamenilor: Time to Eat the Dog: The Real Guide to Sustainable Living! (Sa mancam catelul: adevaratul ghid al unui trai sustenabil; asta ca sa folosesc si eu termenul asta mult vehiculat, “sustenabil”, tradus abrupt din engleza si care inca imi suna cam barbar, poate pentru ca nu e prea departe vremea cand in Romania, tributara mostenirii ei latine si francofone, se zicea “dezvoltare durabila”, nu “dezvoltare sustenabila”, ca acum. Dar schimbarea face parte, probabil, din procesul de evolutie a limbii, in contextul noilor tendinte.)

Sa revenim la pisicile noastre (si la caini, desigur). Indemnul din titlu – sa mancam cainele – nu trebuie luat chiar ad litteram, desi unii asa au facut si apoi s-au declarat socati. Titlul, chiar daca e o gluma cam macabra, e o metafora aleasa pentru a caracteriza situatia complicata creata de fenomenul intretinerii de animale de casa si alegerile dificile pe care s-ar putea sa fim nevoiti sa le facem, pentru a reduce impactul ambiental al acestui stil de viata.

Cei doi autori isi bazeaza argumentatia pe cifre. Calculele lor arata ca, in materie de costuri ambientale, a intretine un caine de marime mijlocie echivaleaza cu a face 10.000 km pe an cu un automobil Land Cruiser.

Un caine consuma, in medie, 164 kg de carne si 95 kg de cereale pe an si, pornind, de la aceste date, cei doi autori au calculat intinderea de teren necesara pentru a produce hrana necesara patrupedului cu pricina: 0,84 ha, pentru un caine de marime medie. Cifra poate ajunge la 1,1 ha cand e vorba despre un caine mare, cum e ciobanescul german, rasa atat de populara.

Dar o pisica? 0,15 ha. Si un hamster? Mult mai putin: 0,014 ha. Dar omul, ca sa facem  comparatie? Un om dintr-o tara in curs de dezvoltare – 1,8 ha, in vreme ce, pentru un om dintr-o tara dezvoltata,  cifra este un revoltator 6 (6 hectare, adica).

Bun, am inteles, a avea cainii si pisici (si orice alt animalut de casa, poate cu exceptia cazului cand va legati emotional de vreun paianjen care si-a facut plasa intr-un ungher al locuintei si incepeti sa-l considerati “pet”-ul vostru) adauga o povara, mai mica ori mai mare, celei care deja apasa asupra mediului.

Acum, sa vorbim despre solutii. A incerca sa crestem cainii si pisicile cu regimuri vegetariene nu e, clar, o solutie constructiva, dupa cum recunosc chiar autorii cartii. Alte sugestii? Robert si Brenda Vale recomanda celor preocupati de binele mediului sa se orienteze spre animale mai mici, mai “verzi”: pestisori, hamsteri, gaini sau iepuri.
Nu ezita nici sa evidentieze necesitatea unor alegeri responsabile – poate vreti sa va luati o pisica in loc de a va lua o a doua masina sau de a manca in fiecare zi carne, la fiecare dintre cele trei mese.

Echipa de cercetare concentrata pe aceasta chestiune a folosit tipare meteorologice de inalta rezolutie, precum si date despre calitatea si cantitatea culturilor de hamei pentru a calcula impactul schimbarilor climatice asupra productiei acestor culturi intre 1954 si 2006.

Echipa lui Mozny a descoperit ca aciditatea plantei din care se face berea a scazut cu cate 0.06% in fiecare an in aceasta perioada. Ideal, pentru a se obtine acelt gust moderat amarui caracteristic berii de calitate pilsner, hameiul trebuie sa contina aproximativ 5% aciditate alfa. Din nefericire, aceasta cantitate scade si nu prezinta semne de stabilizare. Mai exact, echipa a prezis ca lucrurile doar se vor inrautati.

Desigur ca exemplul hameiului nu este decat unul dintre cele multe: culturi agricole, plante si animale sunt afectate vizibil si in numar mare de incalzirea globala. O intrebare se impune: daca sursele de apa potabila sunt in pericol si acestora le urmeaza imputinarea productiei de hamei, deci de bere, ce vom putea consuma in viitor?

Sursa:  TreeHugger

Piscine naturale
O piscina costa mult: constructia ca… ma rog, constructia, dar intretinerea e si ea foarte costisitoare. Iar aici lucrurile sunt si mai grave: proprietarul plateste un pret mare, dar mediul, unul si mai mare. Asta-i adevarul: piscinele se intretin cu costuri ambientale ridicate. Incalzeste apa (cu consum de energie), dezinfecteaz-o (cu clor si alte chestii poluante) si tot asa. Vreo solutie “verde”?

Anumite firme specializate au gasit-o si o aplica: piscine asa-zis “naturale”, construite in spirit ecologic. Pentru a mentine apa curata se folosesc straturi filtrante de roca, radiatii ultraviolete, microorganisme acvatice prietenoase care epureaza apa, plante verzi sadite pe marginile piscinei… Dupa afirmatiile specialistilor, o piscina eco-prietenoasa, daca e bine proiectata si construita, e chiar mai usor de incalzit si mai ieftin de intretinut decat una conventionala. Aici,  poze frumoase cara sa va faca sa visati…

Sandale din propriile tale haine
Un concept de reciclare avansat: exista mici intreprinderi carora le trimiti blugii pe care nu-i mai porti, iar ele iti fac, din ei, incaltaminte! De pilda, aceasta firma  iti face sandale: dupa poze, par solide si confortabile.

Ce facem cu bannerele de reclama?
Multe dintre ele sunt facute din material plastic rezistent, durabil, ceea ce e o fi bine cata vreme bannerele respective sunt expuse prin oras, dar devine un cusur indata ce sunt aruncate. Plasticul (PVC) din care sunt fabricate nu e biodegradabil si polueaza Pamantul pentru cine stie cate mii de ani de acum incolo.

In SUA, de pilda, un studiu a aratat ca se arunca, anual, la gunoi 3 milioane de astfel de obiecte – echivalentul a 10.000 tone plastic!

Dar, daca e durabil, rezistent, de buna calitate, de ce sa nu-l refolosim? Cateva firme destepte (de pilda Vy&Elle  ori Yak Pak ) s-au gandit sa valorifice superior aceasta resursa si recupereaza multe bannere, din care confectioneaza gentute, sacose, rucsacuri, ghiozdane, portofele si huse pentru toate cele.

Buna idee, ce ziceti? Oare vreun designer de la noi n-ar vrea sa incerce?

O privire atenta si obiectiva asupra planetei ne arata ca lucrurile au depasit cu mult starea in care putem spune ca este „Grav”. Este foarte grav. „Supa” de plastic care pluteste numai in Oceanul Pacific are o suprafata dubla fata de cea a Statelor Unite ale Americii. In anul 2004, insula de gunoi plutitor din ocean cantarea 3 milioane de tone, adica de 6 ori mai mult decat intreaga cantitate naturala de plancton. Anual, peste 1 milion de pasari si peste 100.000 de mamifere marine mor intoxicate cu plasticul aruncat inconstient in ocean de catre oameni. Zoologii au descoperit seringi, brichete si periute de dinti in stomacul a numeroase cadavre de pesti, pasari sau mamifere.

Un raport din anul 1998 arata ca numai in SUA sunt produse circa 220 de milioane de tone de gunoi solid. Cum se traduce asta? Fiecare american produce minim 2,5 kilograme de reziduuri in fiecare zi. 315 milioane de computere au fost aruncate in anul 2004 numai in Statele Unite, iar numarul a crescut de atunci. Asta inseamna 220 de milioane de tone de reziduuri electronice. Si chiar daca 80% dintre acestea iau calea Chinei, Taiwanului, Indiei si Pakistanului, restul de 20% sfarsesc aruncate undeva pe solul nord-american.

Sa ne indreptam atentia si asupra Rusiei. Stiti cate gropi de gunoi se afla in jurul Moscovei, spre exemplu? Peste 50, si fiecare dintre ele ocupa o suprafata imensa, cu mult peste suprafata unui teren de fotbal. In fiecare zi sosesc peste 250 de camioane cu reziduuri la fiecare dintre ele. Iar daca ne gandim ca multe contin reziduuri din spitale (sisteme de transfuzii folosite, seringi, medicamente expirate si chiar membre amputate) ori chimice (obiecte ce contin mercur, neoane, substante chimice extrem de periculoase rezultate in urma proceselor chimice), ne putem face o idee asupra dezastrului natural care ne asteapta.

Exista, insa, vreo cale sa nu mai producem atata gunoi?

Compania aeriana All Nippon Airways din Japonia a cerut pasagerilor sai ca de la 1 octombrie sa urineze inainte de imbarcare, pentru a-si reduce greutatea corporala, si implicit, pe cea transportata de avion, transmite AFP.
Noua prevedere este testata timp de o luna pe 38 de zboruri interne pe ruta Tokyo – Sapporo – Okinawa, precum si pe patru zboruri internationale, pe ruta Tokyo – Singapore si retur. In salile de imbarcare vor exista ecrane de informare pe care va fi afisata cererea ca pasagerii sa mearga la toaleta inainte de a se urca in avion.

Potrivit purtatorului de cuvant al companiei aeriene, daca oamenii vor respecta aceasta cerinta, avionul va consuma mai putin combustibil si, astfel, se vor reduce emisiile de dioxid de carbon (CO2). Masura face parte dintr-un program experimental numit “e-flight”, ce contine numeroase initiative asemanatoare, precum inlocuirea paharelor din sticla cu cele din plastic sau folosirea lemnului reciclat.

Cu alte cuvinte, multe dintre hainele cu astfel de tehnologii incorporate sunt, deocamdata, “concepte”; unele nu sunt (inca) purtabile, dar ilustreaza preocuparile eco ale unor creatori si atrag atentia asupra problemei.

Dar, pana se mai gandesc ei, ce ziceti de asta? Cea mai eco-trendy bijuterie: un colier facut din mini-panouri solare, fotovoltaice, printre care sunt strecurate LED-uri minuscule. “Panouasele” acumuleaza energie in timpul zilei, pentru a alimenta LED-urile care, seara, se aprind si stralucesc – niste margele luminoase! 

Colierul se numeste Lux, adica “lumina” in limba latina si este creatia lui Mae Yokoyama, studenta la Universitatea din Konstfack, Suedia, dedicata studiilor de arta si design. Fara a avea un impact considerabil asupra ecologiei, colierul este un bun exemplu al modului in care putem combina utilul cu placutul si moda vestimentara cu moda…globala, sa zicem.