Marele Recif de Corali se va degrada intr-atat de mult din pricina apelor incalzite, incat va fi de nerecunoscut in urmatorii 20 de ani, potrivit lui Charlie Veron, fost cercetator coodonator al Institutului Australian de Stiinta Marina.

“Nu exista cale de scapare sau speranta. Marele Recif de Corali va disparea in urmatorii 20 de ani. Va fi primul ecosistem al lumii care va intra in colaps. Vorbesc nu doar in numele meu, ci in asentimentul experitizei tuturor cercetatorilor recifului de corali si al fiecarei organizatii de cercetare. Am vorbit cu toti. Este realitatea”, a declarat omul de stiinta.

Dupa o functionare viabila de-a lungul a 250 milioane de ani, tulburarile din sistemele biologice si comunicationale ale recifurilor de corali au fost identificate ca reprezentand cauzele principale ale deteriorarii coralilor si ale destramarii ecosistemelor recifale din toata lumea.

Recifurile de corali alcatuiesc cea mai mare structura unitara din lume formata din organisme vii, Marea Bariera de Corali a Australiei fiind vizibila din spatiul cosmic. Reciful este compus din peste 2 900 de recifuri individuale si 900 de insule, care se intind pe o distanta de aproximativ 3 000 de kilometri si acopera o suprafata de 344 000 kilometri patrati.

Cercetarile intense din ultima perioada ajuta la explicarea motivului pentru care recifurile de corali din toata lumea se prabusesc si, mai ales, la gasirea unor solutii pentru supravietuirea lor. Problemele pe care le infrunta recifurile sunt uriase si in plina crestere. Ele sunt presate de schimbari la nivelul temperaturilor oceanice, de poluare, de pescuitul excesiv, de sedimentari, de aciditate, de oxidari si boli. Si daca, separat, niciuna dintre aceste probleme nu ar putea decima Marea Bariera de Corali, suma lor este de natura sa o faca. Unii cercetatori estimeaza ca aproximativ 20% din recifurile de corali ale lumii sunt deja moarte si alte 24 de procente sunt grav amenintate. Asistam la un inceput al sfarsitului?

Ok, suntem la curent cu faptul ca ghetarii de la poli se micsoreaza intr-un ritm nebunesc de rapid si haotic, de parca s-ar afla intr-o competitie cu ei insisi. Stirile astea despre ghetari care se topesc pe capete erau destul de “fierbinti” in urma cu cativa ani, insa fara rezultat. Repetitia NU ESTE mama invataturii. Am invatat sa ignoram mesajele de avertizare pe care creierul nostru le considera spam-uri, pana la “performanta” de a nu mai percepe adevarata dimensiune a dezastrului.

Si totusi…situatia chiar este grava. Consecintele topirii unor cantitati prea mari de gheata pot fi catastrofale pentru planeta, pentru ecosisteme si pentru oameni. 

Putini dintre noi stim ca ghetarii joaca si nefericitul rol de barometre ale incalzirii globale. Imaginile captate cu ajutorul satelitilor, dramatice, dar de o frumusete trista, le ofera oamenilor de stiinta o masura corecta a schimbarilor prin care trece planeta noastra. Ghetarii sunt considerati a fi unul dintre cei mai demni de luat in seama indicatori ai schimbarii climatului, iar cea mai potrivita perspectiva este cea din spatiu.

Intinderile inghetate se formeaza odata cu acumularea unor cantitati impresionante de zapada, care se aduna in cateva sute de ani. Cercetatorul NASA, Dorothy Hall declara: “Ghetarii care au tendinta de a fi buni indicatori ai schimbarii climatului, sunt cei care se formeaza pe pamant. Acestia raspund direct la influentele de temperatura si la cantitatile de zapada care cad anual”. Hall s-a folosit de imaginile captate de sateliti pentru a monitoriza schimbarile acestui tip de ghetari in Europa, Islanda si Alaska. Tendinta este  de a se extinde in anumite directii sau de a stationa in altele. Cu ajutorul satelitilor, cercetarii au putut masura ritmul de crestere sau descrestere al acestora. Pe masura ce ghetarii isi intind marginile, se subtiaza catre centru. De altfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca acestia incepe sa piarda din masa.

Nu exista indoiala in ceea ce priveste faptul ca ghetarii lumii se topesc precum o uriasa inghetata, iar acest lucru nu face decat sa confirme un lucru: ne incalzim!
Un expert american din cadrul NASA Earth Observatory declara: “Cercetatorii, in general, sunt de acord asupra faptului ca incalzirea cu care se confrunta in prezent planeta poate fi generata de schimbarile ciclice, dar naturale, ale climatului Pamantului. Este foarte posibil ca efectele acestui ciclu natural sa fie potentate de catre rezultatele arderii la scara larga a combustibililor fosili, inca de la inceputul revolutiei industriale”.

Ultima incalzire globala a avut loc in urma cu 120 000 de ani. Atunci, gheata topita a ridicat considerabil nivelul marilor si oceanelor. Daca in prezent ne-am confrunta cu o situatie asemanatoare, majoritatea comunitatilor aflate pe coastele maritime sau oceanice ar fi devastate.

Oamenii, impreuna, formeaza o putere. O putere care de multe ori ne face sa credem, in mod fals de altfel, ca putem controla tot. Natura pe care o numim aproape ironic cateodata “mama” (ironia consta in faptul ca ne putem foarte usor auto-acuza de matricid), este cea care ne serveste din cand in cand (in ultima vreme din ce in ce mai des) o bine meritata lectie menita sa ne invete care ne este locul. Deci iata, ne confruntam cu o schimbare ciclica a climatului planetei si ne pregatim cu infrigurare pentru momentul 2012, cand vom infrunta o alta schimbare radicala, in premiera absoluta pentru oamenii moderni: inversarea polilor.

Revenind la natura, schimbare naturala au ba, nu putem sa refuzam acceptarea unui adevar care sa desfasoara zilnic sub ochii nostri: poluam! Poluam pe toata durata vietii si suntem poluati in fiecare zi. Nu este de mirare ca ne-am obisnuit in acest mediu toxic pe care l-am transformat in “aerul” nostru.

Una peste alta, daca nu putem impiedica accesele de nebunie periodica a naturii, am putea sa nu fim noi cei care ii ofera franghia. In schimb, sunt binevenite niste “sedinte de terapie” gratuite si o lista de “medicamente” din partea casei.

Criza financiara din buzunarele si din bancile noastre nu este singura care ne ridica probleme si pentru care ar trebui sa ne ingrijoram. Un declin cel putin la fel de insemnat si in jurul caruia nu este loc de suspiciuni se intampla la nivelul biodiversitatii din batranul continent. Pierderea biodiversitatii din salbaticiile Europei este una de mari proportii, dar se afla departe de intelegerea si atentia celor mai multi dintre noi.

Nu in toate tarile europene si mai ales ale UE atitudinea fata de biodiversitate este la fel de indiferenta si chiar ostila precum cea din Romania. Sunt state care au inteles riscurile si au chiar politici serioase cu privire la sprijinirea mediului si a vietii salbatice, unde se iau masuri si se fac imbunatatiri pentru mentinerea biodiversitatii. Cu toate acestea, eforturile lor tind sa para neinsemnate in comparatie cu lehamitea generala si lipsa totala de implicare in acest domeniu, ce caracterizeaza restul tarilor europene.

Biodiversitatea nu este un moft al ambientalistilor, cum ar putea crede unii sceptici sau necunoscatori. Vorbind despre o asemenea problema, nimeni nu incearca doar sa “faca conversatie” sau sa se erijeze artificial intr-un promotor al cauzei ecologiste; fenomenul are o importanta capitala in existenta noastra.

Pierderea biodiversitatii va avea un impact negativ asupra consumului alimentar, al aprovizionarii cu apa si se va rasfrange si asupra altor servicii conditionate de ecosisteme. Pentru un profan, nu inseamna mare lucru disparitia unei specii de rozator sau de pasare, pentru ca el nu intelege mecanismul de domino al naturii. Toate sunt inlantuite in natura, la fel ca intr-un sistem economic. O veriga slabita duce la ruperea lantului, la distrugerea echilibrului. Fiecare element si pion joaca un rol esential in echilibrul natural si tocmai neintelegerea acestui fenomen naste o indiferenta extrem de paguboasa pentru salbaticie si in cele din urma, pentru noi insine.

Natura este pe cale sa-si piarda echilibrul deoarece, nu doar in Europa, ci peste tot in lume biodiversitatea este in primejdie, amenintand si supravietuirea noastra. Pentru a oferi totusi o ameliorare a lucrurilor, UE a introdus noul concept “ecosistem de contabilitate”, a carui idee de baza este aceea ca toate companiile si intreprinderile sa-si muleze activitatile si pe considerentul ecologist. Conservarea biodiversitatii nu va fi o misiune prea usoara avand in vedere schimbarile climatice, problema ce impune adaptarea multor specii la noile conditii, dar sprijinind diversitatea biologica, vom ajuta nu doar natura, cat si pe noi insine.

Ce miza poate fi mai importanta decat supravietuirea speciei?

Trebuie sa recunoastem ca noi, locuitorii planetei Pamant, devenim deosebit de intrigati ori de cate ori ne apar in cale diversele chipuri pe care le ia Mama-Natura, fie ca vorbim despre forme cu aspect uman sapate in stanca, fie ca descoperim pietre martiene stranii ce seamana cu niste capete umane aruncate in desertul altei planete.

Ultima “aparitie” din seria Personificarile Naturii este o imagine perena, zugravita in calota Austfonna, din arhipelagul Svalbard. La prima vedere pare un ghetar ca oricare altul aflat in intinderile inghetate ale Norvegiei. Insa o observatie mai atenta ne reveleaza una dintre cele mai impresionante personificari inchipuite vreodata: o figura plangatoare.

Efectul este cu atat mai dramatic, cu cat numeroasele semnale ale ecologistilor legate de topirea calotei glaciare au fost intampinate, pana in prezent, cu o nemeritata indiferenta. Se pare ca oamenilor le place sa salveze numai ceea ce creste sau exista sub nasul lor. Imaginatia lasa insa de dorit in ceea ce priveste realizarea unei imagini de ansamblu asupra efectelor cu consecinte grave pentru planeta. Figura umanoida a aparut in cadrul unui proces avansat de dezghet, in timpul caruia gheata topita si zapada se prabuseau in mare.

Read the rest of this entry »

Ecologistii au descoperit in desert o planta capabila sa “se ude singura”. Spre deosebire de frunzele spinoase ale celor mai multe plante desertice, rubarba dezvolta frunze verzi, mari, late de pana la un metru. Cercetatorii Universitatii din Haifa-Oranim, Israel au descoperit ca rolul cutelor frunzelor gigantice ale acestei plante este tocmai acela de a colecta apa si de o canaliza spre sistemul de radacini al acesteia, stocand de pana la 16 ori mai multa apa decat orice alta planta din regiune.

Este primul exemplu de planta care se autoiriga, desi este posibil ca si in alte locuri de pe Pamant sa exista plante cu adaptari asemanatoare. Rubarba se dezvolta in deserturile montane ale Israelului si Iordaniei, unde intr-un an nu cad mai mult de 75 milimetri de precipitatii. Chiar si in timpul sezonului ploios, ploile sarace din zona nu reusesc sa penetreze solul stancos al desertului.

Dar cand cercetatorii au masurat absorbtia de apa a plantei in timpul unei ploi “subtiri”, au descoperit ca apa infiltrata in solul din jurul rubarbei era de zece ori mai adanca decat in imprejurimi. Dupa o examinare mai atenta, oamenii de stiinta au descoperit santuri adanci de-a lungul venelor plantei, impachetate in cuticule cerate care permit canalizarea apei spre radacina.

Chiar si in cazul celor mai superficiale ploi, planta asimileaza peste 4 300 centimetri cubi pe an, bucurandu-se astfel de un regim acvatic echivalent cu 427 milimetri anual, adica aceeasi rezerva de apa pe care o au plantele in climatul mediteranean.

Page 3 of 5«12345»