27 April 2009

Genocidul icrelor

Oficial, sezonul de pescuit pe apele Dunarii va incepe la 11 iunie 2009. Pana atunci, tot oficial, pestii isi vor putea depune icrele lipsiti de grija pescarilor si a performantelor lor ustensile, asigurand perpetuarea speciilor. Cum ziceam, inca o data oficial, ne aflam in plina prohibitie la pescuit incepand cu data de 13 aprilie… Adevarul de pe teren bate insa realitatea unei tari in care distanta dintre „oficial” si „concret” echivaleaza, de multe ori, cu cea de la Pamant la Luna.

Daca ati avut curiozitatea sa va aventurati recent in zonele adiacente Dunarii, ati observat probabil ca apele s-au revarsat in  padurile, insulele si zonele mai mult sau mai putin salbatice din preajma batranului fluviu. In fond, e un proces normal care se reia anual de cand lumea. Tot in aceasta perioada si tot ca urmare a acestui proces, pestii patrund in apele putin adanci pentru a-si depune icrele, iar daca ati petrecut mai mult de cateva minute pe malul apelor i-ati putut observa iesind la suprafata in toiul luptelor specifice sezonului de reproducere. Interzis sau nu, pescuitul capata in zilele prohibitiei aspectul unui adevarat genocid si, de cele mai multe ori, el este practicat pe scara larga chiar sub nasul autoritatilor. Pentru cei care s-au nascut „pe malul” Dunarii, fenomenul braconajului in plina prohibitie a devenit de multa vreme o realitate cotidiana. Cei care aud de el pentru prima data, probabil ca il privesc ca pe o barbarie. Cu doar 100 de inspectori piscicoli distribuiti in toata tara, autoritatile par depasite si ridica din umeri nepasatoare, asta in timp ce braconierii se intrec in metode care mai de care mai cinice si mai distructive. Haideti sa enumeram cateva:

1. Braconajul la curent electric– practica este eficienta 100%, ucigand pestii pe o anumita raza, in functie de intensitatea dispozitivului electric. Exemplarele care nu sunt ucise sunt in pericol de a fi sterilizate. Daca sunt icre in zona de pescuit, procesul de eclozare este intrerupt, acestea murind.

2. Braconajul cu gaze toxice – Duce la intoxicarea si chiar omorarea pestilor indiferent de dimensiune si de specie. Practicat la scara mica in Romania ultimilor ani, el pare sa prinda si la noi dupa ce si-a dovedit eficienta in mai multe tari vestice.

3. Braconajul cu substante toxice – Preferatele braconierilor?… Carbidul, tomoxanul (un medicament folosit pentru tratarea oilor de efectele scabiei) sau lindavet (un alt medicament utilizat in tratarea oilor). Efectul este garantat 100% iar urmarile pot fi de-a dreptul dezastruoase pentru locurile traditionale de pescuit.

4. Braconajul la lanterna – Se practica in noptile de martie-aprilie-mai, de obicei in timpul prohibitiei, atunci cand crapul sta in ape putin adanci sau la suprafata apei. Efectul luminii este acela de a ameti pestele si de a-l face sa sara haotic la suprafata. De multe ori, exemplarelor capturate in acest mod li se opresc doar icrele, carcasa fiind aruncata pentru a se evita problemele in cazul unei intalniri inopinate cu autoritatile sau, pur si simplu, pentru ca icrele sunt mult mai valoroase decat carnea propriu-zisa.

5. Braconajul la alice – Pentru posesorii unei arme de vanatoare cu alice, perioada de depunere a icrelor la crap este o ocazie ideala de a aduce acasa cateva exemplare remarcabile din randul acestor „regi” ai familiei ciprinidelor. Efectele sunt izolate, ucigand doar pestii ghinionisti care s-au aflat in bataia pustii. Totodata, exista riscul ca alicele sa devieze in contactul cu solzii crapilor. Metoda nu este de lepadat totusi, cazul prezentat mai devreme (cel cu devierea alicelor) avand destul de putine sanse de reusita.

6. Braconajul la plasa – In cazul de fata avem deja o traditie in randul braconierilor. Practicat in absolut orice parte a Dunarii sau a altor ape din Romania, curgatoare sau statatoare, Braconajul la plasa asigura o recolta bogata si placerea capturarii unor exemplare uriase, mai ales in timpul prohibitiei sau in mijlocul rezervatiilor naturale. Blamat de multi, acest mod de pescuit a ajuns un clasic in randul pescarilor din orice parte a tarii. Nu trebuie uitat nici faptul ca multe dintre plasele folosite de braconieri se pierd in apa sau sunt parasite in cazul unei fugi in graba din fata autoritatilor. In acest caz, pestii prinsi mor pur si simplu degeaba iar plasele continua sa fie o perpetua capcana pentru vietatile din ape.

7.Braconajul la bomba – Nu va speriati, nu este vorba de o bomba propriu-zisa, desi este cert ca undeva in lumea asta cineva s-a gandit si la o astfel de metoda de a scoate pestele din apa. Bomba este de fapt arcul pe care se fixeaza mamaliga si care este prevazut cu mai multe ace de marime medie, legate cu fir textil de terminatiile arcului. Asigura o frecventa buna celor care nu sunt prea rabdatori pe malul apei, desi pestele nu este prins intotdeauna de gura. Multimea de ace prezinta „avantajul” de a prinde pestele de aproape orice parte a corpului, lasandu-i extrem de putine sanse de supravietuire. Desi ilegala, metoda este folosita pe scara larga mai ales in cazul pescuitului la crap, platica si caras.

Vi se pare exagerat? Atunci aflati ca nu este decat varful icebergului si ca aici nu am vorbit decat de actiunile braconierilor pe timpul prohibitiei. Lista metodelor de masacrare a pestelui este cu mult mult mai lunga si pleaca de la banalul pescuit la pluta sau la bambina si continua cu cel la halau, la prostovol, la grebla, la cos, la perdea sau chiar pescuitul cu mainile goale, acesta fiind posibil in momentul retragerii apelor, atunci cand pestii raman prizonieri in balti de mici dimensiuni. Intr-o atare stare de lucruri, indemnul „fir intins!” pe care si-l adreseaza pescarii capata o cu totul si cu totul alta valenta.

16 April 2009

Voi nu va simtiti coplesiti?

De la o vreme, au inceput sa apara articole in care autorii scriu despre un fenomen recent, caracteristic vremurilor noastre, si il denumesc in fel si chip, uneori cu termeni noi si inventivi: de pilda, “poluarea verde”, sau “zgomotul verde”. Vor sa spuna ca se face atata tam-tam in jurul problemelor de mediu, se vorbeste atata, se scrie atata despre ele, incat oamenii incep sa se simta coplesiti si sa se apere astupandu-si urechile (la figurat, desigur). Adica intra intr-un fel de inhibitie de protectie. Ajung sa zica, ori de cate ori aud ca se intampla cutare dezastru ecologic, ca ar fi cazul sa actioneze sau sa reactioneze in cutare fel: “Ei, lasa-ma, iar chestii dintr-astea…” – ca in povestea cu lupul.

E adevarat, se vorbeste mult despre problemele de mediu, e unul dintre subiectele de predilectie, poate chiar SUBIECTUL vremurilor noastre, asa cum in secolul al XIX-lea, dupa ce-si publicase Darwin lucrarile, lumea se preocupa uneori pana la obsesie de opozitia evolutionism-creationism. E multa informatie, prea multa si, ceea ce e mai grav, contradictorie. Se incalzeste intr-adevar clima sau nu se incalzeste? (Sunt destui cei care spun ca NU – asa-numitii “sceptici ai incalzirii globale”; uite, alta expresie a noului eco-limbaj). Daca se incalzeste, e vina noastra si a civilizatiei noastre sau trecem, pur si simplu, printr-o perioada de incalzire la scara planetara, determinata de ciclurile cosmice si in care nu avem nici un amestec? Exista oameni – de stiinta sau nu – care sustin si asta.

Si, uite asa, din cauza ca e prea mult si prea neclar, ajungem sa ne pierdem, incet-incet, interesul si devenim tot mai insensibili. Insa – ceea ce e si mai rau – toata povestea ne induce si un sentiment de vinovatie. Neplacuta senzatie, nu?  Voi n-o aveti? Nu cumva  pentru ca, auzind intruna ca lucrurile stau tot mai prost, catastrofa e tot mai aproape, canicula e tot mai fierbinte si seceta tot mai uscata, simtiti ca nu faceti destul? Ca eforturile voastre – mici, dar sincere – sunt inutile? Si asta va face sa va simtiti frustrati?

Si pe mine. De asta am si scris. Poluarea asta verde e de vina. Ma face sa simt, uneori, ca ma straduiesc degeaba. Dar sunt sigura ca e o impresie gresita. Gata, capacele pe urechi si ne vedem de treaba in continuare. Ma rog, nu capace, mai degraba niste site. Ca sa mai cearna informatia, sa filtreze zgomotul “verde”. Poate in felul asta reusim sa ne vedem in continuare de micile noastre stradanii. Sunt importante, orice-ar zice altii.