Revolutia verde la care asistam in prezent isi are, ca orice revolutie, doctrina sa, controversele sale, obiectivele ei, limbajul ei specific si, mai presus de toate, figurile ei marcante. O asemenea figura e Josh Dorfman, care si-a propus sa raspandeasca ideile verzi apeland la la o metoda… neortodoxa.

Daca n-ati auzit pana acum de Josh Dorfman, aflati ca este un tip care, in urma cu cativa ani, a pornit o afacere cu mobila – mic mobilier de lux, fabricat in mod eco-responsabil. Dar nu prin asta a devenit el cunoscut, ci prin cartile pe care le-a publicat si prin blogul pe care l-a infiintat, denumit Ecologistul Lenes (The Lazy Environmentalist), expresie care, in cele din urma, a devenit porecla lui Josh. Azi, exista un site intreg, cu diverse in el – printre care si blogul – reflectand convingerile verzi ale Ecologistului Lenes. Lenes, dar activ, dupa cum se vede.
Cel mai recent proiect al lui Josh Dorfman este un serial de televiziune intitulat tot Ecologistul Lenes, proiect prin care omul nostru urmareste sa contribuie la salvarea planetei intr-o maniera neasteptata: nu mai apeleaza la sentimentul de vinovatie! Le spune oamenilor sa nu se mai simta prost pentru ca fac dusuri lungi sau conduc masini mari si rapide (si alimentate cu combustibil conventional, se subintelege).

Asa ii place si lui sa faca. “Imi pasa, dar sunt lenes”, zice el. “Hai sa nu ne mai simtim prost pe chestia asta.” Pentru ca exista solutii.
Read the rest of this entry »

Multi licentiati si doctoranzi au cautat de-a lungul vremii o solutie pentru problema reciclarii deseurilor de plastic, dar numai un tanar de 16 ani din Canada a gasit raspunsul. Daniel Burd, elev de liceu la Institutul Colegial Waterloo din Ontario si-a prezentat cercetarea asupra microorganismelor care pot digera rapid plasticul in cadrul Targului Stiintific Canadian, organizat in luna mai chiar in orasul sau.

Lui Daniel i-a venit o idee la care nu s-au gandit nici cei mai de seama cercetatori acreditati. Plasticul, unul dintre cele mai indestructibile materiale de manufactura, se descompune greu, dar totusi se descompune, chiar daca acest proces dureaza aproximativ 1000 de ani. Asta inseamna ca undeva acolo trebuie sa existe microorganismele in sarcina carora sa cada o asemenea raspundere. Pot fi aceste vietati manipulate in vreun fel, astfel incat sa isi faca treaba mai rapid si mai eficient?

Aceasta a fost chestiunea pe care Daniel Burd a pus-o la incercare printr-un foarte simplu si istet proces de introducere a materialului plastic de baza intr-o solutie fermentabila care stimuleaza dezvoltarea microbiala, urmand ca organsimele cele mai productive sa fie ulterior izolate. Rezultatele preliminarea au fost incurajatoare, asa ca tanarul cercetator s-a tinut de studiu, selectand cele mai eficiente legaturi si interconectandu-le. Dupa mai multe incrucisari si optimizari termice, Burd a obtinut o proportie de 43% a degradarii plasticului in sase saptamani, o realizare aproape de neconceput.

Cu 500 miliarde de pungi de plastic produse in fiecare an si cu marirea de la zi la zi a costurilor de curatare a deseurilor de plastic din oceane, o metoda ieftina si netoxica de degradare a plasticului este fantezia la care ambientalistii viseaza, precum si un bun start pentru o companie de succes. Este de la sine inteles ca aceste descoperiri trebuie temeinic testate inainte de a fi folosite la scara larga, pentru a avea certitudinea ca produsele descompunerii organice nu au potential cancerigen. Procesarea plasticului prin aceste metode ar trebui de asemnenea sa fie pastrata in medii foarte bine controlate. Deci nu, nu este vorba despre un panaceu miraculos sau de un paradis vindecat de plastic, dar aplicarea inovatoare a microroragnismelor pentru a stavili raspandirea celui mai problematic dintre deseuri este in mod sigur o mare reusita stiintifica.

Trei chestii interesante pe care le-am aflat de curand:

Prima: printre multele soiuri de  deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE), frigiderul este considerat un deseu toxic, periculos. Daca il duci pur si simplu la gunoi, vin tiptil, prin bezna noptii, niste “recuperatori” anonimi care, de multe ori, se multumesc sa ia numai partea electrica. Asta pentru ii intereseaza sa recupereze in primul rand cuprul din aceste componente (cuprul e scump si, prin urmare, renteaza sa-l recuperezi si sa-l vinzi mai departe, atunci cand esti doar un recuperator obscur si clandestin.) Dar, la desprinderea partii cu pricina, freonul aflat in sistemul de racire la multe dintre modelele de frigidere, mai ales dintre cele mai vechi, se imprastie in atmosfera, “ajutand” la largirea gaurii din stratul de ozon si la amplificarea efectului de sera. Total ne-ecologic. In plus, uleiul din motor se scurge pe pamant, contribuind si el la poluarea solului. Si astfel, la centrele de recuperare ajung doar carcasele frigiderelor.

E bine, dar nu-i destul. Ideal ar, evident, un tratament profesionist al frigiderelor si congelatoarelor, pentru recuperarea in siguranta a freonului si a uleiului, apoi a metalului si a polistirenului expandat (care alcatuieste stratul izolator al frigiderului.)
Vestea buna este ca exista, de acum, in Romania, organizatii specializate in tratarea DEEE, inclusiv a celor mai periculoase dintre ele, si care ne pot ajuta sa scapam repede, discret si ecologic de un DEEE.

A doua: Exista mai multe solutii.

Read the rest of this entry »

Ar putea fi ultimul lucru care sa-ti treaca prin cap la capitolul inventiilor “verzi” si al materiilor prime regenerabile… Si totusi, chiar si zatul de cafea ar putea fi reciclat, transformat, de exemplu, in cerneala pentru printarea documentelor. Ne te grabi sa te gandesti cam cum ai putea transpune in realitate acest concept: futurista idee sta deja la baza imprimantei ecologice RITI Printer, dotata cu un soi de cescuta in care pot fi varsate resturile de cafea sau ceai negru.

 

Inventia ii apartine coreeanului Jeon Hwan Ju, care si-a inscris-o la ultima editie a Greener Gadget Competition, convins fiind ca “gaselnita” lui ar putea (evident, dintr-o perspectiva pe termen lung) sa evite intoxicarea mediului cu tone de agenti chimici ce nu sunt biodegradabili.

Page 2 of 2«12