Unul dintre marile atu-uri ale vechilor orase europene este respectul desavarsit pentru spatiul verde. Iar aici vorbim efectiv, ad literam, despre banalul gazon, o basica de verdeata care da culoare si oxigen orasului. Cand am inceput sa calatoresc prin Batranul Continent am fost uimit, atat in marile capitale vestice, cat si in orase si orasele mai mici, de grija excesiva pe care autoritatile publice & oamenii in general o acorda zonelor verzi – generoase, bine ingrijite, primitoare, armonios integrate in mediul urban.

Cand am ajuns pentru prima data la Paris, acum vreo 5 ani, pe la orele pranzului, mergand de la aeroportul international Charles de Gaulle spre centru, am zambit de nenumarate ori – era o zi calduroasa de primavara, iar absolut peste tot unde exista un spatiu verde, de la parcuri la banala verdeata cu care se asorteaza aleile si strazile, francezii stateu intinsi pe jos, bucurandu-se de verde si de soare. De la rockeri la oameni de afaceri imbracati la 4 ace, adolescenti si tineri, batrani, mame si copii – toti isi dadusera incaltamintea si ciorapii jos; unii isi mancau sandviciul, altii savurau o carte, unii cantau la chitara, altii se odihneau sau faceau break-dance. Desculti, pe iarba. Idilica imagine in sine nu are nimic deosebit – am ramas surprins numai de numarul foarte mare de oameni care iesisera in pauza de pranz la soare… iar, mai spre seara m-a mai uimit faptul ca nicaieri nu am vazut urmele trecerii lor – ambalaje, pet-uri, hartii – toate disparusera miraculos.

Vara trecuta, intr-o dupa-amiaza torida, la Valencia, m-am dus la plaja; o plaja uriasa, cam cat jumatate de oras. Era ziua unui sfant, patron local, iar spaniolii sarbatoreau cu totii, cu vin, branzeturi si prajituri – nu cred ca am vazut niciun localnic care sa nu fi adus ceva merinde de acasa. Am inotat pana spre seara, iar apoi am pornit la o plimbare pe malul Mediteranei. Desi oamenii in cursul zilei se “veselisera” serios, cand au pornit spre casa, cu totii si-au dus resturile la cosul de gunoi. Plaja arata absolut impecabil – de parca 1.000 de pitici ar fi luat firele de nisip la puricat – nu am vazut nici macar un chistoc de tigara!

Prin comparatie, in aceeasi vara trecuta am fost cateva zile la Costinesti. Spre deosebire de Valencia, unde cosurile de gunoi erau amplasate la mama naibii, la capatul plajei, aici acestea se aflau dispuse din 15 in 15 metri pe tot arealul din fata Obeliscului pana spre epava. La asfintit, lumea a plecat, iar in urma ei a ramas un enorm & mizerabil & nesfarsit camp de gunoaie. Pet-urile, ambalajele de tot felul + resturile de mancare sufocau nisipul, nu cred ca puteai identifica un singur metru patrat crutat de jegurile umane (cititi in ce sens doriti).

De ceva vreme incoace, sa tot fie 2 ani, in majoritatea parcurilor din Bucuresti s-a ridicat interdictia – aparent – stupida de a nu calca pe iarba. De tot atata vreme, in fiecare seara, Cismigiul, Herastraul sau parcul de la Izvor sunt inundate de gunoaiele lasate in urma cu multa nesimtire de cei care, vezi doamne,  se bucura de natura. Fenomenul e cu atat mai trist cu cat la el participa absolut toata lumea – copii, tineri, batrani, indiferent de etnie, sex, pregatire etc. Adaugam la asta gunoaiele pe care le lasa cand merg la padure, la gratar, sau in drumetie la munte sau pe plaja la mare si avem deplorabila imagine completa a unor oameni trogloditi & iresponsabili, ce put de nesimtire, cu o mentalitate de javra, fara creier, care isi face nevoile fix acolo unde ii vine…

UPDATE: Apropo de ce am scris mai sus, am primit pe mess de la Andrada, o prietena de la PROFM, urmatoarea stire: “Ne batem joc de natură! Râul Olt a fost pur şi simplu blocat de 200 de metri cubi de PET-uri şi gunoi menajer. Barajul s-a format la ieşirea din Miercurea Ciuc. Autorităţile locale spun că nu s-a mai pomenit aşa ceva până acum. “Dopul” are dimenisuni uriaşe – e lung de 20 de metri, lat de peste zece şi gros de cel puţin un metru. Acţiunea de îndepărtare a deşeurilor menajere va dura cel puţin o săptămână. Angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Harghita au cerut sprijinul Societăţii Apelor Române pentru montarea de plase la ieşirea din fiecare comună.”

Absurdul razboi al bordurilor a reinceput in forta in Bucuresti. Fortele portocalii-fosforescente de gogi si costei au luat cu asalt Calea 13 Septembrie si s-au pus cu adanc si muncitoresc aplomb pe treaba. O intreaga armata – 40, 50 de oameni – impletiti mental in aceeasi dulce textura a muncii: 3 lucreaza si 7 se uita. Ii vad insirati ca niste meschine statui de piatra, cercopiteci decerebrati aterizati pe strada mea de pe o planeta stranie, in fiecare dimineata cand plec spre birou. Au schimbat nenorocitele alea de borduri de 4 ori in ultimii 3 ani. Iar acum, printr-o decizie la fel de absurda a primarului care este, au atacat hulpav si ultimul pertic de verdeata pe care-l aveam in fata blocurilor, intre trotuar si strada.

Nu era mult, nu era nici macar cultivat cu floricele colorate sau monotone, dar era acolo – un petic de verdeata, de iarba si papadie, un homunculus verde care spargea monotonia ingrozitoare a strazii cenusii… Moare rapus de lopetile gogilor portocalii, dandu-si obstescul sfarsit pentru o cauza nobila: pamantul ramat va fi acoperit cu beton, iar noua amenajare va servi catorva locuri de parcare. Asta sa fie cea mai buna rezolvare pentru spinoasa problema auto? Sa omoram si ultimul petic verde din Bucuresti?

Aberanta masura vine din aceeasi logica de plumb a celor care au aprobat concertul Madonnei si Depeche Mode in parcul de la Izvor, care au taiat zeci de copaci si au muscat hulpav din spatiul verde pentru a face loc motoarelor care se invart precum c…iele in caldare, vara de vara, la Bucuresti City Challenge.

Am si eu o propunere pentru iluminatii cu un singur neuron din administratia publica care propun sau aproba asemenea proiecte: actualul Otopeni e cam mic si demodat, nu?, deci hai sa turnam un maldar de ciment peste Cismigiu si sa-l facem aeroport! Si Parcul Tineretului e cam inutil si mare. O gara, ceva, baieti?