Ecologistii au descoperit in desert o planta capabila sa “se ude singura”. Spre deosebire de frunzele spinoase ale celor mai multe plante desertice, rubarba dezvolta frunze verzi, mari, late de pana la un metru. Cercetatorii Universitatii din Haifa-Oranim, Israel au descoperit ca rolul cutelor frunzelor gigantice ale acestei plante este tocmai acela de a colecta apa si de o canaliza spre sistemul de radacini al acesteia, stocand de pana la 16 ori mai multa apa decat orice alta planta din regiune.

Este primul exemplu de planta care se autoiriga, desi este posibil ca si in alte locuri de pe Pamant sa exista plante cu adaptari asemanatoare. Rubarba se dezvolta in deserturile montane ale Israelului si Iordaniei, unde intr-un an nu cad mai mult de 75 milimetri de precipitatii. Chiar si in timpul sezonului ploios, ploile sarace din zona nu reusesc sa penetreze solul stancos al desertului.

Dar cand cercetatorii au masurat absorbtia de apa a plantei in timpul unei ploi “subtiri”, au descoperit ca apa infiltrata in solul din jurul rubarbei era de zece ori mai adanca decat in imprejurimi. Dupa o examinare mai atenta, oamenii de stiinta au descoperit santuri adanci de-a lungul venelor plantei, impachetate in cuticule cerate care permit canalizarea apei spre radacina.

Chiar si in cazul celor mai superficiale ploi, planta asimileaza peste 4 300 centimetri cubi pe an, bucurandu-se astfel de un regim acvatic echivalent cu 427 milimetri anual, adica aceeasi rezerva de apa pe care o au plantele in climatul mediteranean.

O echipa de cercetare italieneasca a dezvoltat o tehnica ce va putea fi folosita in productia de combustibil “verde” din apa. Metoda descoperita de cercetatorul Roberto Bini si de colegii sai din cadrul Laboratorului European de Spectroscopie Nelineara – Universitatea din Florenta, foloseste lasere pentru a produce hidrogen din apa sub presiuni foarte mari.
Niciun alt agent chimic nu este implicat in proces – solventi, catalizatori sau initiatori radiali. Acest lucru este foarte important, deoarece inseamna ca la finalul procesului nu raman substante ce ar trebui separate, tratate sau eliminate. Ca rezultat, costurile sunt reduse, iar impactul asupra mediului este inexistent.
Punctul de plecare al tehnicii este iradierea apei cu ajutorul unui laser. Lumina excita moleculele de apa, care produc radicali hidroxili si atomi de hidrogen. Aceasta separare dureaza de obicei numai cateva miliardimi de secunda inainte ca partile sa se recombine, insa echipa din Florenta a gasit o cale sa rezolve aceasta problema. Expertii au inteles ca aplicand tratamentul cu laser in conditii de presiune mare – aproximativ 1.000 atmosfere, separarea dureaza mai mult. Acest lucru inseamna ca reactorii iradiati sub presiunea mare pot fi folositi pentru o serie de procese chimice, inclusiv generarea de hidrogen pentru a-l folosi pe post de combustibil. 

 

Potrivit lui Bini, deoarece laserul foloseste radiatie aproape ultraviolet, lumina soarelui ar putea fi, teoretic, folosita pentru obtinerea de rezultate similare. In prezent, aproximativ 96% din hidrogen provine din surse neregenerabile, precum carbonul sau hidrocarbonul si numai 4% ne parvine din apa. Procesul proaspat descoperit mai necesita munca si cercetare, dar creatorii sai sunt optimisti cu privire la dezvoltarea sa viitoare.