27 April 2009

Genocidul icrelor

Oficial, sezonul de pescuit pe apele Dunarii va incepe la 11 iunie 2009. Pana atunci, tot oficial, pestii isi vor putea depune icrele lipsiti de grija pescarilor si a performantelor lor ustensile, asigurand perpetuarea speciilor. Cum ziceam, inca o data oficial, ne aflam in plina prohibitie la pescuit incepand cu data de 13 aprilie… Adevarul de pe teren bate insa realitatea unei tari in care distanta dintre „oficial” si „concret” echivaleaza, de multe ori, cu cea de la Pamant la Luna.

Daca ati avut curiozitatea sa va aventurati recent in zonele adiacente Dunarii, ati observat probabil ca apele s-au revarsat in  padurile, insulele si zonele mai mult sau mai putin salbatice din preajma batranului fluviu. In fond, e un proces normal care se reia anual de cand lumea. Tot in aceasta perioada si tot ca urmare a acestui proces, pestii patrund in apele putin adanci pentru a-si depune icrele, iar daca ati petrecut mai mult de cateva minute pe malul apelor i-ati putut observa iesind la suprafata in toiul luptelor specifice sezonului de reproducere. Interzis sau nu, pescuitul capata in zilele prohibitiei aspectul unui adevarat genocid si, de cele mai multe ori, el este practicat pe scara larga chiar sub nasul autoritatilor. Pentru cei care s-au nascut „pe malul” Dunarii, fenomenul braconajului in plina prohibitie a devenit de multa vreme o realitate cotidiana. Cei care aud de el pentru prima data, probabil ca il privesc ca pe o barbarie. Cu doar 100 de inspectori piscicoli distribuiti in toata tara, autoritatile par depasite si ridica din umeri nepasatoare, asta in timp ce braconierii se intrec in metode care mai de care mai cinice si mai distructive. Haideti sa enumeram cateva:

1. Braconajul la curent electric– practica este eficienta 100%, ucigand pestii pe o anumita raza, in functie de intensitatea dispozitivului electric. Exemplarele care nu sunt ucise sunt in pericol de a fi sterilizate. Daca sunt icre in zona de pescuit, procesul de eclozare este intrerupt, acestea murind.

2. Braconajul cu gaze toxice – Duce la intoxicarea si chiar omorarea pestilor indiferent de dimensiune si de specie. Practicat la scara mica in Romania ultimilor ani, el pare sa prinda si la noi dupa ce si-a dovedit eficienta in mai multe tari vestice.

3. Braconajul cu substante toxice – Preferatele braconierilor?… Carbidul, tomoxanul (un medicament folosit pentru tratarea oilor de efectele scabiei) sau lindavet (un alt medicament utilizat in tratarea oilor). Efectul este garantat 100% iar urmarile pot fi de-a dreptul dezastruoase pentru locurile traditionale de pescuit.

4. Braconajul la lanterna – Se practica in noptile de martie-aprilie-mai, de obicei in timpul prohibitiei, atunci cand crapul sta in ape putin adanci sau la suprafata apei. Efectul luminii este acela de a ameti pestele si de a-l face sa sara haotic la suprafata. De multe ori, exemplarelor capturate in acest mod li se opresc doar icrele, carcasa fiind aruncata pentru a se evita problemele in cazul unei intalniri inopinate cu autoritatile sau, pur si simplu, pentru ca icrele sunt mult mai valoroase decat carnea propriu-zisa.

5. Braconajul la alice – Pentru posesorii unei arme de vanatoare cu alice, perioada de depunere a icrelor la crap este o ocazie ideala de a aduce acasa cateva exemplare remarcabile din randul acestor „regi” ai familiei ciprinidelor. Efectele sunt izolate, ucigand doar pestii ghinionisti care s-au aflat in bataia pustii. Totodata, exista riscul ca alicele sa devieze in contactul cu solzii crapilor. Metoda nu este de lepadat totusi, cazul prezentat mai devreme (cel cu devierea alicelor) avand destul de putine sanse de reusita.

6. Braconajul la plasa – In cazul de fata avem deja o traditie in randul braconierilor. Practicat in absolut orice parte a Dunarii sau a altor ape din Romania, curgatoare sau statatoare, Braconajul la plasa asigura o recolta bogata si placerea capturarii unor exemplare uriase, mai ales in timpul prohibitiei sau in mijlocul rezervatiilor naturale. Blamat de multi, acest mod de pescuit a ajuns un clasic in randul pescarilor din orice parte a tarii. Nu trebuie uitat nici faptul ca multe dintre plasele folosite de braconieri se pierd in apa sau sunt parasite in cazul unei fugi in graba din fata autoritatilor. In acest caz, pestii prinsi mor pur si simplu degeaba iar plasele continua sa fie o perpetua capcana pentru vietatile din ape.

7.Braconajul la bomba – Nu va speriati, nu este vorba de o bomba propriu-zisa, desi este cert ca undeva in lumea asta cineva s-a gandit si la o astfel de metoda de a scoate pestele din apa. Bomba este de fapt arcul pe care se fixeaza mamaliga si care este prevazut cu mai multe ace de marime medie, legate cu fir textil de terminatiile arcului. Asigura o frecventa buna celor care nu sunt prea rabdatori pe malul apei, desi pestele nu este prins intotdeauna de gura. Multimea de ace prezinta „avantajul” de a prinde pestele de aproape orice parte a corpului, lasandu-i extrem de putine sanse de supravietuire. Desi ilegala, metoda este folosita pe scara larga mai ales in cazul pescuitului la crap, platica si caras.

Vi se pare exagerat? Atunci aflati ca nu este decat varful icebergului si ca aici nu am vorbit decat de actiunile braconierilor pe timpul prohibitiei. Lista metodelor de masacrare a pestelui este cu mult mult mai lunga si pleaca de la banalul pescuit la pluta sau la bambina si continua cu cel la halau, la prostovol, la grebla, la cos, la perdea sau chiar pescuitul cu mainile goale, acesta fiind posibil in momentul retragerii apelor, atunci cand pestii raman prizonieri in balti de mici dimensiuni. Intr-o atare stare de lucruri, indemnul „fir intins!” pe care si-l adreseaza pescarii capata o cu totul si cu totul alta valenta.

20 March 2009

Lectia Gabonului

Pentru cei care nu s-au prea omorat cu scoala, Gabonul este fie un smecher de cartier, fie vreun fotbalist de culoare de prin campionatele puternice din Europa. Pentru restul lumii, Gabonul este o tara mica din estul Africii ecuatoriale, cu iesire la Oceanul Atlantic si invecinata cu Camerun si Congo. O alta tara bananiera din lumea a treia cu problemele, anarhia si saracia ei, am putea zice la prima vedere.

Dar iata ca nu este chiar asa, realitatea dovedindu-se in acest caz plina de surprize pe care nu ne-am astepta sa le intalnim aici, in acest colt de Africa lovit de saracie. Tara a ales sa dea o lectie intregii lumi in ceea ce priveste protectia naturii. Acum, in acest inceput de mileniu, cand eforturile absurde si bolnave ale omenirii inspre distrugerea mediului ambiant par a fi mai atroce decat oricand, un stat aproape cat Romania a reusit sa creeze un parc national a carui suprafata acopera jumatate din tara. In acest moment, nicio alta tara din lume, nici macar cele bogate si dezvoltate nu au dorit, sau nu au fost in stare sa protejeze macar un sfert din teritoriile lor. Cu adevarat mai important este acest gest fara precedent al autoritatilor unei tari pe care o catalogam peiorativ ca facand parte din “lumea a treia”, cu cat saracia si toate relele care vin dupa ea, lovesc puternic in viata de zi cu zi a locuitorilor.

Ca o mica, dar necesara paranteza, merita amintit ca PIB-ul Romaniei este de cateva zeci de ori mai mare decat al Gabonului. Dar din punct de vedere al protectiei mediului, trebuie sa-mi dati dreptate (din nefericire), ca Romania este o tara bananiera, nu Gabonul…Stau marturie trista padurile mutilate ale tarii noastre, vanatoarea fara opreliste, dezastrul in care se afla Delta Dunarii, Rosia Montana, distrugerea ecosistemelor marine si costiere ale litoralului romanesc, si multe alte rani ale naturii Romaniei. Cum a reusit atunci o tara mult mai saraca decat a noastra si cu o infrastructura aproape inexistenta, sa dea o lectie de ecologie adevarata nu doar Romaniei, ci si unor tari cu traditii solide in protectia naturii cum sunt Marea Britanie, Norvegia, Elvetia, Finlanda, Suedia?

Ei bine, totul a inceput odata cu declaratia presedintelui gabonez El Hadj Omar Bongo, facuta in cadrul Forumului Mondial pe Probleme de Dezvoltare Durabila, desfasurat in Johannesburg, Africa de Sud. Atunci, mai marii lumii au zambit neincrezator cand presedintele Omar Bongo a promis ca tara sa va crea si mentine cu orice pret un sistem de parcuri nationale intins pe o suprafata de 26 000 kilometri patrati, sistem care va cuprinde si proteja nu mai putin de 13 rezervatii naturale.

Pentru o imagine suprapusa peste a tarii noastre, imaginati-va o suprafata care sa includa complet Muntii Apuseni, in care sa existe o rezervatie naturala totala. Un loc in care sa nu se rupa o floare si sa nu se impuste nici macar un iepure, sa nu horcaie masini sau sa urle muzica in timp ce poporul isi face mici la padure, spaland vesela si tacamurile cu detergent in izvorul de munte. Imposibil in Romania, veti zice zice, pe buna dreptate. Dar iata ca este posibil in Gabon, care se invecineaza cu Congo-ul atat de drag unora, incat isi doreau acum cativa ani sa emigreze in el, ca forma de protest politic, bineinteles…Povestea celui mai mare parc national dintr-o tara a lumii lua nastere in anul 2002. In prezent Gabonul, in ciuda previziunilor economice sumbre, a reusit sa isi incropeasca cea mai dezvoltata economie din zona. Fara a “mulge” salbatic natura, a demonstrat ca se poate creste economic, protejandu-ti in acelasi timp plantele si animalele.

Astazi, conservationistii din lumea intreaga considera Gabonul drept una din ultimele “insule” de salbaticie virgina din Africa. Parcurile au reusit conservarea unor ecosisteme unice, precum padurile stravechi, mangrivele, savanele, junglele umede, lagunele, mlastinile, raurile si canioanele aferente. Acest urias parc national ofera protectie unei multitudini incredibile de vietuitoare, precum testoase marine si balene, elefanti de padure, rinoceri, gorile, bivoli, mistreti, leoparzi sau specii de plante, pasari si insecte care traiesc numai in Gabon. Lupta nu a fost deloc usoara. Pentru distrugerea si exploatarea salbatica a parcului national, se intreceau companiile miniere, cele de taiat si prelucrat lemnul, vanatorii de fildesi de elefanti, braconierii asa-numite-i “carni de vanat” (foarte cautata intr-o tara unde hrana de zi cu zi este un lux), vanzatorii de lemne de foc sau agricultorii care doreau defrisarea padurii in scopul creerii a noi terenuri agricole. Cele mai mari presiuni indreptate impotriva executivului gabonez si presedintelui Omar Bongo, au fost facute de companiile occidentale de prelucrare a lemnului, care s-au vazut private astfel de jefuirea ultimelor paduri virgine din Africa. Producatorii de mobilier de lux din lemn de esente rare au fost disperati de-a dreptul. Presedintele Gabonului a primit un numar de 34 de amenintari cu moartea…Circa 50-60% din concesiunile de exploatarea lemnului din Gabon au fost in final, anulate. Companii americane, belgiene, franceze, care in tarile lor nu si-ar fi permis “carnagiile” de padure pe care le-au facut in Gabon, s-au vazut astfel nevoite sa-si inchida definitiv birourile din Libreville. Din nefericire, au migrat in tarile vecine Gabonului, unde distrug in continuare padurea, “plamanul” Terrei.

Lectia micutei tari din centrul Africii a fost data tuturor. In special, tarilor bogate ale lumii. In particular, Romaniei. Tururor le-a aratat in egala masura ca protejarea Naturii inseamna de fapt protejarea noastra de noi insine. Mai bine zis de rautatea, lacomia, cruzimea si nelasarea din noi. Era sa uit…Gabonul a mai demonstrat ceva: Banii nu se pot manca, nici bea, nici respira. Aerul, apa si hrana se gasesc in mod gratuit in natura. Doar ca noi suntem o specie nerecunoscatoare care sufera de amnezie…