7 December 2009

Dilema de Craciun

De sarbatori, tot ecologistu’ constiincios isi pune niste intrebari si isi face niste probleme, in incercarea de a impaca propriile convingeri verzi cu traditiile celebrarii marilor evenimente din calendar. Pe locul intai in topul preocuparilor de acest gen, se afla eterna disputa: brad artificial sau natural? Nu vrem sa sarim peste problema, ne-am intrebat si noi, stim ca va preocupa si pe voi, asa ca, din ceea ce stim si ce-am gandit pana acum despre asta, iata cateva puncte-cheie:

Brazi artificiali

• Brazii artificiali care se gasesc de cumparat la noi sunt facuti din PVC (policlorura de vinil), un material plastic obtinut din petrol; fabricarea lor implica un mare consum de energie si dispersarea in mediu a unor substante poluante toxice rau.
• Desi producatorii si comerciantii incearca sa ne bage in cap ideea ca daca ti-ai luat un astfel de brad, o sa-l ai toata viata si eventual o sa-l lasi si mostenire urmasilor, cercetarile arata ca, de fapt, acesti brazi ajung si ei la gunoi dupa cativa ani de utilizare.
• Spre deosebire de brazii naturali, cei artificiali nu sunt biodegradabili si nici nu sunt reciclati.
• Plasticul din care sunt facuti imbatraneste si el si se degradeaza, raspandind fragmente minuscule de PVC prin casa.
• Cei mai multi astfel de brazi sunt produsi in China. Brazii artificiali din China contin plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, in unele cazuri (rare, dar nefericite), poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.

Concluzie: tinand seama de materialele din care sunt facuti si de costul ambiental al transportului din China pana aici, rezulta ca brazii artificiali nu sunt nici pe departe o optiune ecologica, iar denumirea de “brad ecologic” data brazilor artificiali care se gasesc in mod obisnuit in comert este o marsava incercare de a pacali consumatorul onest.

Read the rest of this entry »

Acum nu mai sunt viu. M-au taiat intr-o dimineata cu o drujba zgomotoasa…
Am trecut repede peste durerea simtita in fiecare fibra lemnoasa. Oamenii cred ca noi copacii fiind vegetale nu resimtim nimic…Cat se inseala…dar asa sunt oamenii …Ei se inseala de cand au aparut ca specie…Se poarta ca si cum toata Planeta ar fi a lor, iar noi toate celealte fiinte suntem bune doar sa ne exploateze salbatic. In ingamfarea lor se cred specia dominanta…Dupa cum spuneam, cat se insala…
Este de ajuns sa apara un singur virus minuscul, dar cu potential mortal pentru oameni, si gata! Pa! Adio  Homo Sapiens, peste blocurile tale urate si inutile vor creste iarasi plantele! Nu uita…oricand este posibil…

copac

Dar sa revenim la povestea mea.Ramasesem la durerea resimtita cand mi-au taiat trunchiul. Durerea a disparut repede odata cu zumzetul barbar al drujbei care mi-a retezat trunchiul… In cadere mi-a parut rau ca am zdrobit alti copacei mai tineri care se straduiau si ei sa traiasca, sa produca oxigen pentru oamenii care, am uitat sa va zic, cica sunt cea mai inteligenta specie, dar nu-s’ cum de reusesc sa produca numai substante otravitoare care-i omoara si pe ei incetul cu incetul…Am fost un stejar frumos, aveam cam 90 de ani omenesti. Oamenii sensibili sunt din ce in ce mai putini, dupa cum constat cu tristete.

- Ei bine, simt ca oamenii sensibili m-au iubit…Ce? Inca mai credeti ca noi copacii suntem plante, iar plantele nu simt dragostea si emotiile? Au existat si oameni care m-au iubit, m-au pictat, m-au fotografiat, s-au sarutat sub coroana mea, s-au odihnit sub umbra mea, copii se jucau in jurul meu…Acum toate acestea s-au sfarsit…din nefericire cresteam intr-o padure din apropierea unui mare oras al Romaniei…Intr-o buna zi, in padure a oprit o masina mare, urata si puturoasa, voi oamenii o numiti “Jeep”. Din ea au coborat mai multi oameni. Ati ghicit! Nu erau dintre aceia buni si sensibili.

Aveau priviri lacome in ochii ingropati in grasime. Unul dintre ei, cel mai gras era foarte slugarnic fata de altul, mai slab si cu figura dura de imbogatit. Noi copacii auzim totul, frunzele si vantul mi-au adus franturi din vorbele lor:
“-Da, dom senator, cum sa nu…Se face, Da-o mortii ei da padure…Pai nu sunt io primar aicea? -Ma cunoaste fraerii astia inca de pe vreme lu’ Ceasca. Ma stie toti da frica ca eram ciripitor acolo sus, dracu’ il lua daca misca vreunu’ in front…Azi, sa mor io, ma scuzati, E si mai usor, ca nu mai e nici controale, Nici dracu’, nimic…Aia de la Directia Silvica imi mananca toti din palma, nu-i problema cu aia… Din cand in cand mai se trezeste  niste amarati din aia de la Ministeru’ Mediului sa ne sufle’n ciorba, dar atunci va dau eu telefon si va ocupati dumneavoastra da?

-Da. Aia e treaba mea…Tu vezi, in doua luni, din pamant din iarba verde sa te misti repede, ti-am dat toate autorizatiile. Tot. Vezi ce faci, sa zboare padurea asta de aici. In locul ei am sa fac un cartier de vile cu piscine, frumos, ca in Occident. Aici o sa imi fac si eu vila, ca de, o sa stea langa mine toti smecherii: ministri, judecatori, sefi de vama, sefi din politie, armata si politie, ceva fotbalisti, niste curve bogate care s-au retras, niste cantareti…Ce dracu ma…numai lume buna… O sa fie frumos, ai sa vezi, cartier de lux, O sa inchiriez si la ambasade…”

Asa au vorbit… Si asa a fost…
Acum nu mai sunt copac. Economia asta de piata din Romania a decis sa ma trimita in strainatate la o fabrica de mobila…cica am lemn valoros pe care sa-l faca dulapuri si paturi. Ce ciudat! Am asa o presimtire ca mobila cioplita din trupul meu va ajunge tot in casele ridicate chiar pe locul unde aveam odata radacini.
Se poate si mai rau, spre exemplu langa mine cresteau niste artari, ulmi, plopi, salcami.Astia saracii au mers direct la hartie… Ziare au facut din ei ! Stiti, noi copacii mai comunicam intre noi si dupa moarte…Saracii ce soarta au avut… Dintr-unul au facut numai ziare cu tot felul de amanunte inutile despre vedete de carton, manelisti, fotbalisti, stiri de groaza, si divorturi faimoase. Daca oamenilor le place…Asta-i scuza la moda acum!

Daca in schimb nu va place ca padurea din care am facut parte sa aiba o asemenea soarta, si daca mai vreti sa stam langa orase sa va inghitim toate otravurile si poluantii, pentru a va da in schimb oxigen, daca vreti sa mai atragem ploaia, daca vreti sa mai oprim inundatiile cu trunchiurile si radacinile noastre, daca vreti sa va ferim de alunecarile de teren mentinand cu aceleasi radacini Pamantul care parca nu va mai suporta si vrea sa va inghita, atunci, oameni buni actionati!

-Nu mai zaceti in fotolii, sa va vaitati ca mafia a cuprins Romania, iar voua va e frica sau lene sa actionati…Salvati-ne, ca sa va putem salva la randul nostru! Va salvam, de fapt, de raul facut de voi, de stilul vostru bolnav de viata…

planteaza

Daca ai inteles postul meu, du-te saptamana asta si planteaza un copac, o faci pentru copilul tau care nu merita sa cresca inspirand noxele orasului… Copacii inca vor sa traiasca printre noi chiar daca omenirea, ca specie, nu mai merita de multa vreme compania lor!

17 June 2009

Copacul mancator de oameni din Madagascar

Era anul 1878. In incercarea de aduce lumina asupra zonelor neexplorate din Africa si din alte parti ale lumii, exploratorii europeni ajungeau prin intermediul puterilor coloniale pana in Madagascar. Relatari incredibile si tulburatoare curgeau cu repeziciune la sediile Universitatilor din Londra, Paris, Bruxelles, Berlin. Exploratorii vorbeau de plante si animale nemaivazute, de taramuri indepartate, populate de oameni ciudati si de creaturi fantastice. Evident, multe dintre ele erau de-a dreptul exagerate tocmai din dorinta de a mai smulge niste fonduri pentru expeditii viitoare sau din dorinta de a vinde pe bani multi povesti senzationale oamenilor creduli. Dar din adancul junglelor din Madagascar, o legenda refuza sa moara si anima si astazi imaginatia biologilor si zoologilor.

In anul 1878, Madagascar era inca o terra incognita, un taram necunoscut in care flora si fauna reprezenta ceva inedit pentru orice strain. Atunci ajungea in Europa o poveste fascinanta: povestea copacului mancator de oameni.

Reputatul explorator german Carl Liche, pleca pentru prima data in explorarea misterioasei insule, alaturi de un grup de ghizi din tribul Mkodo. Povestea sa pare cu atat mai ciudata cu cat Liche a fost recunoscut pentru seriozitatea sa si pentru acuratetea cu care si-a notat toate experientele. Germanul a afirmat atunci ca grupul pe care il conducea a intalnit un copac asemanator cu un ananas, inalt de circa 2,5 metri, cu crengi asemenea unor tentacule. Una dintre femeile din tribul Mkodo s-a apropiat si a gustat din seva care parea sa se prelinga dintre ramurile neobisnuitului copac. Intr-o clipa, aceasta a prins viata, iar crengile sale au cuprins, asemenea unor serpi, femeia care intrase parca in transa. Indigenii au fugit speriati, fiind urmati la scurt timp de exploratorul german. A doua zi, o noua expeditie a ajuns in acelasi loc. Liche noteaza ca alaturi de copac zacea craniul alb al femeii. Parea ca fusese devorata cu totul.

Povesti asemanatoare au venit si din America de Sud, acolo unde copacul era numit de bastinasi Ya-Te-Veo. Ideea a fost preluata in carti si publicatii de specialitate desi, pana acum, nici un astfel de copac nu a fost descoperit. Oamenii de stiinta cred insa ca el poate exista.

Plantele carnivore exista de milioane de ani. Se pare ca in lipsa unei surse curente de apa din care sa isi extraga nutrientii, ele au dezvoltat o alta capacitate, aceea de a-si lua substantele vitale dintr-o alta sursa, animalele. Pana in prezent nu au fost descoperite decat plante carnivore ce se hranesc cu insecte si animale de mici dimensiuni, dar e posibil ca acestea sa fi avut un corespondent urias, capabil sa devoreze oameni? Poate ca nu vom sti niciodata. Este cert insa ca mitul unui asemenea copac mancator de oameni a fost in masura sa ingrozeasca generatii intregi. Nu e de mirare ca el supravietuieste chiar si astazi.