Brazi artificiali

• Brazii artificiali care se gasesc de cumparat la noi sunt facuti din PVC (policlorura de vinil), un material plastic obtinut din petrol; fabricarea lor implica un mare consum de energie si dispersarea in mediu a unor substante poluante toxice rau.
• Desi producatorii si comerciantii incearca sa ne bage in cap ideea ca daca ti-ai luat un astfel de brad, o sa-l ai toata viata si eventual o sa-l lasi si mostenire urmasilor, cercetarile arata ca, de fapt, acesti brazi ajung si ei la gunoi dupa cativa ani de utilizare.
• Spre deosebire de brazii naturali, cei artificiali nu sunt biodegradabili si nici nu sunt reciclati.
• Plasticul din care sunt facuti imbatraneste si el si se degradeaza, raspandind fragmente minuscule de PVC prin casa.
• Cei mai multi astfel de brazi sunt produsi in China. Brazii artificiali din China contin plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, in unele cazuri (rare, dar nefericite), poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.

Concluzie: tinand seama de materialele din care sunt facuti si de costul ambiental al transportului din China pana aici, rezulta ca brazii artificiali nu sunt nici pe departe o optiune ecologica, iar denumirea de “brad ecologic” data brazilor artificiali care se gasesc in mod obisnuit in comert este o marsava incercare de a pacali consumatorul onest.

Brazii naturali taiati

• Acestia reprezinta o resursa naturala regenerabila.
• Cata vreme creste, un brad natural absoarbe dioxid de carbon din atmosfera si produce oxigen, deci e folositor.
• Odata taiat, elibereaza inapoi in atmosfera dioxidul de carbon, pe masura ce se descompune (sau daca este ars). Daca e ars, cel putin a folosit la ceva – a dat caldura.
• Daca e lasat sa se descompuna, substantele organice din el se intorc in pamant si il imbogatesc cu nutrienti, ajutand la cresterea altor plante care vor consuma dioxid de carbon si vor produce oxigen – deci, in final, se dovedeste a fi folositor. In tarile mai inaintate din punct de vedere al protectiei mediului – sa speram ca, in curand, si la noi – exista programe de reciclare a brazilor naturali, dupa ce isi indeplinesc menirea.
• Pe cat posibil, e bine si ecologic sa cumparam un bradut adus de la o distanta cat mai mica – pentru a micsora costul ambiental al transportului – si  provenit dintr-o pepiniera sau o exploatare controlata, pentru ca acolo, pe masura ce se taie, se replanteaza, ca sa fie si la anul.

Concluzie: un brad natural taiat reprezinta o optiune mai verde decat unul artificial.

Bradul in ghiveci

Teoretic, suna perfect, dar, la o analiza mai atenta, exista cateva probleme:
• Acesti braduti, la noi, sunt, in general, scumpi (ba chiar prohibitiv de scumpi!)
• Sunt foarte pretentiosi: trebuie tinuti intr-o incapere nu prea calda, nu prea uscata, bine aerisita, nu prea aproape de soba/calorifer s.a. – pe scurt, conditiile din casele noastre (si mai ales din apartamentele de bloc) difera mult de cele in care au fost ei crescuti si nu le priesc intotdeauna. (Daca citesti un articol ca acesta  ajungi la concluzia ca, decat sa-ti iei un bradut in ghiveci, mai bine iti iei o pisica sau un caine, ca-s mai usor de crescut).  Iar daca ati dadacit toata iarna un astfel de bradut si ati reusit sa ajungeti cu el viu si nevatamat in primavara, trebuie sa va ocupati de plantat, ceea ce e usor de zis, dar nu si de facut. Pentru locuitorii oraselor mai mari, chiar poate fi o bataie de cap sa gaseasca un loc potrivit pentru a planta copacelul.
• Multi dintre bradutii in ghivece sunt adusi la noi de hat-departe – nu prea ecologic, la urma-urmei.
• Pe ici, pe colo, mai apare in peisaj si cate o firma care inchiriaza brazi in ghiveci (anul trecut erau mai multe, anul asta nu stiu ce s-a intamplat, le-o fi speriat criza) dar, pana cand ajungi sa-i dai inapoi spre a fi replantati, problemele sunt aceleasi: pretul ridicat si sensibilitatea la conditiile de interior.

Concluzie: Daca va puteti permite sa-l cumparati, sa-l pastrati 3-4 luni in conditii propice, pana vine vremea de plantat, si apoi sa-l saditi, e perfect. Dar informati-va si ganditi-va bine. Daca nu, atunci nu merita banii cheltuiti si bataia de cap, fiindca n-o sa va alegeti decat tot cu un brad uscat (si cu un ghiveci de plastic.)

Craciun fara brad

Multora nu le place deloc ideea si ii inteleg. Altii (mai ales prin strainatatea occidentala) s-au hotarat, de dragul naturii, dar si in semn de protest fata de nebunia consumerista anti-ecologica exacerbata de Craciun, sa lase deoparte bradul. In fond, darurile si afectiunea nu au neaparat nevoie de brad.

Brad artificial, dar nu din plastic

… ci din materiale reciclabile: carton, lemn, metal… de fapt, un obiect de decor in forma de brad (nu neaparat o imitatie realista, ci doar inspirat din …). M-am uitat prin cateva magazine, ca sa vad daca a aparut ceva de genul asta si pe la noi; nu-s prea multe (am vazut un bradut din metal – cu aspect de bronz – la Hornbach). Dar mai exista si solutia DIY (do-it-yourself – adica faceti-va singuri)! Serios, daca va simtiti creativi si indemanatici, e un prilej sa va aratati calitatile.  Niste sugestii inedite, poate va inspira.

Impodobiti o planta de casa

Sfatul asta l-am citit de multe ori; inca nu l-am pus in practica, dar ma gandesc serios sa o fac. In fond, traditia bradului de Craciun isi are originea tocmai in obiceiul de a aduce in casa plante verzi (dintre putinele care ramaneau verzi iarna) ca semn de speranta in reinvierea vegetatiei.

Daca nu aveti o planta destul de robusta pentru a fi “pom”, e o ocazie sa cumparati una – o s-o aveti in casa ani de zile, tot verde, vie si frumoasa, purificand aerul locuintei, aducand o farama de natura intre peretii de beton si dandu-va, o data pe an, prilejul sa va bucurati gatind-o cu globuri si beteala, fara sa va mai bateti capul cu cumpararea bradului.

Concluzie: Asta da optiune ecologica!

Iar ca incheiere la acest lung post de blog, o poveste de familie, o amintire “verde” din copilaria mea:

Ori de care ori citesc indemnul de a impodobi o planta de casa in locul unui brad taiat, imi aduc aminte de bunica. Pentru ca ea, bunica, facea asta de cand tin eu minte. Casa se afla in cartierul bucurestean Berceni, construita din caramida, cu trei camere si cu o curte de 300 de metri patrati. Un peticel de iarba, trandafiri, lalele, o cismea, o bucatarie de vara,  un cotet cu cateva gaini…altfel spus, gospodaria tipica din cartierele marginase ale capitalei, timp de decenii. La vremea aceea avea un lamai mare, splendid, care crestea intr-o lada de lemn. Vara, lamaiul traia afara, in curte; iarna, bunicii il aduceau in casa.

Pentru noi, nepotii, lamaiul era unul dintre multele lucruri extraordinare care se gaseau ori se intamplau in casa bunicilor. Faptul ca bunica nu trebuia, ca tot restul lumii, sa mearga la Aprozar ca sa cumpere lamai, ci avea la indemana un copac din care le culegea cand avea nevoie, era o minune in sine. Dupa cum tot o minune era faptul ca, spre deosebire de orice alt pom fructifer din curte si din cartier, lamaiul facea si flori si fructe in acelasi timp, asa cum fac adesea lamaii si alti “citrusi”.

Ei bine, iarna, la sfarsitul lui decembrie, cand toata lumea se agita sa faca rost de brazi, cine devenea pom de Craciun in casa bunicilor? Lamaiul. Parca il vad si acum, mare de tot, ocupand un sfert din volumul camerei, cu doua-trei siruri de beteala serpuind printre frunzele verzi si cu cateva globuri agatate ici-colo, printre lamai galbene si flori albe.
Cand casa a fost demolata, la sfarsitul anilor ’70, bunicii s-au mutat la bloc, intr-un apartament cu doua camere. Acolo, n-a mai fost loc pentru lamaiul de peste doi metri inaltime. Bunicii l-au facut cadou unor vecini care inca “nu fusesera demolati”. Dar obiceiul de a impodobi, in locul bradului, un copacel din casa, a ramas.

In anii ’80, “bradul” bunicilor era un ficus – cea mai obisnuita specie care se gasea pe vremea aceea, Ficus elastica, acela cu frunze mari, ovale si lucioase, verde inchis. Iar originalitatea si ineditul obiceiurilor bunicesti continua sa-si exercite farmecul asupra noastra, desi intre timp crescuseram mari. Cine mai avea pom de Craciun ca al lor si cine mai avea bunici ca ai nostri?