La concluzia asta zdrobitoare am ajuns citind diverse articole, stiri si posturi de blog despre incalzirea globala, protectia mediului & stilul de viata “verde” – pe de o parte -, si despre criza economica, scumpirea a toate cele si necesitatea adoptarii unui stil de viata adaptat momentului (frugal, asta-i termenul la moda ) – pe de alta parte. Si, deodata, am inceput sa nu mai stiu cand era vorba despre prima problema si cand despre cea de-a doua. La un  moment dat, cele doua crize s-au suprapus, iar solutiile propuse de unul si de altul au inceput sa se lege de un stil de viata verde si frugal.

Acum vine marea dilema: e bine sau e rau ca avem de luptat cu doua crize in loc de una? Aparent e rau – cum sa fie bune doua necazuri in loc de unul? Dar, la urma urmelor, matematica nu-i totul, asa ca… Dupa ce m-am gandit bine, am ajuns la concluzia ca (atentie! urmeaza un cliseu) in tot raul e si un bine. Mie asa mi se pare. Criza asta economica a venit ca o lectie: grea, noua, pentru multi dintre noi, dar care, in cele din urma, s-ar putea sa ne invete ceva folositor.

Oare cand sa mai fi avut noi norocul asta – ca noroc este – ca o noua dificultate sa ne ajute sa iesim din alta? Da, stiu ca o sa va mirati, unii n-au sa fie de acord si or sa ma contrazica, dar asteptati sa adun cateva argumente si o sa vedeti ca e ceva aici, ceva la care nu ne-am asteptat, dar care ne-ar putea fi util. Unele dintre cele insirate mai jos sunt valabile si pentru noi, in Romania; altele sunt aplicabile deocamdata la altii, nu si la noi; dar aici nu vorbesc numai de noi, fiindca atunci cand e vorba despre schimbarile climatice si epuizarea resurselor, toata lumea o sa simta efectele, mai curand sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, deci suntem oricum in aceeasi galeata. Important e ca omenirea descopera, ca pe o revelatie, ca exista o concordanta intre a-ti gospodari ca lumea resursele proprii si a gospodari la fel si resursele Pamantului. Fii verde la tine acasa si, in felul asta, poti cheltui mai putin, cam asta e mesajul. Asa ca peste tot unde te invarti dai peste solutii, sugestii, recomandari & sfaturi avand la temelie principiul constiinta verde trece prin buzunar.

Read the rest of this entry »

Multe idei noi se vantura prin lume, o gramada de oameni punandu-si la contributie mintile ingenioase pentru a veni cu solutii care sa ne scoata din criza ambientala in care ne zbatem (sau ne complacem…). Am adunat, ca sa vi le arat si voua, cateva dintre gaselnitele interesante ale lumii ganditorilor verzi:

Gradinile verticale. I le datoram lui Patrick Blanc, un botanist francez inzestrat si cu  imaginatie si geniu ingineresc. El a inventat un concept original si a brevetat si infrastructura corespunzatoare: un material special – ce tine loc de sol – plus un sistem de irigatie anume proiectat, instalate pe un perete vertical; iar pe ele – o gradina. Care, in loc sa se intinda orizontal, asa cum stau, de obicei, gradinile, imbraca, neasteptat si armonios, zidurile unei cladiri. Mai ales in orase, unde lipsa de spatiu la nivelul solului antreneaza o lipsa de spatii verzi, conceptul e de nepretuit.
Numeroase cladiri din Franta si alte parti ale lumii au fost inzestrate cu astfel de “ziduri vegetale”, cum le numeste Blanc. Una dintre cele mai cunoscute realizari ale sale poate fi admirata la un  muzeu parizian (sau mai degraba pe acest muzeu): Musée du Quai Branly, (un muzeu dedicat artei primitive) unde un perete de 200 de metri lungime e acoperit de o tapiserie  vegetala.

Caramizile-ghivece sunt o solutie mai simpla pentru realizarea unei gradini verticale mai sumare: sunt blocuri ceramice prevazute cu locasuri in care pot puse plante. Inventatorii – o firma de arhitecti din SUA – le-au gandit ca pe o solutie foarte la indemana pentru a schimba complet – si intr-un spirit ecologic – aspectul unei cladiri: fixezi pe fatada veche si sterila un cadru special, cu un sistem de irigatie incorporat, plachezi totul cu caramizi noi, printre care asezi  – mai rar ori mai des, cum vrei – si asemenea caramizi-ghivece si plantezi in ele flori.

Acoperisuri verzi - o alta conceptie binefacatoare pentru orase. Acolo unde se poate, imbracarea acoperisurilor cu vegetatie aduce o bine-venita portie de oxigen aerului urban, ajuta la reducerea poluarii (absorbind dioxidul de carbon), iar acoperisurile astfel echipate nu se mai incing asa de rau vara, ceea ce inseamna mai putina energie consumata pentu racire.
In America de Nord, orasul Chicago (SUA) e campion in domeniu, dar vine tare din urma Toronto (Canada).
Conceptul de gradina pe acoperis sau de acoperis cu iarba nu e chiar o noutate, dar e putin raspandit fata de cat bine ar putea face. Asta nu inseamna ca toata lumea e incantata de idee. In luna iunie a acestui an, in Toronto a intrat in vigoare o lege conform careia orice cladire cu amprenta la sol mai mare de 2000 mp, care se va construi de acum incolo, trebuie sa aiba acoperisul imbracat cu vegetatie in proportie de 20 – 60%.
Antreprenorii de constructii n-au fost deloc multumiti, caci acesta cerinta obligatorie poate mari considerabil costul unui proiect – taman acum, in plina criza economica. Dar legea a ramas in vigoare si, incet-incet, oamenii de afaceri din constructii, ca si beneficiarii, se vor adapta – pana la urma, spre binele tuturor.

Ehei, ecologismul asta nu-i asa de simplu cum crede lumea…

Ca dovada, iata cateva surprize, aflate de curand, si care contrazic ceea ce ce credeam noi (dimpreuna cu toata lumea) pana de curand:

  • Transportul feroviar nu e neaparat mai prietenos cu mediul decat cel aviatic caci, in multe cazuri, impactul ambiental al construirii infrastructurii necesare e mai mare
  • Biodieselul nu e intotdeauna o solutie mai buna decat carburantii din petrol, deoarece – dupa cum spun niste savanti care au refacut calculele – amprenta de carbon asociata productiei de plante din care se scoate biocarburantul cu pricina poate fi nebanuit de mare – adesea, mai mare decat cea generata de utilizarea combustibililor fabricati din petrol.

Acum, mai nou, porunca a nu stiu cata din Decalogul Consumatorului cu Constiinta Verde – “Mananca hrana produsa local, nu din aceea carata de la sute sau mii de kilometri departare” – primeste si ea o lovitura. Departamentul pentru Mediu, Alimentatie si Probleme Rurale (DEFRA) din subordinea guvernului Marii Britanii a pus pe site-ul sau un raport in care se arata, cu multe cifre, grafice si tabele, ca nu tot ce creste in UK e mai bun, din punct de vedere al a impactului ambiental, decat variantele din import.

De pilda, capsunile produse in Marea Britanie fac mai mult rau mediului decat cele aduse din Spania, pentru bunul motiv ca in Marea Britanie ele sunt crescute, in mare parte a anului, in sere incalzite – ceea ce inseamna consum de combustibil si emisii de CO2 – spre deosebire de capsunile spaniole, care cresc bine mersi la soare, fara sere si incalzire artificiala.

Raportul analizeaza si alte alimente precum carnea de pui importata din Brazilia vs. carnea de pui produsa in Marea Britanie; sau carnea de miel produsa in Noua Zeelanda vs. alternativa britanica, si altele cateva, ajungand la concluzia ca, in cazul unora dintre ele, chiar daca sunt aduse de la mari distante si afecteaza mediul din pricina costului ambiental al transportului, treaba se compenseaza datorita impactului ambiental mai mic al producerii aceastor alimente in tara de origine.

Alte produse, precum cartofii si merele, e mai bine sa fie locale decat aduse de cine stie unde (din Israel – cartofii sau din Noua Zeelanda – merele) pentru ca in UK exista conditii climatice suficient de bune pentru a obtine recolte ca lumea de cartofi si mere, deci importul lor de la mari departari nu se justifica. Cand e vorba despre rosii si capsuni insa, oricat ar parea de ciudat, s-ar parea ca e preferabil ca britanicii sa le aduca din alte tari, decat sa le produca la ei acasa, cu costuri ambientale mai mari. (Depinde, evident, si de tara din care sunt importate: daca le aduc din Olanda, unde cresc tot in sere, tot prost iese socoteala.)

Ma rog, disputa asta e abia la inceput, calculele sunt greu de facut, problema e foarte complicata si dupa cum vedeti, parerile se pot schimba de la un an la altul. De altfel, raportul nici n-a fost scos prea tare in fata, DEFRA l-a pus pe site, dar undeva intr-un colt mai discret, unde e destul de greu de gasit. E suparator, pentru ca bietii consumatori cu constiinta ecologica adesea chiar se straduiesc sa caute si sa achizitioneze produse locale, incredintati ca fac un lucru bun pentru mediu si… poftim! Se aplica si aici vorba aceea despre drumul spre iad, pavat cu intentii bune.
Ce sa zic? Sa facem si noi ce putem, sa ramanem la (sau sa incepem cu) cu lucrurile cele mai simple si mai de bun simt: sa folosim mai putine pungi de plastic, sa nu lasam apa sa curga aiurea la robinet… cred ca astea n-au cum sa fie reinterpretate. Adica…  asa sper.

De obicei, in Antichitate si in Evul Mediu, leprosii erau dusi undeva departe, in afara oraselor sau a satelor, intr-o colonie izolata si bine pazita. Pana cand mureau de boala, erau lasati sa traiasca acolo, intr-o absurda si dramatica societate a lor, de unde oricine incerca sa evadeze era ucis. Astazi, in mod paradoxal, aproape intregul Pamant a ajuns o enorma colonie de leprosi, in vreme ce in rezervatii izolate (si, de asemenea, bine pazite) se conserva petice de viata si vitalitate naturala. Cum am ajuns aici?

Pentru toti mai-marii (si mai ales, mai-micii acestei lumi), Pamantul, ca intreg, nu prezinta absolut nici o importanta… decat din perspectiva castigurilor care se pot (s)mulge de la enormul sau san planetar. Un san care sufera de cancer in ultima faza. Eco-apocalipsa este trambitata deja de peste un deceniu. Cu toate acestea, unii dintre noi stam si o asteptam intr-o dulce nepasare, altii suntem intepeniti in vietile noastre precum un animal salbatic surprins pe sosea in crucea noptii, care priveste hipnotizat la farurile masinii, incapabil sa mai faca un pas, sa se salveze. De ce s-a ajuns aici?

Din nefericire pentru noi, mai toti marii ganditori ai lumii – acei oameni care printr-o simpla idee au avut uriasa putere de a schimba mersul istoriei – au trait cu cateva zeci sau sute de ani inainte ca epoca (post)industriala sa ajunga la apogeu. Ei s-au ocupat de abisurile dinauntrul nostru, de nevoile si libertatile noastre, de cum ne putem transforma in supraoameni, de sensul celor de sus si celor de jos ale Universului in care traim. Confruntati cu Fiinta, nici unul dintre ei nu si-a asumat menirea de a o proteja pe batrana Gaia. Iar aceasta misiune ne apasa acum pe toti cei care facem parte dintre mai-micii lumii, mai mult decat oricand.

Daca nu ajungeti la cinematografe, urmariti astazi pe YouTube premiera filmului Home. O sa va puna serios pe ganduri si poate o sa va schimbe… in bine. Click aici pentru a vedea intregul documentar produs de Luc Besson.

Mii de oameni muncesc zilnic pentru ca noi toti sa avem o viata mai buna. Societatea civila se confrunta cu putinatatea resurselor, cu lipsa voluntarilor, dar mai ales cu nepasarea celor care sunt beneficiarii efectivi ai proiectelor lor. Odata pe an Gala Societatii Civile ne ofera prilejul sa ii cunoastem si sa ii aplaudam pe acesti fantastici anonimi.

Ceremonia de premiere a celei de-a VII-a editii a Galei Societatii Civile a avut loc pe 20 mai, la Bucuresti, iar Marle Premiu a revenit Asociatiei Kogayon pentru proiectul “Stop vanatorii in parcurile nationale”. Ales din totalul de 174 de proiecte inscrise anul acesta, proiectul Asociatiei Kogayon s-a detasat de celelalte, fiind considerat cel mai bun exemplu al fortei de convingere de care poate dispune societatea civila din Romania.

Read the rest of this entry »

Page 3 of 5«12345»