Ar putea fi ultimul lucru care sa-ti treaca prin cap la capitolul inventiilor “verzi” si al materiilor prime regenerabile… Si totusi, chiar si zatul de cafea ar putea fi reciclat, transformat, de exemplu, in cerneala pentru printarea documentelor. Ne te grabi sa te gandesti cam cum ai putea transpune in realitate acest concept: futurista idee sta deja la baza imprimantei ecologice RITI Printer, dotata cu un soi de cescuta in care pot fi varsate resturile de cafea sau ceai negru.

 

Inventia ii apartine coreeanului Jeon Hwan Ju, care si-a inscris-o la ultima editie a Greener Gadget Competition, convins fiind ca “gaselnita” lui ar putea (evident, dintr-o perspectiva pe termen lung) sa evite intoxicarea mediului cu tone de agenti chimici ce nu sunt biodegradabili.

11 May 2009

3 eco-quickies

Primul aparat de zbor alimentat exclusiv cu hidrogen

Eco-moda: posete naturale pentru doamne iubitoare de mediu

Oamenii trebuie sa devina hobbiti pentru a mai salva Terra

+ in sfarsit, dupa modelul oraselor europene, de ceva vreme in cateva sectoare din Capitala au rasarit eco-pubele pentru hartie, sticla, plastic & gunoi nereciclabil. Am aruncat un ochi de curiozitate, in cursul saptamanii trecute, prin cele amplasate pe 13 septembrie, Drumul Taberei si la Titan. Absolut toate erau goale, desi amici de-ai mei care locuiesc prin cartierele cu pricina m-au asigurat ca recipientele se afla acolo de cateva saptamani. Bunul-simt si respectul de mediu se pare ca nu sunt caracteristici innascute la romani. Insa ele pot fi educate si cultivate – dupa cum, probabil, la fel s-a intamplat si in statele mai “avansate” pe care le invidiem pentru curatenia si eco-optimizarea lor.

Desigur, asta se face printr-o ampla campanie nationala, prin amenzi si recompense – ceea ce, la o prima vedere, poate parea deplasat, o actiune concordanta sintagmei “tara arde si baba se piaptana”. Paradoxal insa, mai toate mintile luminate din economie, de la manageri si CEO la analisti, subliniaza ca in conditiile actuale (recesiune, criza economica etc.), a fi eco inseamna a fi (mai) eficient.

O noua isprava a norvegienilor are toate sansele de a revolutiona lumea biocarburantilor: din 2010, pe strazile din Oslo vor incepe sa circule autobuze alimentate cu biometan produs din sursa… umana. Ole Jakob Johansen, eminenta cenusie din spatele acestui proiect, a pus la punct recent un procedeu de obtinere a metanului prin fermentarea excrementelor umane recuperate din sistemul de canalizare.

O adevarata mina de aur, avand in vedere ca, fiecare din noi, prin ritualica vizita la baie, produce in fiecare an echivalentul a opt litri de motorina.

In cazul unui oras cu in jur de 1.300.000 locuitori, asta inseamna o productie anuala de 0,4 milioane de litri di carburant, suficienti pentru a alimenta 300 de autobuze pe un traseu de 100.000 km fiecare.

Evident, impactul asupra mediului este unul foarte scazut: biometanul este neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2, eliberand in atmosfera cu 78% mai putini nitrati si cu 98% mai putine pulberi nocive fata de combustibilul fosil.

Cum ar veni, mananci si faci plinul. Si spre deosebire de biocarburantii obisnuiti – cei obtinuti din fermentarea cerealelor -, biometanul nu afecteaza nici productia mondiala de hrana.

Dar de mirosit, o mirosi?

27 April 2009

Genocidul icrelor

Oficial, sezonul de pescuit pe apele Dunarii va incepe la 11 iunie 2009. Pana atunci, tot oficial, pestii isi vor putea depune icrele lipsiti de grija pescarilor si a performantelor lor ustensile, asigurand perpetuarea speciilor. Cum ziceam, inca o data oficial, ne aflam in plina prohibitie la pescuit incepand cu data de 13 aprilie… Adevarul de pe teren bate insa realitatea unei tari in care distanta dintre „oficial” si „concret” echivaleaza, de multe ori, cu cea de la Pamant la Luna.

Daca ati avut curiozitatea sa va aventurati recent in zonele adiacente Dunarii, ati observat probabil ca apele s-au revarsat in  padurile, insulele si zonele mai mult sau mai putin salbatice din preajma batranului fluviu. In fond, e un proces normal care se reia anual de cand lumea. Tot in aceasta perioada si tot ca urmare a acestui proces, pestii patrund in apele putin adanci pentru a-si depune icrele, iar daca ati petrecut mai mult de cateva minute pe malul apelor i-ati putut observa iesind la suprafata in toiul luptelor specifice sezonului de reproducere. Interzis sau nu, pescuitul capata in zilele prohibitiei aspectul unui adevarat genocid si, de cele mai multe ori, el este practicat pe scara larga chiar sub nasul autoritatilor. Pentru cei care s-au nascut „pe malul” Dunarii, fenomenul braconajului in plina prohibitie a devenit de multa vreme o realitate cotidiana. Cei care aud de el pentru prima data, probabil ca il privesc ca pe o barbarie. Cu doar 100 de inspectori piscicoli distribuiti in toata tara, autoritatile par depasite si ridica din umeri nepasatoare, asta in timp ce braconierii se intrec in metode care mai de care mai cinice si mai distructive. Haideti sa enumeram cateva:

1. Braconajul la curent electric– practica este eficienta 100%, ucigand pestii pe o anumita raza, in functie de intensitatea dispozitivului electric. Exemplarele care nu sunt ucise sunt in pericol de a fi sterilizate. Daca sunt icre in zona de pescuit, procesul de eclozare este intrerupt, acestea murind.

2. Braconajul cu gaze toxice – Duce la intoxicarea si chiar omorarea pestilor indiferent de dimensiune si de specie. Practicat la scara mica in Romania ultimilor ani, el pare sa prinda si la noi dupa ce si-a dovedit eficienta in mai multe tari vestice.

3. Braconajul cu substante toxice – Preferatele braconierilor?… Carbidul, tomoxanul (un medicament folosit pentru tratarea oilor de efectele scabiei) sau lindavet (un alt medicament utilizat in tratarea oilor). Efectul este garantat 100% iar urmarile pot fi de-a dreptul dezastruoase pentru locurile traditionale de pescuit.

4. Braconajul la lanterna – Se practica in noptile de martie-aprilie-mai, de obicei in timpul prohibitiei, atunci cand crapul sta in ape putin adanci sau la suprafata apei. Efectul luminii este acela de a ameti pestele si de a-l face sa sara haotic la suprafata. De multe ori, exemplarelor capturate in acest mod li se opresc doar icrele, carcasa fiind aruncata pentru a se evita problemele in cazul unei intalniri inopinate cu autoritatile sau, pur si simplu, pentru ca icrele sunt mult mai valoroase decat carnea propriu-zisa.

5. Braconajul la alice – Pentru posesorii unei arme de vanatoare cu alice, perioada de depunere a icrelor la crap este o ocazie ideala de a aduce acasa cateva exemplare remarcabile din randul acestor „regi” ai familiei ciprinidelor. Efectele sunt izolate, ucigand doar pestii ghinionisti care s-au aflat in bataia pustii. Totodata, exista riscul ca alicele sa devieze in contactul cu solzii crapilor. Metoda nu este de lepadat totusi, cazul prezentat mai devreme (cel cu devierea alicelor) avand destul de putine sanse de reusita.

6. Braconajul la plasa – In cazul de fata avem deja o traditie in randul braconierilor. Practicat in absolut orice parte a Dunarii sau a altor ape din Romania, curgatoare sau statatoare, Braconajul la plasa asigura o recolta bogata si placerea capturarii unor exemplare uriase, mai ales in timpul prohibitiei sau in mijlocul rezervatiilor naturale. Blamat de multi, acest mod de pescuit a ajuns un clasic in randul pescarilor din orice parte a tarii. Nu trebuie uitat nici faptul ca multe dintre plasele folosite de braconieri se pierd in apa sau sunt parasite in cazul unei fugi in graba din fata autoritatilor. In acest caz, pestii prinsi mor pur si simplu degeaba iar plasele continua sa fie o perpetua capcana pentru vietatile din ape.

7.Braconajul la bomba – Nu va speriati, nu este vorba de o bomba propriu-zisa, desi este cert ca undeva in lumea asta cineva s-a gandit si la o astfel de metoda de a scoate pestele din apa. Bomba este de fapt arcul pe care se fixeaza mamaliga si care este prevazut cu mai multe ace de marime medie, legate cu fir textil de terminatiile arcului. Asigura o frecventa buna celor care nu sunt prea rabdatori pe malul apei, desi pestele nu este prins intotdeauna de gura. Multimea de ace prezinta „avantajul” de a prinde pestele de aproape orice parte a corpului, lasandu-i extrem de putine sanse de supravietuire. Desi ilegala, metoda este folosita pe scara larga mai ales in cazul pescuitului la crap, platica si caras.

Vi se pare exagerat? Atunci aflati ca nu este decat varful icebergului si ca aici nu am vorbit decat de actiunile braconierilor pe timpul prohibitiei. Lista metodelor de masacrare a pestelui este cu mult mult mai lunga si pleaca de la banalul pescuit la pluta sau la bambina si continua cu cel la halau, la prostovol, la grebla, la cos, la perdea sau chiar pescuitul cu mainile goale, acesta fiind posibil in momentul retragerii apelor, atunci cand pestii raman prizonieri in balti de mici dimensiuni. Intr-o atare stare de lucruri, indemnul „fir intins!” pe care si-l adreseaza pescarii capata o cu totul si cu totul alta valenta.

Unul dintre marile atu-uri ale vechilor orase europene este respectul desavarsit pentru spatiul verde. Iar aici vorbim efectiv, ad literam, despre banalul gazon, o basica de verdeata care da culoare si oxigen orasului. Cand am inceput sa calatoresc prin Batranul Continent am fost uimit, atat in marile capitale vestice, cat si in orase si orasele mai mici, de grija excesiva pe care autoritatile publice & oamenii in general o acorda zonelor verzi – generoase, bine ingrijite, primitoare, armonios integrate in mediul urban.

Cand am ajuns pentru prima data la Paris, acum vreo 5 ani, pe la orele pranzului, mergand de la aeroportul international Charles de Gaulle spre centru, am zambit de nenumarate ori – era o zi calduroasa de primavara, iar absolut peste tot unde exista un spatiu verde, de la parcuri la banala verdeata cu care se asorteaza aleile si strazile, francezii stateu intinsi pe jos, bucurandu-se de verde si de soare. De la rockeri la oameni de afaceri imbracati la 4 ace, adolescenti si tineri, batrani, mame si copii – toti isi dadusera incaltamintea si ciorapii jos; unii isi mancau sandviciul, altii savurau o carte, unii cantau la chitara, altii se odihneau sau faceau break-dance. Desculti, pe iarba. Idilica imagine in sine nu are nimic deosebit – am ramas surprins numai de numarul foarte mare de oameni care iesisera in pauza de pranz la soare… iar, mai spre seara m-a mai uimit faptul ca nicaieri nu am vazut urmele trecerii lor – ambalaje, pet-uri, hartii – toate disparusera miraculos.

Vara trecuta, intr-o dupa-amiaza torida, la Valencia, m-am dus la plaja; o plaja uriasa, cam cat jumatate de oras. Era ziua unui sfant, patron local, iar spaniolii sarbatoreau cu totii, cu vin, branzeturi si prajituri – nu cred ca am vazut niciun localnic care sa nu fi adus ceva merinde de acasa. Am inotat pana spre seara, iar apoi am pornit la o plimbare pe malul Mediteranei. Desi oamenii in cursul zilei se “veselisera” serios, cand au pornit spre casa, cu totii si-au dus resturile la cosul de gunoi. Plaja arata absolut impecabil – de parca 1.000 de pitici ar fi luat firele de nisip la puricat – nu am vazut nici macar un chistoc de tigara!

Prin comparatie, in aceeasi vara trecuta am fost cateva zile la Costinesti. Spre deosebire de Valencia, unde cosurile de gunoi erau amplasate la mama naibii, la capatul plajei, aici acestea se aflau dispuse din 15 in 15 metri pe tot arealul din fata Obeliscului pana spre epava. La asfintit, lumea a plecat, iar in urma ei a ramas un enorm & mizerabil & nesfarsit camp de gunoaie. Pet-urile, ambalajele de tot felul + resturile de mancare sufocau nisipul, nu cred ca puteai identifica un singur metru patrat crutat de jegurile umane (cititi in ce sens doriti).

De ceva vreme incoace, sa tot fie 2 ani, in majoritatea parcurilor din Bucuresti s-a ridicat interdictia – aparent – stupida de a nu calca pe iarba. De tot atata vreme, in fiecare seara, Cismigiul, Herastraul sau parcul de la Izvor sunt inundate de gunoaiele lasate in urma cu multa nesimtire de cei care, vezi doamne,  se bucura de natura. Fenomenul e cu atat mai trist cu cat la el participa absolut toata lumea – copii, tineri, batrani, indiferent de etnie, sex, pregatire etc. Adaugam la asta gunoaiele pe care le lasa cand merg la padure, la gratar, sau in drumetie la munte sau pe plaja la mare si avem deplorabila imagine completa a unor oameni trogloditi & iresponsabili, ce put de nesimtire, cu o mentalitate de javra, fara creier, care isi face nevoile fix acolo unde ii vine…

UPDATE: Apropo de ce am scris mai sus, am primit pe mess de la Andrada, o prietena de la PROFM, urmatoarea stire: “Ne batem joc de natură! Râul Olt a fost pur şi simplu blocat de 200 de metri cubi de PET-uri şi gunoi menajer. Barajul s-a format la ieşirea din Miercurea Ciuc. Autorităţile locale spun că nu s-a mai pomenit aşa ceva până acum. “Dopul” are dimenisuni uriaşe – e lung de 20 de metri, lat de peste zece şi gros de cel puţin un metru. Acţiunea de îndepărtare a deşeurilor menajere va dura cel puţin o săptămână. Angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Harghita au cerut sprijinul Societăţii Apelor Române pentru montarea de plase la ieşirea din fiecare comună.”

Page 4 of 5«12345»