Marele Recif de Corali se va degrada intr-atat de mult din pricina apelor incalzite, incat va fi de nerecunoscut in urmatorii 20 de ani, potrivit lui Charlie Veron, fost cercetator coodonator al Institutului Australian de Stiinta Marina.

“Nu exista cale de scapare sau speranta. Marele Recif de Corali va disparea in urmatorii 20 de ani. Va fi primul ecosistem al lumii care va intra in colaps. Vorbesc nu doar in numele meu, ci in asentimentul experitizei tuturor cercetatorilor recifului de corali si al fiecarei organizatii de cercetare. Am vorbit cu toti. Este realitatea”, a declarat omul de stiinta.

Dupa o functionare viabila de-a lungul a 250 milioane de ani, tulburarile din sistemele biologice si comunicationale ale recifurilor de corali au fost identificate ca reprezentand cauzele principale ale deteriorarii coralilor si ale destramarii ecosistemelor recifale din toata lumea.

Recifurile de corali alcatuiesc cea mai mare structura unitara din lume formata din organisme vii, Marea Bariera de Corali a Australiei fiind vizibila din spatiul cosmic. Reciful este compus din peste 2 900 de recifuri individuale si 900 de insule, care se intind pe o distanta de aproximativ 3 000 de kilometri si acopera o suprafata de 344 000 kilometri patrati.

Cercetarile intense din ultima perioada ajuta la explicarea motivului pentru care recifurile de corali din toata lumea se prabusesc si, mai ales, la gasirea unor solutii pentru supravietuirea lor. Problemele pe care le infrunta recifurile sunt uriase si in plina crestere. Ele sunt presate de schimbari la nivelul temperaturilor oceanice, de poluare, de pescuitul excesiv, de sedimentari, de aciditate, de oxidari si boli. Si daca, separat, niciuna dintre aceste probleme nu ar putea decima Marea Bariera de Corali, suma lor este de natura sa o faca. Unii cercetatori estimeaza ca aproximativ 20% din recifurile de corali ale lumii sunt deja moarte si alte 24 de procente sunt grav amenintate. Asistam la un inceput al sfarsitului?

In editia de weekend a Evenimentului Zilei a aparut un articol care trage un semnal foarte puternic de alarma privind inmultirea peste masura a populatiei de ursi din Romania. Sintetizat la sange, textul expune doua realitati cu adevarat ingrijoratoare:

  1. in momentul de fata, in Romania se inregistreaza un numar de ursi (aprox. 10.000) de peste doua ori mai mare decat cel optim pentru teritoriul tarii noaste (4.000).
  2. autoritatile nu fac nimic in privinta asta. Nothing new, care-va-sa-zica.

OK, avem cea mai mare populatie de ursi din Europa. Judecand rece si cinic, chestia asta nu ne ajuta la absolut nimic. Decat, poate, la un strop de mandrie nationala. Romania, tara ursilor. Halal! Nu sunt expert, e posibil sa ma insel, insa intuiesc ca daca bestiarul muntilor ar cuprinde – de exemplu – o mie de ursi, in loc de cati sunt acum, ecosistemul nu ar avea cu nimic de suferit. Exista numeroase tari in Europa in care de peste o suta de ani nu mai exista niciun urs in libertate: Elvetia, Germania, Suedia etc. Chiar nu-mi aduc aminte sa fi citit vreun studiu, vreo stire, ceva despre un posibil dezastru pe care disparitia blanosilor din paduri l-a provocat asupra biotopului din tarile cu pricina…

Stiu ca imi pun in cap o multime de inflacarati ai protectiei animalelor, insa in momentul in care oamenii sunt atacati si mor din cauza unor animale – solutia este una singura: suprapopulatia trebuie eliminata. Cumva. Excesul de ursi ar putea fi vandut si sunt convins ca s-ar gasi cumparatori, iar afacerea ar fi (extrem de) profitabila. Exista si cealalta solutie – sangeroasa, dar la fel de eficienta – vanatul sportiv. Pasul urmator este amenajarea de rezervatii si parcuri naturale, spatii protejate in care ursii sa fie monitorizati si ingrijiti, dar si ingraditi.

Daca demersul celor care se lupta pentru drepturile animalelor ar fi sincer, s-ar gasi suficiente fonduri pentru asa ceva. Marea tragedie este ca, la fel precum in cazul cainilor vagabonzi, in momentul in care trebuie sa faca efectiv ceva (sa doneze niste bani, sa munceasca voluntar etc.) pentru cauza pe care (zic ca) o sustin, larga majoritate a guralivilor care se bat cu pumnii in piept se evapora ca prin farmec… si raman o mana de oameni – activistii si putinii finantatori ai ONG-urilor de profil – pentru care astfel de probleme sunt pur si simplu imposibil de rezolvat cu adevarat, in lipsa unei sustineri populare. Si, astfel, ne intoarcem de unde am plecat. Oamenii sunt atacati, ursii se inmultesc, nimeni nu face nimic. O situatie ridicola si groteasca…

Cine este de vina pentru situatia actuala? Ce masuri ar trebuia sa alegem pentru a evita asemenea situatii? Este o solutie eliminarea ursilor? DEZBATE ACESTE PROBLEME SI IN FORUM.

CITESTE SI:

Influentat de o paguboasa gandire antropocentrista, omul se poarta deseori ca un despot neluminat in orice relatie cu Natura. Dupa ce, secole de-a randul, am distrus lupii si ursii, de fapt cam orice animal de prada, pe motiv ca atacau animalele domestice, am ajuns astazi la o adevarata criza ecologica.

De parca nimicirea absurda a pradatorilor nu ar fi fost de ajuns pentru mediul inconjurator, de prea multe ori omul a actionat cu o cruzime deliberata la adresa lor.
Stau tristi martori sutele de mii de vulpi, lupi, rasi si alte carnivore care au avut parte de o moarte lunga si torturanta, cu picioarele prinse in falcile de fier ale capcanelor – o inventie demonica a negurii din mintile si inimile oamenilor. In prezent, in Romania, astfel de metode barbare sunt interzise de lege. Lege de care, se stie, nu se sinchiseste nimeni pe meleagurile mioritice, astfel incat blestemul curselor de fier continua sa faca victime in fiecare an.

Un alt obicei, mult diminuat din fericire, se refera la crucificarea pe o prajina de lemn, cat mai inalta, a unei ciori sau a unui uliu nevinovat. Aceasta practica, populara la origine, are drept scop presupusa indepartare a pasarilor rapitoare, care s-ar intimida, chipurile, la vederea confratilor lor spanzurati de prajini si lasati sa moara de sete si foame…
 

Daca obiceiul de mai sus poate fi descris drept un exemplu clasic de gandire naiva populara, sadismul in stare pura este intalnit uneori in randul columbofililor romani. Desi toate pasarile rapitoare sunt ocrotite de lege, in fiecare ani sute de ulii cad victima capcanelor acestor oameni, la care pasiunea pentru porumbei intra deseori in zona patologicului. Multi dintre ulii prinsi ajung victimele furiei neghioabe a unor asemenea indivizi, care le scot ochii sau le taie degetele si aripile de vii, inainte de a-i “elibera”.
Se pare ca proverbul, tot de origine autohtona “ Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” nu a ajuns inca la urechile unor, nu-i asa, “oameni “…

Asa numitele broaste testoase pieloase reprezinta, paradoxal, o specie veche, ce are o problema moderna: plasticul. Conform unui studiu intocmit pe baza rapoartelor de necropsie a peste 400 de testoase pieloase, decedate din 1885 si pana azi, o treime dintre acestea prezentau fragmente de plastic in sistemele digestive. Pe langa pungile de plastic, testoasele au ingerat si fire de guta, fragmente de baloane, linguri de unica folosinta, ambalaje si multe alte lucruri care nu ar fi avut ce sa caute in mediul lor de viata.

Binecunoscute pentru preferintele lor culinare, ce includ cu predilectie meduzele, testoasele confunda adesea pungile din apa cu hrana lor favorita. Si cum curentii mediaza intersectarea obiectelor din plastic aruncate in ocean cu traseele testoaselor, acestea din urma le consuma cu o rata ingrijoratoare. 

Dintre cele 408 broaste testoase pe care cercetatorii Universitatii Dalhousie din Halifax, Nova Scotia, le-au disecat, 138, adica 34%, contineau plastic in maruntaie. Odata cu dezvoltarea productiei de plastic, inca din anii ’50, s-a inregistrat o crestere serioasa a numarului de testoase consumatoare ale acestui material. Faptul nu este surprinzator pentru cei mai multi dintre specialisti, insa cifrele par sa alarmeze pe toata lumea. De fapt, pe toata lumea preocupata, ceea ce s-ar putea sa nu se traduca printr-un ecou de proportii, la urma urmei. Plasticul poate obtura traiectul digestiv al unei testoase, provocand sufocare, ii poate afecta digestia si poate conduce la o moarte lenta si chinuitoare a acesteia.

 

Campuri vaste de gunoi si poluanti plutesc in deriva in marile si oceanele lumii, iar Marea Neagra – de care, fie macar pentru ca se afla in “ograda” noastra ar trebui sa ne pese – nu reprezinta o exceptie. Cele mai multe animale marine migreaza anual pe distante de mii de kilometri, ceea ce sporeste masiv sansele stabilirii unui contact intre ele si poluarea de orice fel din ape. Chiar daca in Marea Neagra nu avem testoase pieloase consumatoare de meduze, cu siguranta acest lucru nu poate insemna ca asaltarea apelor cu obiecte anorganice sau cu deversari de substante nocive este mai putin distrugatoare. Iar aceasta poluare exista.

Cu alte cuvinte, atunci cand aflam despre dezastre ecologice de factura exotica sau care in aparenta nu privesc “partea noastra de lume”, este cazul sa ne gandim putin mai bine decat ne permite delasarea de moment sa o facem. Faptul ca din alte locuri de pe Pamant transpar semnale de alarma in timp ce la noi un calm sinistru planeaza asupra chestiunii ecologiste nu inseamna nicidecum ca, spre deosebire de ei, noi nu avem probleme de acest fel. Tocmai de aceea, este posibil sa ne aflam intr-o primejdie mai mare decat alte cadre naturale, pentru ca preocuparea noastra fata de chestiunile de mediu este prea mica.

Este punctul in care ratiunea umana poate si trebuie sa intervina, daca natura da semne de impotmolire. Decizii extrem de simple dar nebanuit de salvatoare, precum RECICLAEA, fie ea si neselectiva, a resturilor si o politica mai responsabila de deversare a substantelor nocive in ape pot intretine supravietuirea multor creaturi marine si conservarea mediului lor de existenta.

Dintre toate problemele ecologice pe care planeta le infrunta astazi, aceasta chiar nu este una fara rezolvare; nu totul trebuie ambalat in plastic, exista alternative, putem trai mai corect si mai curat. Momentan, suntem “doar” co-interesati. Ar trebui sa ne justificam pozitia dominanta in lantul trofic si sa gestionam situatia astfel incat sa nu ajungem la momentul in care vom fi obligati sa luam masuri. In mod imbucurator, incepand cu 11 iunie 2004, Institutului National de Cercetare Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” Constanaa (INCDM) i-a fost incredintata custodia ariei protejate “Acvatoriul litoral marin 2 Mai – Vama Veche” de catre Agentia de Protectie a Mediului Constanta. Ca urmare, INCDM a demarat o serie de actiuni menite sa conduca la un management corespunzator al ariei protejate. Este un inceput.