Multumim autoritati, multumim cetateni, ati fost magistrali si unii si altii!

Nici daca o faceati premeditat nu va iesea atat de bine. Unii ati ucis un rau cu mizeriile si plasticaraia voastra, iar ceilalti nu v-ati sinchisit. Nici macar o amenda simbolica sau vreo incercare timida de ancheta. Nimic. Pentru ca si unii si altii ati demonstrat cu prisosinta ca sunteti nimic altceva decat oameni fara constiinta si fara simt civic. Ce sa mai vorbim de respectul fata de propria persoana care se reflecta in respectul pentru natura. Filmarea vorbeste mai mult si mai dureros decat un milion de cuvinte…

Sursa: ProTv

Acesta este tributul platit celor 20 de ani tulburi scursi din decembrie ’89. Apa nu este decat un simbol al situatiei haotice sociale si economice pe care suntem nevoiti sa o infruntam in prezent. Plina de mizerii, rebuturi si plastic. Mult plastic si artificialitate. Cat despre Ecologia din Romania, e pe duca. Cum unde ?
Unde o duc apele raului….Spre Apa Sambetei!

Daca v-ati intalnit cu situatii asemanatoare, cunoasteti cazuri sau aveti imagini care surprind si alte ipostaze ale indolentei si nepasarii semenilor nostri, impartasi-ti-le cu noi pe Greenblog. Numai vorbind despre aceste probleme vom reusi sa atragem atentia asupra lor!

Volumul reziduurilor domestice eliberate an de an in biosfera a depasit un nou prag psihologic… 400 de milioane de tone. O astfel de cantitate enorma nu are cum sa nu influenteze ciclurile geochimice ale planetei. Numai carbonul organic pe care planeta noastra trebuie sa il absoarba depaseste 85 de milioane de tone pe an – dublu fata de cele 42 de milioane de tone pe care Terra le poate „inghiti” anual.

O privire atenta si obiectiva asupra planetei ne arata ca lucrurile au depasit cu mult starea in care putem spune ca este „Grav”. Este foarte grav. „Supa” de plastic care pluteste numai in Oceanul Pacific are o suprafata dubla fata de cea a Statelor Unite ale Americii. In anul 2004, insula de gunoi plutitor din ocean cantarea 3 milioane de tone, adica de 6 ori mai mult decat intreaga cantitate naturala de plancton. Anual, peste 1 milion de pasari si peste 100.000 de mamifere marine mor intoxicate cu plasticul aruncat inconstient in ocean de catre oameni. Zoologii au descoperit seringi, brichete si periute de dinti in stomacul a numeroase cadavre de pesti, pasari sau mamifere.

Un raport din anul 1998 arata ca numai in SUA sunt produse circa 220 de milioane de tone de gunoi solid. Cum se traduce asta? Fiecare american produce minim 2,5 kilograme de reziduuri in fiecare zi. 315 milioane de computere au fost aruncate in anul 2004 numai in Statele Unite, iar numarul a crescut de atunci. Asta inseamna 220 de milioane de tone de reziduuri electronice. Si chiar daca 80% dintre acestea iau calea Chinei, Taiwanului, Indiei si Pakistanului, restul de 20% sfarsesc aruncate undeva pe solul nord-american.

Sa ne indreptam atentia si asupra Rusiei. Stiti cate gropi de gunoi se afla in jurul Moscovei, spre exemplu? Peste 50, si fiecare dintre ele ocupa o suprafata imensa, cu mult peste suprafata unui teren de fotbal. In fiecare zi sosesc peste 250 de camioane cu reziduuri la fiecare dintre ele. Iar daca ne gandim ca multe contin reziduuri din spitale (sisteme de transfuzii folosite, seringi, medicamente expirate si chiar membre amputate) ori chimice (obiecte ce contin mercur, neoane, substante chimice extrem de periculoase rezultate in urma proceselor chimice), ne putem face o idee asupra dezastrului natural care ne asteapta.

Exista, insa, vreo cale sa nu mai producem atata gunoi?

Pentru mine, 1 mai muncitoresc nu are nimic de-a face cu munca, are de-a face doar cu marea. 1 mai-ul meu apartine an de an, de cand ma stiu, marii. Primavara, odata cu astenia vine si bucuria perspectivei unui nou sezon estival, in care o sa lenevim pe plaja si o sa ne racorim in apa plina de alge si viermisori. Asta pentru ca in mintea iubitorilor de mare si de soare, 1 mai inseamna deschiderea sezonului, chiar daca nu vom sta imediat cu ochii-n soare.

Ma rog, toata bucuria asta a fost pana de curand. In ultimii ani nu am mai descoperit atata nerabdare de a ajunge cu picioarele in nisip cat mai repede. Am pus acest fapt pe seama maturizarii mele si m-am intristat ca mi-am pierdut acea parte copilaroasa care te face sa traiesti la maxim micile bucurii ale vietii.

Insa, anul acesta de 1 mai am aflat raspunsul. Evidenta m-a lovit in fata. Nu eu eram de vina, ci un sentiment de disconfort care ma incoltea de fiecare data cand ma gandeam la Vama Veche. Stati linistiti, nu am de gand sa incep obisnuita lamentare a celor care practic au copilarit in Vama si acum se revolta ca nu mai e ce-a fost. De parca mai e ceva la fel…

Pe langa mare, de 1 mai se mai aduna si o mare de oameni. Asta nu ar fi neaparat o problema, daca in urma lor nu ar ramane o alta mare. De gunoi, de data aceasta. Chestia asta ma scoate din minti. Vama Veche arata de cele mai multe ori ca o mare groapa de gunoi. Oare cati dintre cei care plang destinul tragic al Vamei isi strang mizeriile de pe plaja? Cati dintre cei care mergem acolo an de an obisnuim sa ne strangem resturile din fata cortului sau sa mergem la toalete, in loc sa urinam in mare, pentru a ne imbaia a doua zi in acelasi loc?

Acum avem si piste de biciclisti, prin amabilitatea autoritatilor locale care nu au gasit nimic mai bun pentru care sa isi cheltuiasca banii de la Uniunea Europeana (probabil au considerat ca sunt destule canalizari). Ar fi fost interesant sa facem o statistica de genul “inainte” si “dupa”. Cati biciclisti erau inainte in Vama Veche si cati vor fi acum…
Imi permit deja un pronostic: nici unul! Si ce daca, Vama are pista de biciclisti. Si ce daca pe ea circula tot masinile localnicilor, carora nu le mai place praful?

Se cheama ca avem o problema, oameni buni. Ne place la Vama, vrem sa o salvam, dar o inecam in fiecare an in munti de gunoaie. Si cand nu o sa mai fie buna Vama o sa mergem catre alte locuri pe care le vom murdari, pe care vom mictiona, si unde vom construi hoteluri de trei stele inconjurate de munti de gunoaie. Si tot asa, o sa ne tragem si o pista de biciclisti. O s-o luam de la capat, fara a invata nimic din greselile noastre.

Si, ca sa inchei apoteotic, cred ca toate intrebarile noastre legate de ce a fost si de ce va fi, isi gasesc raspunsul intr-o zicala memorabila: “Omul sfinteste locul”. Propun sa meditam cu totii asupra ei.

Deci, cum va place Vama?

Asa…

Sau asa…