Marele Recif de Corali se va degrada intr-atat de mult din pricina apelor incalzite, incat va fi de nerecunoscut in urmatorii 20 de ani, potrivit lui Charlie Veron, fost cercetator coodonator al Institutului Australian de Stiinta Marina.

“Nu exista cale de scapare sau speranta. Marele Recif de Corali va disparea in urmatorii 20 de ani. Va fi primul ecosistem al lumii care va intra in colaps. Vorbesc nu doar in numele meu, ci in asentimentul experitizei tuturor cercetatorilor recifului de corali si al fiecarei organizatii de cercetare. Am vorbit cu toti. Este realitatea”, a declarat omul de stiinta.

Dupa o functionare viabila de-a lungul a 250 milioane de ani, tulburarile din sistemele biologice si comunicationale ale recifurilor de corali au fost identificate ca reprezentand cauzele principale ale deteriorarii coralilor si ale destramarii ecosistemelor recifale din toata lumea.

Recifurile de corali alcatuiesc cea mai mare structura unitara din lume formata din organisme vii, Marea Bariera de Corali a Australiei fiind vizibila din spatiul cosmic. Reciful este compus din peste 2 900 de recifuri individuale si 900 de insule, care se intind pe o distanta de aproximativ 3 000 de kilometri si acopera o suprafata de 344 000 kilometri patrati.

Cercetarile intense din ultima perioada ajuta la explicarea motivului pentru care recifurile de corali din toata lumea se prabusesc si, mai ales, la gasirea unor solutii pentru supravietuirea lor. Problemele pe care le infrunta recifurile sunt uriase si in plina crestere. Ele sunt presate de schimbari la nivelul temperaturilor oceanice, de poluare, de pescuitul excesiv, de sedimentari, de aciditate, de oxidari si boli. Si daca, separat, niciuna dintre aceste probleme nu ar putea decima Marea Bariera de Corali, suma lor este de natura sa o faca. Unii cercetatori estimeaza ca aproximativ 20% din recifurile de corali ale lumii sunt deja moarte si alte 24 de procente sunt grav amenintate. Asistam la un inceput al sfarsitului?

Ok, suntem la curent cu faptul ca ghetarii de la poli se micsoreaza intr-un ritm nebunesc de rapid si haotic, de parca s-ar afla intr-o competitie cu ei insisi. Stirile astea despre ghetari care se topesc pe capete erau destul de “fierbinti” in urma cu cativa ani, insa fara rezultat. Repetitia NU ESTE mama invataturii. Am invatat sa ignoram mesajele de avertizare pe care creierul nostru le considera spam-uri, pana la “performanta” de a nu mai percepe adevarata dimensiune a dezastrului.

Si totusi…situatia chiar este grava. Consecintele topirii unor cantitati prea mari de gheata pot fi catastrofale pentru planeta, pentru ecosisteme si pentru oameni. 

Putini dintre noi stim ca ghetarii joaca si nefericitul rol de barometre ale incalzirii globale. Imaginile captate cu ajutorul satelitilor, dramatice, dar de o frumusete trista, le ofera oamenilor de stiinta o masura corecta a schimbarilor prin care trece planeta noastra. Ghetarii sunt considerati a fi unul dintre cei mai demni de luat in seama indicatori ai schimbarii climatului, iar cea mai potrivita perspectiva este cea din spatiu.

Intinderile inghetate se formeaza odata cu acumularea unor cantitati impresionante de zapada, care se aduna in cateva sute de ani. Cercetatorul NASA, Dorothy Hall declara: “Ghetarii care au tendinta de a fi buni indicatori ai schimbarii climatului, sunt cei care se formeaza pe pamant. Acestia raspund direct la influentele de temperatura si la cantitatile de zapada care cad anual”. Hall s-a folosit de imaginile captate de sateliti pentru a monitoriza schimbarile acestui tip de ghetari in Europa, Islanda si Alaska. Tendinta este  de a se extinde in anumite directii sau de a stationa in altele. Cu ajutorul satelitilor, cercetarii au putut masura ritmul de crestere sau descrestere al acestora. Pe masura ce ghetarii isi intind marginile, se subtiaza catre centru. De altfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca acestia incepe sa piarda din masa.

Nu exista indoiala in ceea ce priveste faptul ca ghetarii lumii se topesc precum o uriasa inghetata, iar acest lucru nu face decat sa confirme un lucru: ne incalzim!
Un expert american din cadrul NASA Earth Observatory declara: “Cercetatorii, in general, sunt de acord asupra faptului ca incalzirea cu care se confrunta in prezent planeta poate fi generata de schimbarile ciclice, dar naturale, ale climatului Pamantului. Este foarte posibil ca efectele acestui ciclu natural sa fie potentate de catre rezultatele arderii la scara larga a combustibililor fosili, inca de la inceputul revolutiei industriale”.

Ultima incalzire globala a avut loc in urma cu 120 000 de ani. Atunci, gheata topita a ridicat considerabil nivelul marilor si oceanelor. Daca in prezent ne-am confrunta cu o situatie asemanatoare, majoritatea comunitatilor aflate pe coastele maritime sau oceanice ar fi devastate.

Oamenii, impreuna, formeaza o putere. O putere care de multe ori ne face sa credem, in mod fals de altfel, ca putem controla tot. Natura pe care o numim aproape ironic cateodata “mama” (ironia consta in faptul ca ne putem foarte usor auto-acuza de matricid), este cea care ne serveste din cand in cand (in ultima vreme din ce in ce mai des) o bine meritata lectie menita sa ne invete care ne este locul. Deci iata, ne confruntam cu o schimbare ciclica a climatului planetei si ne pregatim cu infrigurare pentru momentul 2012, cand vom infrunta o alta schimbare radicala, in premiera absoluta pentru oamenii moderni: inversarea polilor.

Revenind la natura, schimbare naturala au ba, nu putem sa refuzam acceptarea unui adevar care sa desfasoara zilnic sub ochii nostri: poluam! Poluam pe toata durata vietii si suntem poluati in fiecare zi. Nu este de mirare ca ne-am obisnuit in acest mediu toxic pe care l-am transformat in “aerul” nostru.

Una peste alta, daca nu putem impiedica accesele de nebunie periodica a naturii, am putea sa nu fim noi cei care ii ofera franghia. In schimb, sunt binevenite niste “sedinte de terapie” gratuite si o lista de “medicamente” din partea casei.

Desi s-a spus si ras-spus ca solutia la problema schimbarii climatice va trebui sa fie una politica si globala, lucrurile se misca incet. Proiecte de acorduri, negocieri, neintelegeri, acuzatii reciproce, fiecare incearca sa traga turta pe spuza lui… asa-i politica internationala si, deocamdata, amenintarea incalzirii globale se pare ca nu-i sperie suficient pe politicieni pentru a-i sili sa ajunga la un consens.

Ce facem intre timp? Cum sederea in expectativa nu e o solutie constructiva, ne trebuie niste rezolvari pe termen scurt, ca sa mai castigam timp pana cand vor fi adoptate acele solutii politice globale ideale pe care toti le vor, toti le urmaresc, dar nimeni nu reuseste sa le obtina.

Asa ca ne intoarcem la tehnologie. Propuneri de solutii vin din domeniul geoingineriei – utilizarea ingineriei la scara planetara, pentru a modifica unele dintre actualele caracteristici ale planetei, in cazul de fata concentratia de CO2 din atmosfera sau nivelul radiatiei solare care ajunge la Pamant. Si, ce e drept, nu se poate spune ca oamenii nu sunt creativi: iata cateva idei inovatoare propuse de specialistii unor renumite institutii de cercetare in domeniul tehnic. Dupa cum cred ca va imaginati, unele dintre solutii, chiar daca au fost judecate de catre experti ca “avand potential”, starnesc reactii controversate, chiar daca sunt abia in stadiul de idei.

Generatoarele de nori sunt un fel de platforme plutitoare, inzestrate cu tuburi prin care vor arunca permanent in atmosfera vapori de apa, din care se vor forma nori ce vor limita patrunderea razelor de soare pana la suprafata Terrei.

Copacii artificiali (chestiile acelea care arata ca niste uriase pliciuri de muste) ar putea, in curand, sa impanzeasca mari suprafete de teren sau sa margineasca soselele. Ei ar urma sa absoarba din atmosfera mari cantitati de dioxid de carbon, iar gazul cu pricina sa fie sechestrat – adica pus la pastrare undeva sub pamant, in siguranta. Un astfel de “copac” ar putea absorbi cam o tona de dioxid de carbon pe zi, dar solutia, desi pare promitatoare, e costisitoare, data fiind amploarea problemei.

Recipiente cu alge ar urma sa fie amplasate oriunde se poate – pe peretii exteriori ai cladirilor si pe acoperisuri. Algele verzi ar absorbi CO2 din aer, crescand si inmultindu-se pe seama acestei abundente surse de carbon. Biomasa astfel obtinuta ar putea fi recoltata periodic; din ea s-ar fabrica biocombustibil, iar resturile ar constitui un excelent ingrasamant, util in agricultura. Pare o solutie miracol, daca reusim sa ne obisnuim cu privelistea unor cladiri acoperite cu containere transparente, pline cu o mazga verzuie. Ma rog… macar de-ar merge.

Ar fi o lume tare ciudata aceea in care ar putea trai copii si nepotii nostri: o lume in care marile si oceanele ar fi strabatute in lung si in lat de generatoarele de nori, pufaind din cosurile lor inalte; in care soselele n-ar mai fi marginite de plopi, cum am apucat noi, ci de turbine eoliene si arbori artificiali, iar cladirile ar fi toate verzi, ca in Orasul de Smarald din povestea Vrajitorului din Oz…

Trebuie sa recunoastem ca noi, locuitorii planetei Pamant, devenim deosebit de intrigati ori de cate ori ne apar in cale diversele chipuri pe care le ia Mama-Natura, fie ca vorbim despre forme cu aspect uman sapate in stanca, fie ca descoperim pietre martiene stranii ce seamana cu niste capete umane aruncate in desertul altei planete.

Ultima “aparitie” din seria Personificarile Naturii este o imagine perena, zugravita in calota Austfonna, din arhipelagul Svalbard. La prima vedere pare un ghetar ca oricare altul aflat in intinderile inghetate ale Norvegiei. Insa o observatie mai atenta ne reveleaza una dintre cele mai impresionante personificari inchipuite vreodata: o figura plangatoare.

Efectul este cu atat mai dramatic, cu cat numeroasele semnale ale ecologistilor legate de topirea calotei glaciare au fost intampinate, pana in prezent, cu o nemeritata indiferenta. Se pare ca oamenilor le place sa salveze numai ceea ce creste sau exista sub nasul lor. Imaginatia lasa insa de dorit in ceea ce priveste realizarea unei imagini de ansamblu asupra efectelor cu consecinte grave pentru planeta. Figura umanoida a aparut in cadrul unui proces avansat de dezghet, in timpul caruia gheata topita si zapada se prabuseau in mare.

Read the rest of this entry »

16 April 2009

Voi nu va simtiti coplesiti?

De la o vreme, au inceput sa apara articole in care autorii scriu despre un fenomen recent, caracteristic vremurilor noastre, si il denumesc in fel si chip, uneori cu termeni noi si inventivi: de pilda, “poluarea verde”, sau “zgomotul verde”. Vor sa spuna ca se face atata tam-tam in jurul problemelor de mediu, se vorbeste atata, se scrie atata despre ele, incat oamenii incep sa se simta coplesiti si sa se apere astupandu-si urechile (la figurat, desigur). Adica intra intr-un fel de inhibitie de protectie. Ajung sa zica, ori de cate ori aud ca se intampla cutare dezastru ecologic, ca ar fi cazul sa actioneze sau sa reactioneze in cutare fel: “Ei, lasa-ma, iar chestii dintr-astea…” – ca in povestea cu lupul.

E adevarat, se vorbeste mult despre problemele de mediu, e unul dintre subiectele de predilectie, poate chiar SUBIECTUL vremurilor noastre, asa cum in secolul al XIX-lea, dupa ce-si publicase Darwin lucrarile, lumea se preocupa uneori pana la obsesie de opozitia evolutionism-creationism. E multa informatie, prea multa si, ceea ce e mai grav, contradictorie. Se incalzeste intr-adevar clima sau nu se incalzeste? (Sunt destui cei care spun ca NU – asa-numitii “sceptici ai incalzirii globale”; uite, alta expresie a noului eco-limbaj). Daca se incalzeste, e vina noastra si a civilizatiei noastre sau trecem, pur si simplu, printr-o perioada de incalzire la scara planetara, determinata de ciclurile cosmice si in care nu avem nici un amestec? Exista oameni – de stiinta sau nu – care sustin si asta.

Si, uite asa, din cauza ca e prea mult si prea neclar, ajungem sa ne pierdem, incet-incet, interesul si devenim tot mai insensibili. Insa – ceea ce e si mai rau – toata povestea ne induce si un sentiment de vinovatie. Neplacuta senzatie, nu?  Voi n-o aveti? Nu cumva  pentru ca, auzind intruna ca lucrurile stau tot mai prost, catastrofa e tot mai aproape, canicula e tot mai fierbinte si seceta tot mai uscata, simtiti ca nu faceti destul? Ca eforturile voastre – mici, dar sincere – sunt inutile? Si asta va face sa va simtiti frustrati?

Si pe mine. De asta am si scris. Poluarea asta verde e de vina. Ma face sa simt, uneori, ca ma straduiesc degeaba. Dar sunt sigura ca e o impresie gresita. Gata, capacele pe urechi si ne vedem de treaba in continuare. Ma rog, nu capace, mai degraba niste site. Ca sa mai cearna informatia, sa filtreze zgomotul “verde”. Poate in felul asta reusim sa ne vedem in continuare de micile noastre stradanii. Sunt importante, orice-ar zice altii.

Page 1 of 212»