Discutiile pe tema asta au fost declansate de o carte scrisa de doi arhitecti din Noua Zeelanda, Robert si Brenda Vale, care i-au pus cartii si un titlu-bomba, cu mare impact emotional asupra oamenilor: Time to Eat the Dog: The Real Guide to Sustainable Living! (Sa mancam catelul: adevaratul ghid al unui trai sustenabil; asta ca sa folosesc si eu termenul asta mult vehiculat, “sustenabil”, tradus abrupt din engleza si care inca imi suna cam barbar, poate pentru ca nu e prea departe vremea cand in Romania, tributara mostenirii ei latine si francofone, se zicea “dezvoltare durabila”, nu “dezvoltare sustenabila”, ca acum. Dar schimbarea face parte, probabil, din procesul de evolutie a limbii, in contextul noilor tendinte.)

Sa revenim la pisicile noastre (si la caini, desigur). Indemnul din titlu – sa mancam cainele – nu trebuie luat chiar ad litteram, desi unii asa au facut si apoi s-au declarat socati. Titlul, chiar daca e o gluma cam macabra, e o metafora aleasa pentru a caracteriza situatia complicata creata de fenomenul intretinerii de animale de casa si alegerile dificile pe care s-ar putea sa fim nevoiti sa le facem, pentru a reduce impactul ambiental al acestui stil de viata.

Cei doi autori isi bazeaza argumentatia pe cifre. Calculele lor arata ca, in materie de costuri ambientale, a intretine un caine de marime mijlocie echivaleaza cu a face 10.000 km pe an cu un automobil Land Cruiser.

Un caine consuma, in medie, 164 kg de carne si 95 kg de cereale pe an si, pornind, de la aceste date, cei doi autori au calculat intinderea de teren necesara pentru a produce hrana necesara patrupedului cu pricina: 0,84 ha, pentru un caine de marime medie. Cifra poate ajunge la 1,1 ha cand e vorba despre un caine mare, cum e ciobanescul german, rasa atat de populara.

Dar o pisica? 0,15 ha. Si un hamster? Mult mai putin: 0,014 ha. Dar omul, ca sa facem  comparatie? Un om dintr-o tara in curs de dezvoltare – 1,8 ha, in vreme ce, pentru un om dintr-o tara dezvoltata,  cifra este un revoltator 6 (6 hectare, adica).

Bun, am inteles, a avea cainii si pisici (si orice alt animalut de casa, poate cu exceptia cazului cand va legati emotional de vreun paianjen care si-a facut plasa intr-un ungher al locuintei si incepeti sa-l considerati “pet”-ul vostru) adauga o povara, mai mica ori mai mare, celei care deja apasa asupra mediului.

Acum, sa vorbim despre solutii. A incerca sa crestem cainii si pisicile cu regimuri vegetariene nu e, clar, o solutie constructiva, dupa cum recunosc chiar autorii cartii. Alte sugestii? Robert si Brenda Vale recomanda celor preocupati de binele mediului sa se orienteze spre animale mai mici, mai “verzi”: pestisori, hamsteri, gaini sau iepuri.
Nu ezita nici sa evidentieze necesitatea unor alegeri responsabile – poate vreti sa va luati o pisica in loc de a va lua o a doua masina sau de a manca in fiecare zi carne, la fiecare dintre cele trei mese.