Unii hotarasc ca, la anul, sa se lase de fumat; altii – sa-si plateasca datoriile si sa-si lichideze creditele (am si eu pe lista o hotarare de felul asta); altii – sa-si schimbe slujba cu una mai multumitoare sufleteste, sau sa petreaca mai mult timp cu familia – ma rog, fiecare cu problemele lui si cu deciziile corespunzatoare.

Dar, dat fiind ca avem, cu totii, o problema comuna si foarte mare, si anume halul in care arata locul asta in care traim – “locul” cel mare, nu cartierul, orasul sau regiunea – ma gandesc ca n-ar fi rau sa punem pe lista hotararilor de Anul Nou si unele din categoria eco – ce ziceti? Macar una.

Uite, ca sa dau un exemplu, eu am de gand sa-mi reduc drastic – da’ drastic! – consumul de pungi de plastic. M-am straduit si anul asta, cu oarecare rezultate, destul de modeste; la anu’, insa, sunt hotarata sa scap de pungile astea in proportie de cel putin 75%.

La supermarket, treaba s-a mai reglat: pungile nu mai sunt gratis, ci pe bani si esti intrebat daca vrei sau nu punga, ceea ce iti da posibilitatea sa zici ca nu;  evident, daca ti-ai adus de-acasa ceva in care sa-ti pui cumparaturile. In schimb, in piata, e de spaima; daca iei un chil de rosii, unul de ardei si altul de morcovi, te trezesti cu trei pungi de plastic, pentru ca fiecare vanzator se simte dator sa-ti puna zarzavaturile cu pricina in pungi, pe categorii. (“Noi vrem sa servim frumos clientul, doamna!”, cum mi-a zis odata un tarabagiu zelos pe care incercam din rasputeri sa-l conving ca am sacosa, nu, multumesc, chiar nu vreau punga; uite, am in ce sa pun castravetii, aici, in sacosa asta, peste ceapa. Iar el nu intelegea de ce sunt eu asa de a naibii; auzi, sa-i refuz punga, cand el sa dadea peste cap sa ma serveasca frumos!)
De fapt, ei au intentii laudabile, cei mai multi chiar doresc sa-si serveasca musterii intr-un mod (pe care il considera) civilizat. Nefericirea e ca ei nu sinchisesc foarte tare de problema poluarii cu plastic, pentru ca nu stiu foarte multe despre ea. Iar pungile astea oferite cu sutele sau cu miile pe zi, intr-o piata, nu sunt supuse nici unor taxe si nici unor interdictii.

Asta ii obliga pe cei care se sinchisesc de problema sa faca ceva, sa ia o atitudine, cat de discret.

Mie, cea mai discreta si eficienta metoda mi s-a parut, pana acum, reducerea consumului propriu de pungi, chiar cu riscul de a parea dusa cu capul bizara  in ochii vanzatorilor din piata. Nu va descurajati, insistati, pana la urma o sa inteleaga toata lumea. (Si educatia ecologica ia timp, ca si toate celelalte educatii.)

Alte hotarari… stiu si eu? Poate sa incerc sa-mi fac o mini-gradina de legume in balcon.

Anul acesta am inceput, timid, cu patru ghivece: unul cu un rasad de rosii (recolta: vreo 15 rosii mari cat aluna), altul cu ardei (recolta: 4 ardei cat nuca); unul cu capsuni (recolta: 6 capsuni) si unul in care am plantat o fasole cataratoare ciudata, dar frumoasa si comestibila (ca asta din poza – e originara de la tropice, dar s-a impamantenit si pe la noi; eu am luat seminte de la un vrej care crestea langa birtul La impinge tava – dac-asa se cheama! -  de langa Piata Sf. Gheorghe din Bucuresti ), careia nu i-a mers foarte bine, dar de la care am recoltat, totusi, un pumn de pastai (plus cateva seminte pentru la anul).

Ma gandesc ca, anul viitor, sa dau dovada de ceva mai multa indrazneala, mai ales ca intre timp am invatat – din propria experienta  – niste lectii importante, de pilda ca rosiile au nevoie de mult mai mult pamant (adica de un ghiveci mult mai mare) decat le-am dat eu anul asta, ca fasolea mea tropicala ar creste mai bine daca as semana mai putine boabe, dar le-as pune ceva mai mult pamant si oarece ingrasamant, dar, mai ales, ca gradinaritul zarzavagistic in balcon, la bloc, e, pe langa ciudat, si posibil.

Deci, cu aceste indraznete decizii de viata, am eu de gand sa pasesc in noul an. Voi?  Oricum, indiferent ce hotarari ati lua, eu va doresc un an bun, in care sa va vedeti implinite dorintele, sa va mearga treburile mai usor si mai bine si sa aveti parte de bucurii – daca nu foarte mari, macar mici si multe!

Vorbesc de barierele care stau in calea adoptarii unui stil de viata verde, altele decat lipsa de informare si de educatie. De pilda, bariera economica. Pai ce poate face un traitor in Romania, cu venituri mici-medii, ecologist in sufletul lui, care doreste sincer sa contribuie si el la iesirea dintre gunoaie si la intoarcerea zapezilor de altadata? Se informeaza, se gandeste, incepe sa prospecteze, plin de entuziasm, isi face niste niste socoteli si… entuziasmul i se blegeste tragic.

Un bec ecologico-economic costa de 10 ori mai mult decat unul obisnuit. Panourile solare… treaba cu subventia guvernamentala e abia la inceput, se tot poticneste si cade in nas, asa incat cine vrea instalatii dintr-astea, tot pe banii lui trebuie sa si le puna, pana una-alta. Masinile eco-prietenoase sunt mai scumpe decat cele conventionale eco-dusmanoase (ca sa nu mai spunem ca, la noi, nici nu prea ai de unde alege). De haine, ce sa mai vorbim… un tricou din bumbac organic costa de cateva ori mai mult decat unul intru totul asemanator ca aspect, dar fara certificatul cu pricina.

Si tot asa in continuare: un brad in ghiveci costa de vreo cinci ori mai mult decat unul taiat de aceeasi marime. Alimentele produse prin agricultura biologica sunt si costisitoare, si greu de gasit (se gasesc ici-colo dar, daca trebuie sa mergi dupa ele pana in alt capat al orasului…) Ne-ar placea sa cumparam produse locale si sa sprijinim economia noastra, nu pe-ale altora dar, fiindca la noi se produce putin si scump, targuim tot chestii ieftine de import.

Si ne pare rau, si ne simtim vinovati, si ne chinuie un soi de suferinta neputincioasa. VREM, DAR N-AVEM CU CE!

Si totusi, nu se poate, trebuie sa existe niste solutii. Incet-incet, dupa ce ne-am indignat si ne-am revoltat si ne-am strigat disperarea in tunelul intunecat si stramt in care ne inghesuie mijloacele noastre limitate, parca-parca am inceput sa zarim, abia clipind, o luminita la capatul tunelului (vedeti, ne-am recapatat deja umorul! Semn bun!)

Ne-am intors la nemuritoarea deviza ecologista “Nimeni nu poate face totul, dar fiecare poate face ceva” si o luam de la capat cu entuziasmul. Si am inteles ca nu trebuie sa fie un demers solitar, ci unul solidar – macar in ceea ce priveste propunerea de solutii si impartasirea ideilor. Noua cele mai bune idei ne vin cand vorbim intre noi. Daca largim cercul interlocutorilor, discutiile vor fi si mai productive – la asta ne-am gandit cand am proiectat blogul. Asa ca va poftim sa pritocim impreuna problemele si sa nascocim solutii. Nu-i nimic daca nu sunt mari; daca o sa fie mici si multe, e foarte bine.