Cu mai multi ani in urma, eram de fata cand cineva povestea o intamplare care data de la sfarsitul anilor ‘80: cum o doamna din Romania se dusese in vizita la o ruda sau prietena de-a ei, stabilita de mult timp “in State” si, venind ele doua de la supermarket cu cateva sacose de plastic incarcate, dupa ce au despachetat cumparaturile, vizitatoarea s-a apucat sa faca… ceea ce facea si in Romania cu pungile de plastic, mai ales cu cele aratoase, cu tot felul de logo-uri pe ele: le-a spalat frumos si le-a agatat afara la uscat.

Uimire, senzatie, tulburare generala: cel care povestea descria – poate exagerand putin, ca sa ne faca sa radem – mirarea vecinilor in fata acestei bizare actiuni, oroarea si disperarea gazdei, care se gandea sa se mute in alt cartier ca sa scape de rusine… pe scurt, era un adevarat soc cultural, cu impact masiv.

Pe atunci, in Romania, pungile de plastic colorate si atragatoare nu se gaseau pe toate drumurile. Regina pietelor era “punga de 1 leu”, o sacosa din plastic foarte subtire, de proasta calitate, care adesea se rupea cand ti-era lumea mai draga si isi imprastia continutul pe trotuar, ceea ce daduse nastere si unei injuraturi specifice si pitoresti: f***-ti polimerul ma-tii!

Read the rest of this entry »

Multi licentiati si doctoranzi au cautat de-a lungul vremii o solutie pentru problema reciclarii deseurilor de plastic, dar numai un tanar de 16 ani din Canada a gasit raspunsul. Daniel Burd, elev de liceu la Institutul Colegial Waterloo din Ontario si-a prezentat cercetarea asupra microorganismelor care pot digera rapid plasticul in cadrul Targului Stiintific Canadian, organizat in luna mai chiar in orasul sau.

Lui Daniel i-a venit o idee la care nu s-au gandit nici cei mai de seama cercetatori acreditati. Plasticul, unul dintre cele mai indestructibile materiale de manufactura, se descompune greu, dar totusi se descompune, chiar daca acest proces dureaza aproximativ 1000 de ani. Asta inseamna ca undeva acolo trebuie sa existe microorganismele in sarcina carora sa cada o asemenea raspundere. Pot fi aceste vietati manipulate in vreun fel, astfel incat sa isi faca treaba mai rapid si mai eficient?

Aceasta a fost chestiunea pe care Daniel Burd a pus-o la incercare printr-un foarte simplu si istet proces de introducere a materialului plastic de baza intr-o solutie fermentabila care stimuleaza dezvoltarea microbiala, urmand ca organsimele cele mai productive sa fie ulterior izolate. Rezultatele preliminarea au fost incurajatoare, asa ca tanarul cercetator s-a tinut de studiu, selectand cele mai eficiente legaturi si interconectandu-le. Dupa mai multe incrucisari si optimizari termice, Burd a obtinut o proportie de 43% a degradarii plasticului in sase saptamani, o realizare aproape de neconceput.

Cu 500 miliarde de pungi de plastic produse in fiecare an si cu marirea de la zi la zi a costurilor de curatare a deseurilor de plastic din oceane, o metoda ieftina si netoxica de degradare a plasticului este fantezia la care ambientalistii viseaza, precum si un bun start pentru o companie de succes. Este de la sine inteles ca aceste descoperiri trebuie temeinic testate inainte de a fi folosite la scara larga, pentru a avea certitudinea ca produsele descompunerii organice nu au potential cancerigen. Procesarea plasticului prin aceste metode ar trebui de asemnenea sa fie pastrata in medii foarte bine controlate. Deci nu, nu este vorba despre un panaceu miraculos sau de un paradis vindecat de plastic, dar aplicarea inovatoare a microroragnismelor pentru a stavili raspandirea celui mai problematic dintre deseuri este in mod sigur o mare reusita stiintifica.

Asa numitele broaste testoase pieloase reprezinta, paradoxal, o specie veche, ce are o problema moderna: plasticul. Conform unui studiu intocmit pe baza rapoartelor de necropsie a peste 400 de testoase pieloase, decedate din 1885 si pana azi, o treime dintre acestea prezentau fragmente de plastic in sistemele digestive. Pe langa pungile de plastic, testoasele au ingerat si fire de guta, fragmente de baloane, linguri de unica folosinta, ambalaje si multe alte lucruri care nu ar fi avut ce sa caute in mediul lor de viata.

Binecunoscute pentru preferintele lor culinare, ce includ cu predilectie meduzele, testoasele confunda adesea pungile din apa cu hrana lor favorita. Si cum curentii mediaza intersectarea obiectelor din plastic aruncate in ocean cu traseele testoaselor, acestea din urma le consuma cu o rata ingrijoratoare. 

Dintre cele 408 broaste testoase pe care cercetatorii Universitatii Dalhousie din Halifax, Nova Scotia, le-au disecat, 138, adica 34%, contineau plastic in maruntaie. Odata cu dezvoltarea productiei de plastic, inca din anii ’50, s-a inregistrat o crestere serioasa a numarului de testoase consumatoare ale acestui material. Faptul nu este surprinzator pentru cei mai multi dintre specialisti, insa cifrele par sa alarmeze pe toata lumea. De fapt, pe toata lumea preocupata, ceea ce s-ar putea sa nu se traduca printr-un ecou de proportii, la urma urmei. Plasticul poate obtura traiectul digestiv al unei testoase, provocand sufocare, ii poate afecta digestia si poate conduce la o moarte lenta si chinuitoare a acesteia.

 

Campuri vaste de gunoi si poluanti plutesc in deriva in marile si oceanele lumii, iar Marea Neagra – de care, fie macar pentru ca se afla in “ograda” noastra ar trebui sa ne pese – nu reprezinta o exceptie. Cele mai multe animale marine migreaza anual pe distante de mii de kilometri, ceea ce sporeste masiv sansele stabilirii unui contact intre ele si poluarea de orice fel din ape. Chiar daca in Marea Neagra nu avem testoase pieloase consumatoare de meduze, cu siguranta acest lucru nu poate insemna ca asaltarea apelor cu obiecte anorganice sau cu deversari de substante nocive este mai putin distrugatoare. Iar aceasta poluare exista.

Cu alte cuvinte, atunci cand aflam despre dezastre ecologice de factura exotica sau care in aparenta nu privesc “partea noastra de lume”, este cazul sa ne gandim putin mai bine decat ne permite delasarea de moment sa o facem. Faptul ca din alte locuri de pe Pamant transpar semnale de alarma in timp ce la noi un calm sinistru planeaza asupra chestiunii ecologiste nu inseamna nicidecum ca, spre deosebire de ei, noi nu avem probleme de acest fel. Tocmai de aceea, este posibil sa ne aflam intr-o primejdie mai mare decat alte cadre naturale, pentru ca preocuparea noastra fata de chestiunile de mediu este prea mica.

Este punctul in care ratiunea umana poate si trebuie sa intervina, daca natura da semne de impotmolire. Decizii extrem de simple dar nebanuit de salvatoare, precum RECICLAEA, fie ea si neselectiva, a resturilor si o politica mai responsabila de deversare a substantelor nocive in ape pot intretine supravietuirea multor creaturi marine si conservarea mediului lor de existenta.

Dintre toate problemele ecologice pe care planeta le infrunta astazi, aceasta chiar nu este una fara rezolvare; nu totul trebuie ambalat in plastic, exista alternative, putem trai mai corect si mai curat. Momentan, suntem “doar” co-interesati. Ar trebui sa ne justificam pozitia dominanta in lantul trofic si sa gestionam situatia astfel incat sa nu ajungem la momentul in care vom fi obligati sa luam masuri. In mod imbucurator, incepand cu 11 iunie 2004, Institutului National de Cercetare Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” Constanaa (INCDM) i-a fost incredintata custodia ariei protejate “Acvatoriul litoral marin 2 Mai – Vama Veche” de catre Agentia de Protectie a Mediului Constanta. Ca urmare, INCDM a demarat o serie de actiuni menite sa conduca la un management corespunzator al ariei protejate. Este un inceput.

Uite una buna: in Marea Britanie, consumul de apa imbuteliata a inceput sa scada. La restaurant, tot mai putini consumatori comanda apa la sticle si cer sa li se aduca, pur si simplu, apa de la robinet. Dupa trei decenii de crestere neintrerupta a consumului de apa imbuteliata, fie ea plata sau gazoasa, campaniile impotriva sticlelor de plastic incep, in fine, sa dea roade: anul trecut, consumul apei imbuteliate in infamele recipiente a scazut cu 9%. Cum spunea un banc de prin anii ‘80: “Pai, maica, vedeti ca se poate?”
O organizatie neguvernamentala, WaterAid, a realizat studiul si a comunicat ca aproape 2 treimi (63%, pentru cei insetati de exactitate) dintre cei chestionati au votat pentru apa de la robinet: 25% au declarat ca ar prefera sa bea apa de la robinet cand iau masa in oras, iar 38% au declarat ca asta comanda, de fiecare data. WaterAid a reusit sa incheie, cu cateva zeci de restaurante britanice, o intelegere: clientii care comanda apa de la robinet sunt rugati sa doneze o suma mica – cativa pence -  pentru a sprijini initiativa organizatiei.
Uite inca o cifra interesanta: 25% dintre participanti au raspuns ca se simt “oarecum obligati” sa comande apa la sticle. Dar iata ca multi rezista acestei presiuni psihice si isi pun propriile convingeri eco-prietenoase mai presus de pretentiile patronilor de restaurante, ceea ce va dorim si voua.
Si nu e singura reusita: si campaniile impotriva utilizarii pungilor de plastic s-au dovedit utile in UK.  Noi, in Romania, asteptam cifrele (care vor fi disponibile abia la anul) ca sa stim daca si cu cat a scazut si la noi consumul de pungi, dupa ce s-a introdus eco-taxa. (Nu stam in 20 de bani, cat costa o punga; importanta e valoarea de semnal de alarma a introducerii taxei. In ce masura a inteles lumea mesajul asta, o sa vedem, cum ziceam, la anul.)
Revenind la apa “la sticle”, aici suntem vai de noi. Da’ daca la altii merge, la noi de ce nu? Imi imaginez, fireste, ce fete ar face chelnerii din restaurantele romanesti cand li s-ar cere un pahar cu apa de la chiuveta in loc de apa plata la “sticle de plastic”. Si ce comentarii ar face ei in bucatarie… Ei si? Pana la urma, or sa inteleaga. Fiindca tot vorbim de apa, aici merge metafora picaturii de apa care, in cele din urma, gaureste piatra.