Cum transmiti un semnal marelui public, ca sa-l faci constient de urgenta problemei si de nevoia de a se implica? Scriind posturi de blog si articole, facand campanii de comunicare pe tema respectiva si implicandu-te activ in ceea ce sustii.

Dar iata si un “semnal” mai original: medaliile de aur, argint & bronz care vor fi decernate castigatorilor la Jocurile Olimpice de Iarna din 2010 de la Vancouver, Canada, sunt realizate din metale recuperate din DEEE, mai exact din placile cu circuite integrate!

Create de o artista – Corrine Hunt – si un designer industrial – Orner Arbel – medaliile cu forme inedite, unduitoare, vor fi produse de Monetaria Regala Canadiana si vor aminti tuturor ca acolo, in depozitele de echipamente electrice si electronice, zac o multime de materiale recuperabile si, prin urmare, valoroase.

Sursa: MNN

Tema zilei: hartia

Din moment ce sunteti cititori ai acestui blog, mi s-ar parea insultator sa va amintesc de colectarea selectiva a hartiei, printarea pe ambele fete ale colii… sunt sigura ca le faceti deja. La altceva ma gandeam, la un lucru pe care-l facem mai putini: folosirea hartiei reciclate.

Daca, in majoritatea cazurilor, in ograzile marilor consumatori de hartie – adica firmele & institutiile – mai e mult pana la adoptarea optiunilor eco la birou, in schimb, acasa, unde alegerea e a noastra, nu a departamentului administrativ al firmei, putem foarte bine, zic eu, s-o viram spre “verde” in ceea ce priveste hartia pe care o bagam in imprimanta. Multi au acasa imprimante la care printeaza tot felul de lucruri, de la documente asociate afacerilor, pana la referatele necesare  copiilor la scoala.

Intr-un post anterior, deplangeam faptul ca la noi exista prea putine optiuni cand e vorba sa cumparam niste produse eco – din diverse categorii. Uite ca s-a mai luminat situatia, uite ca se contureaza, incet-incet, o piata a produselor eco si pentru noi. Iar printre produsele “verzi” care chiar se gasesc cu destula usurinta si la preturi acceptabile se afla hartia pentru imprimanta si copiator, varianta reciclata.

Se gaseste la papetariile mai mari si in marile lanturi de supermarketuri; exista mai multe marci prezente pe piata, iar in functie de marca si de tip, contine un procent variabil de material provenit din deseuri de hartie. (In produsele din hartie, procentul de deseuri e un criteriu important pentru a estima impactul asupra mediului; evident, cu cat e mai mare procentul – ideal 100% – cu atat mai bine ne va fi noua si mediului . Daca v-am trezit deja curiozitatea si spiritul civic, aici  gasiti mai multe explicatii legate de reciclarea hartiei.

Unele tipuri au o usoara tenta bej-galbuie; altele au o culoare alba-alba (cu un grad mare de alb, cum se spune in limbajul de specialitate); in acest din urma caz, hartia a suportat un proces de albire – in general, cu substante nu prea prietenoase cu mediul.

Concluzia: ori de cate ori e posibil, propun sa cumparam si sa folosim hartie reciclata, chiar si din cea nu foarte alba. Ma rog, daca pentru corespondenta de afaceri credeti ca ar da mai bine cea alba, puteti face o concesie. Dar, pentru multe alte chestii pe care le printam acasa , eu, una, zic ca hartia reciclata nealbita e suficient de buna.

P.S. Iar din hartie reciclata nu se poate face doar… alta hartie, ci si obiecte de decor , mobila  sau CASE!

Incepem cu ce e mai banal: containerele de cartier pentru colectare selectiva. Slava Domnului, dupa ani in care am dus la ghena sacose cu borcane, sacose cu hartii, sacose cu sticle de plastic (asta fiind metoda mea proprie de de colectare selectiva in lipsa acelor containere pe care sectorul 4 din Bucuresti le asteapta de lunga vreme), a dat Dumnezeu si au aparut cateva astfel de tomberoane; ce-i drept, nu la ghena de langa bloc, cum ar fi fost comod (si firesc), ci undeva, pe o strada, la vreo 400 de metri de blocul meu. In fine, bine si asa, macar e un inceput.

Toata aceasta rememorare a avut scopul de a-i incuraja pe toti cei care ar vrea sa colecteze selectiv, dar n-au nici un ajutor din partea primariei, si de a le sustine moralul in asteptarea unor vremuri mai bune.
Propunere: Daca aveti copilasi, faceti “excursia” la tomberoanele speciale impreuna cu ei si lasati-i sa se distreze varand sticla la “Sticla”, hartia la “Hartie” si tot asa. Cred ca o sa le placa. Fiicei mele i-a placut.

Trecem la “specialitati”:

Telefoane mobile
Oricat ar parea de ciudat, unii au prin casa cate o punga sau un sertar cu telefoane mobile vechi si stricate, adunate de-a lungul anilor. Nu le mai tineti, oameni buni! Dati-le spre reciclare si faceti-va loc in sertare pentru lucruri mai importante. Uite, cica exista un program de reciclare derulat de Vodafone; telefoanele mobile de aruncat se colecteaza chiar in magazinele Vodafone. Gasiti aici  o lista si aici  niste informatii in plus.

Becuri
Colt Verde ofera, prin intermediul unei harti interactive , o foarte mare si incurajatoare lista de locuri unde se pot colecta becuri de orice fel si tuburi fluorescente (“neon”). Interesant: apar pe ea si multe spitale, scoli, hoteluri, institutii… dar ma intreb daca, ducandu-ma la un spital si intreband unde-i cutia in care se strang becurile uzate, ar sti cineva sa-mi spuna. Mai sigura mi se pare alegerea unui punct de colectare dintr-un magazin mare, asa cum exista, de asemenea, pe lista. Promit sa incerc cat de curand (deocamdata am un singur bec ars.)

Partea trista – dar e bine s-o stim si pe aceasta – este ca, deocamdata, in Romania nu exista firme specializate care sa recicleze  becurile. Vestea buna e ca, totusi, acestea sunt reciclate, si anume in Germania. O asociatie specializata, Recolamp, colecteaza becuri si tuburi fluorescente pe care le transporta in Germania pentru a fi tratate corespunzator. Si o a doua veste buna este ca, dupa cum a declarat, anul trecut, dl. Raul Pop, directorul Recolamp, urmeaza sa se infiinteze si la noi doua companii specializate in reciclarea de echipamente de iluminat.

Baterii
Aici e mult loc de mai bine, pentru ca baterii se folosesc in numar mare, iar centre de colectare sunt putine. Lantul de magazine Mega Image a anuntat ca are un program de colectare a bateriilor mici, portabile (recipiente la intrarea in magazin).

Electrocasnice mari si mici
• Panditi programele de buy-back  (dai un aparat vechi si primesti reducere la cumpararea unui nou); exista diverse variante, in functie de firma si magazinul de la care cumparati obiectul nou. In primavara au fost multe astfel de promotii, acum au ramas mult mai putine, in parte si pentru ca Ministerul Mediului nu le-a incurajat, ci dimpotriva… In fine, o sa mai apara ele, fiindca DEEE (deseurile de echipamente electrice si electronice) trebuie colectate si reciclate: asa zice o directiva europena.

• Un pic mai complicat e la frigidere si congelatoare, pentru ca acestea sunt considerate deseuri periculoase pentru mediu si ar trebui colectate “profesional” si reciclate. Exista organizatii care va pot ajuta, macar cu un sfat: am scris mai mult despre subiectul asta aici.

• Daca aveti un obiect electrocasnic mare si greu, altceva decat frigider ori congelator (de pilda,  o masina de spalat rufe, din alea cum se gaseau prin anii ‘90) si daca nu vreti sa va iasa vreun ban, ci doar sa  scapati de magaoaia din casa si sa va asigurati ca o sa fie tratata cum se cuvine, incercati s-o oferiti – gratis – unui centru de “fier vechi” din cartier, cu conditia sa vina sa v-o ia de acasa. (Eu asa am facut, ca sa scap de masina de spalat veche de 14 ani, care s-a stricat ireparabil acum cateva luni. Am tinut-o in casa aceste cateva luni, pentru ca n-am gasit pe nimeni sa ma ajute sa o cobor de la etajul trei – era infiorator de grea, avea inauntru un lest de beton gros de o palma, pentru stabilizare – pana cand, in cele din urma, m-am inteles cu proprietarul unei mici afaceri de colectare de fier vechi din cartier; omul a venit, insotit de doua ajutoare si, intr-un sfert de ora, problema a fost rezolvata).

Calculatoare (si diverse componente de calculator, se intelege)
Daca nu-l vindeti si nici nu-l dati cadou, urmatoarea optiune e recursul la o asociatie specializata in colectarea si reciclarea DEEE; cele care se ocupa si de electrocasnice au in repertoriul lor, in general, si computerele.
O asemenea asociatie, numita Union Dynamic , care presteaza astfel de servicii pentru Bucuresti si cateva judete din sudul si centrul tarii, promite ca ne scapa GRATUIT de aceste deseuri pana la 31. 12. 2009 , asa ca grabiti-va cu curatenia!

Tot felul de obiecte din metal
In ani si ani, se tot aduna… robinete, bucati de tevi si tabla ramase de la renovarile facute prin casa, fel de fel de ustensile… da’ cate nu se aduna intr-o casa?
In general, deseurile metalice obisnuite (ca doar n-aveti mai stiu eu ce obiecte facute din metal radioactiv!) nu pun probleme foarte mari, pentru ca, si daca le duceti pur si simplu la ghena, ele sunt colectate si duse acolo unde trebuie de catre o sumedenie de “recuperatori” anonimi care din asta traiesc.
Daca aveti o cantitate mai mare si vreti sa le valorificati singuri, cautati un “centru de fier vechi” (asa se cheama popular – cel putin in Bucuresti – acele mici depozite unde se colecteaza deseuri metalice feroase si neferoase, adunate de prin cartier) si tocmiti-va cu proprietarul/gestionarul. (Evident, pe detinatorii acestor business-uri ii intereseaza in primul rand afacerile zdravene – cu calorifere grele, de fonta, spre exemplu – dar o intrebare nu strica niciodata.)

Alte lucruri, de tot felul
Mi-ar placea sa va pot recomanda macar un magazin gen charity shop ori thrift store de pe la noi; asa se numesc, in Marea Britanie si SUA, niste magazine de un soi cu totul special: vand, in cea mai mare parte, lucruri second-hand; marfa lor e adunata din donatii particulare si, adesea, sunt gestionate de voluntari. O multime de jucarii, aparate electrocasnice, haine, piese de mobilier, obiecte de decor, carti si multe, multe alte obiecte, folosite, dar in stare buna, sunt donate de proprietarii lor si ajung in aceste magazine, fiind ulterior revandute ieftin celor interesati. Si, pentru informarea noastra, cei interesati nu sunt doar persoane cu posibilitati materiale foarte modeste; in SUA, de pilda, multe persoane care ar fi perfect capabile sa targuiasca din magazine obisnuite cumpara, totusi, mult din thrift stores din motive.. sa zicem, ideologice: ca o miscare de protest impotriva consumerismului dezlantuit sau impotriva tiraniei marilor corporatii, ca un mod de a-si afirma constiinta ecologica prin economisirea resurselor, reciclarea bunurilor de consum si reducerea cantitatii de deseuri ori ca o dovada a lipsei de conformism. In SUA, miscarea s-a dovedit indeajuns de populara pentru a da nastere chiar unui nou cuvant: thrifting, care inseamna a cumpara din astfel de magazine.

La noi, magazinele second hand au inca o “imagine” proasta, fiind asociate, in mintea noastra, cu lipsa de calitate si lipsa de mijloace materiale – doua lucruri neplacute, de care ne ferim cat putem si cum putem. In prea mica masura, la noi rolul acestor thrift stores absente e indeplinit de talciocuri, mai mult sau mai putin improvizate, dar nici acelea nu-s prea multe.
Mie, personal, mi-ar fi placut sa am prin apropiere o pravalie de genul asta, careia sa-i fi donat, de-a lungul anilor, hainutele de copil ramase mici, jucariile ramase si ele “mici” – adica in urma varstei copilului – si alte lucruri care mie nu-mi mai foloseau, dar care altora le-ar fi folosit.
Daca stiti vreun astfel de magazin, dati de stire. Si impartasiti-ne si ideile voastre in materie de reciclare. Stiu ca noi suntem mult in urma fata de alte tari in domeniul asta important dar, cand vad cum apar mereu site-uri care mai ofera cate o idee, parca imi mai vine inima la loc.

Spor la curatenie!

O privire atenta si obiectiva asupra planetei ne arata ca lucrurile au depasit cu mult starea in care putem spune ca este „Grav”. Este foarte grav. „Supa” de plastic care pluteste numai in Oceanul Pacific are o suprafata dubla fata de cea a Statelor Unite ale Americii. In anul 2004, insula de gunoi plutitor din ocean cantarea 3 milioane de tone, adica de 6 ori mai mult decat intreaga cantitate naturala de plancton. Anual, peste 1 milion de pasari si peste 100.000 de mamifere marine mor intoxicate cu plasticul aruncat inconstient in ocean de catre oameni. Zoologii au descoperit seringi, brichete si periute de dinti in stomacul a numeroase cadavre de pesti, pasari sau mamifere.

Un raport din anul 1998 arata ca numai in SUA sunt produse circa 220 de milioane de tone de gunoi solid. Cum se traduce asta? Fiecare american produce minim 2,5 kilograme de reziduuri in fiecare zi. 315 milioane de computere au fost aruncate in anul 2004 numai in Statele Unite, iar numarul a crescut de atunci. Asta inseamna 220 de milioane de tone de reziduuri electronice. Si chiar daca 80% dintre acestea iau calea Chinei, Taiwanului, Indiei si Pakistanului, restul de 20% sfarsesc aruncate undeva pe solul nord-american.

Sa ne indreptam atentia si asupra Rusiei. Stiti cate gropi de gunoi se afla in jurul Moscovei, spre exemplu? Peste 50, si fiecare dintre ele ocupa o suprafata imensa, cu mult peste suprafata unui teren de fotbal. In fiecare zi sosesc peste 250 de camioane cu reziduuri la fiecare dintre ele. Iar daca ne gandim ca multe contin reziduuri din spitale (sisteme de transfuzii folosite, seringi, medicamente expirate si chiar membre amputate) ori chimice (obiecte ce contin mercur, neoane, substante chimice extrem de periculoase rezultate in urma proceselor chimice), ne putem face o idee asupra dezastrului natural care ne asteapta.

Exista, insa, vreo cale sa nu mai producem atata gunoi?

Wayne Fish si grupul lui de cercetare de la un laborator de cercetari agricole din Oklahoma, Statele Unite, au produs etanol din pepenii considerati “rebuturi” si refuzati de comercianti pe motiv de “forma imperfecta” ( in Statele Unite, pepenii care nu intrunesc standardele necesare pentru a fi comercializati reprezinta 20% din productie).

Procedeul, potrivit autorilor studiului (publicat in paginile revistei Biotechnology for Biofuels) va permite obtinerea de biocombustibili ieftini din deseurile neutilizate in alimentatia umana si animala. Totul gratie faptului ca pepenele este alcatuit in proportie de 60% dintr-o pulpa bogata in zaharuri, din care poate fi extras un suc a carui proprietate este aceea ca fermenteaza usor. Produsul acestei fermentari este tocmai etanolul, iar cercetatorii au reusit sa obtina 220 de litri la fiecare hectar de teren cultivat.

Anul acesta, in Romania, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, suprafata totala cultivata cu pepeni verzi a crescut cu 900 de hectare, de la cele 26.700 cultivate in 2008, la 27.600.

Daca n-ati auzit pana acum de Josh Dorfman, aflati ca este un tip care, in urma cu cativa ani, a pornit o afacere cu mobila – mic mobilier de lux, fabricat in mod eco-responsabil. Dar nu prin asta a devenit el cunoscut, ci prin cartile pe care le-a publicat si prin blogul pe care l-a infiintat, denumit Ecologistul Lenes (The Lazy Environmentalist), expresie care, in cele din urma, a devenit porecla lui Josh. Azi, exista un site intreg, cu diverse in el – printre care si blogul – reflectand convingerile verzi ale Ecologistului Lenes. Lenes, dar activ, dupa cum se vede.
Cel mai recent proiect al lui Josh Dorfman este un serial de televiziune intitulat tot Ecologistul Lenes, proiect prin care omul nostru urmareste sa contribuie la salvarea planetei intr-o maniera neasteptata: nu mai apeleaza la sentimentul de vinovatie! Le spune oamenilor sa nu se mai simta prost pentru ca fac dusuri lungi sau conduc masini mari si rapide (si alimentate cu combustibil conventional, se subintelege).

Asa ii place si lui sa faca. “Imi pasa, dar sunt lenes”, zice el. “Hai sa nu ne mai simtim prost pe chestia asta.” Pentru ca exista solutii.
Ideile lui Josh sunt intr-adevar noi:

 “Ecologistii ii fac pe oameni sa se simta prost; or, a-i face sa se simta prost e o strategie de marketing mizerabila.”

“Profetiile despre dezastre sau apelul la imperative morale nu indeamna decat o foarte mica minoritate sa-si schimbe comportamentul. Interesul meu este sa provoc o schimbare in randul marii majoritati.”

Vorbind despre serial, Josh a afirmat fara retinere ca majoritatea americanilor nu sunt constienti de problemele ecologice si principala dificultate in a-i convinge sa faca lucrurile intr-un mod “mai verde”, mai ales in aceste  vremuri de criza economica,  este aspectul financiar al chestiunii.

Si atunci, spune el, cea mai buna strategie este sa faci ca optiunile eco-prietenoase sa fie atragatoare intr-un fel – sa fie mai ieftine, mai simplu de pus in practica, sa ia mai putin timp sau sa fie mai agreabile din punct de vedere estetic. Asa ca, in serialul sau, Josh arata familiilor si oamenilor de afaceri cum pot sa-si imbunatateasca viata alegand moduri de viata si modele de afaceri eco-prietenoase. Adica o abordare in spirit pozitiv. Ati inteles.

In primul episod din Ecologistul Lenes, Josh alege o familie din California, analizeaza gunoiul produs de aceasta si ii invata pe membrii ei cum sa transforme in compost (ingrasamant organic) ceea ce e biodegradabil, cum sa recicleze ceea ce nu e biodegradabil si cum sa cumpere produse care genereaza mai putine deseuri. Tatal de familie se arata la inceput sceptic, exprimandu-si indoielile asupra pericolului incalzirii globale si sustinand ca exista suficiente terenuri pentru a infiinta o multime de gropi de gunoi.
Intr-un alt episod, Josh abordeaza o doamna care are o frizerie pentru caini si care se arata reticenta la ideea de a utiliza produse naturale, considerand ca sunt mai greu de folosit si mai scumpe; Josh ii arata cum poate economisi bani in anumite faze ale procesului – de pilda, consumand mai putina apa. Si, chiar daca produsele alimentare bio destinate cainilor sunt mai scumpe decat cele obisnuite, exista beneficii pe termen lung in privinta sanatatii animalelor, deci mai putini bani cheltuiti la veterinar.

Pentru a-si realiza serialul, Josh Dorfman a ales dinadins persoane sceptice si reticente la ideea unui stil de viata mai verde, aratandu-le ca un astfel de stil de viata nu implica neaparat sacrificii, ci dimpotriva, poate avea efecte excelente si poate fi rentabil chiar pe termen scurt.

Pentru ca, intre “nu-mi pasa si nu fac nimic” si “imi pasa foarte mult si din cauza asta ma simt vesnic culpabil si frustrat” exista o sanatoasa cale de mijloc. Calea lui Josh – Ecologistul Lenes:  “Imi pasa, sunt lenes, dar tot vreau sa fac ceva”. Si chiar face.

Daca te-a impresionat, inseamna ca este timpul sa faci mai mult pentru tine, pentru ai tai si pentru planeta ta. Incepe de azi, ca sa fii sigur.

Lui Daniel i-a venit o idee la care nu s-au gandit nici cei mai de seama cercetatori acreditati. Plasticul, unul dintre cele mai indestructibile materiale de manufactura, se descompune greu, dar totusi se descompune, chiar daca acest proces dureaza aproximativ 1000 de ani. Asta inseamna ca undeva acolo trebuie sa existe microorganismele in sarcina carora sa cada o asemenea raspundere. Pot fi aceste vietati manipulate in vreun fel, astfel incat sa isi faca treaba mai rapid si mai eficient?

Aceasta a fost chestiunea pe care Daniel Burd a pus-o la incercare printr-un foarte simplu si istet proces de introducere a materialului plastic de baza intr-o solutie fermentabila care stimuleaza dezvoltarea microbiala, urmand ca organsimele cele mai productive sa fie ulterior izolate. Rezultatele preliminarea au fost incurajatoare, asa ca tanarul cercetator s-a tinut de studiu, selectand cele mai eficiente legaturi si interconectandu-le. Dupa mai multe incrucisari si optimizari termice, Burd a obtinut o proportie de 43% a degradarii plasticului in sase saptamani, o realizare aproape de neconceput.

Cu 500 miliarde de pungi de plastic produse in fiecare an si cu marirea de la zi la zi a costurilor de curatare a deseurilor de plastic din oceane, o metoda ieftina si netoxica de degradare a plasticului este fantezia la care ambientalistii viseaza, precum si un bun start pentru o companie de succes. Este de la sine inteles ca aceste descoperiri trebuie temeinic testate inainte de a fi folosite la scara larga, pentru a avea certitudinea ca produsele descompunerii organice nu au potential cancerigen. Procesarea plasticului prin aceste metode ar trebui de asemnenea sa fie pastrata in medii foarte bine controlate. Deci nu, nu este vorba despre un panaceu miraculos sau de un paradis vindecat de plastic, dar aplicarea inovatoare a microroragnismelor pentru a stavili raspandirea celui mai problematic dintre deseuri este in mod sigur o mare reusita stiintifica.

Prima: printre multele soiuri de  deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE), frigiderul este considerat un deseu toxic, periculos. Daca il duci pur si simplu la gunoi, vin tiptil, prin bezna noptii, niste “recuperatori” anonimi care, de multe ori, se multumesc sa ia numai partea electrica. Asta pentru ii intereseaza sa recupereze in primul rand cuprul din aceste componente (cuprul e scump si, prin urmare, renteaza sa-l recuperezi si sa-l vinzi mai departe, atunci cand esti doar un recuperator obscur si clandestin.) Dar, la desprinderea partii cu pricina, freonul aflat in sistemul de racire la multe dintre modelele de frigidere, mai ales dintre cele mai vechi, se imprastie in atmosfera, “ajutand” la largirea gaurii din stratul de ozon si la amplificarea efectului de sera. Total ne-ecologic. In plus, uleiul din motor se scurge pe pamant, contribuind si el la poluarea solului. Si astfel, la centrele de recuperare ajung doar carcasele frigiderelor.

E bine, dar nu-i destul. Ideal ar, evident, un tratament profesionist al frigiderelor si congelatoarelor, pentru recuperarea in siguranta a freonului si a uleiului, apoi a metalului si a polistirenului expandat (care alcatuieste stratul izolator al frigiderului.)
Vestea buna este ca exista, de acum, in Romania, organizatii specializate in tratarea DEEE, inclusiv a celor mai periculoase dintre ele, si care ne pot ajuta sa scapam repede, discret si ecologic de un DEEE.

A doua: Exista mai multe solutii.

Exista programul Marea Debarasare, de care am auzit mai toti si de care poate unii au si profitat.
Exista apoi, o serie de organizatii specializate precum Asociatia ENVIRON si RoRec (Asociatia Romana pentru Reciclare), la care putem apela pentru a ne ajuta sa scapam de DEEE. Asociatia ENVIRON are un call center (tel. 031.821.3333) unde putem suna pentru a primi o mana de ajutor ca sa scapam de vechiturile respective. RoRec are o retea proprie de puncte de colectare: cautati aici . Nu sunt chiar in toate judetele, dar poate aveti noroc. Si, daca aveti masina si vreti sa faceti o fapta verde, ati putea organiza o excursie pana la centrul de colectare, carand cat mai multe troace din categoria DEEE, eventual nu numai pe cele proprii, ci si altele adunate de la neamuri si vecini, ca sa optimizati procesul.

Cred ca ar merge mai degraba cand e vorba despre chestii mai marunte, gen roboti de bucatarie, mixere, radio-uri etc.; atunci cand e vorba despre aparate frigorifice, mai bine lasati profesionistii sa faca treaba, pentru, in conformitate cu legislatia actuala – si asta e o alta chestie interesanta pe care am aflat-o recent – aceste DEEE periculoase ar trebui transportate cu niste vehicule speciale, cu anumite dotari. Mai gasiti o lista de centre de colectare aici , iar  daca dati o cautare pe net, gasiti si alte asociatii ori chiar societati comerciale care se ocupa de problema.

A treia: daca nu vreti doar sa scapati de niste harburi de DEEE, ci si sa va luati un aparat electrocasnic nou, pentru ca vi s-a stricat frigiderul vechi de 12 ani sau masina de spalat veche de 15, puteti profita de programul “Unul nou pentru cel vechi” (cunoscut popular sub numele de sistemul BuyBack).  Ati vazut, probabil, prin pliantele & brosurile de reclama ale unor lanturi de magazine, ca daca dai un aparat electrocasnic vechi, iti poti cumpara unul nou la un pret mai mic (in unele cazuri, reducerile ating chiar niveluri interesante – 250 lei, de pilda); unde mai pui ca scapi si de vechitura inutila! Te duci la magazin, spui ca ai un harb asa si asa si ca ai vrea sa cumperi un aparat nou asa si asa, iar treaba se organizeaza la modul cel mai avantajos, in sensul ca ti se aduce acasa aparatul nou si ti se ia cel vechi.
Pana in prezent, mai multe firme producatoare si-au anuntat participarea, unele campanii s-au incheiat deja, dar altele stau sa rasara.

Asta se intampla pentru ca producatorii de electrocasnice sunt obligati, printr-o directiva europeana care a intrat, recent, in vigoare si la noi, sa sprijine colectarea DEEE. Avem de facut si o norma, daca nu stiati: ar trebui ca, in Romania, se se colecteze, anual, 4 kg de DEEE pe cap de locuitor. Ordin de la UE, nu se discuta. Sau, ma rog, se mai discuta (e greu sa atingem nivelul asta, din mai multe motive, pe care n-am loc sa le comentez aici), dar negocierile pentru reducerea cifrei (ca daca n-avem de unde, n-avem si gata; de unde nu-i… stiti voi) le lasam in seama politicienilor, iar noi ne ocupam de probleme imediate. Cum facem rost de un nou robot de bucatarie sau de o noua masina de spalat (in cazul in care chiar ne trebuie, nu doar ca sa ne aflam in treaba, ca nu sunt vremuri pentru asa ceva), scapand si de harburile care ne incarca gospodaria si pastrandu-ne, in acelasi timp, constiinta de un verde imaculat?  Gasiti multe amanunte aici .

Deci, solutii ar mai fi. Acum, ca n-o merge treaba, in toate cazurile, chiar asa de repede si usor cum am vrea noi si cum pare cand cititi aici, asta se mai intampla, dar cu siguranta nu in majoritatea cazurilor. Mie mi se pare ca merita incercat.

Ceea ce mi se pare interesent este faptul ca daca te uiti pe un post tv, vezi un biet pui de urs polar a carui mama ursoaica a murit din cauza dezghetului, iar el isi cauta singur de mancare si risca sa fie atacat, iar noi toti suntem de vina pentru acest lucru, caci poluam, incalzim clima si astfel se topesc banchizele. Pe alt canal, afli ca nu exista incalzire globala, ca in spatele acestei pledoarii sunt jocuri politice si interese ale unor industriasi prosperi, ca in anii ‘50 au fost temperaturi mai ridicate decat acum si ca totul se reduce la marketing.

Totusi, cred ca putem resimti cu destula usurinta faptul ca fenomenul incalzirii globale este o problema reala si, in loc sa plecam urechea la dezbateri, ar trebui sa ne mobilizam, fiecare in parte, si sa traim putin mai ecologic. Este un mod de viata destul de accesibil: putem opta pentru becuri fluorescente, economice din punct de vedere energetic, putem alege sa ne deplasam cu bicicletele sau cu transportul public in locul masinilor personale iar distantele mari sa le parcurgem cu trenul; de asemenea, am putea manca din productia locala si nu mancarea adusa de peste mari si tari si ne-am putea achita facturile online. Putem sustine activitatile oragnizatiilor ecologiste, ne putem opri din aruncatul gunoaielor pe strada, putem merge la picnic si nu la fastfood, putem sorta gunoiul menajer, recicla hartia si sticla si putem evita la deversarea mizeriilor in rauri si lacuri. In plus, daca este greu ca oamenii sa gandeasca atat de corect din punct de vedere moral, ei pot fi motivati cu bani, dupa modele deja adoptate de unele tari occidentale. Aici, spre exemplu, se percepe un comision la cumpararea unei sticle de suc, alcool etc., ca un fel de taxa de reciclare. Daca sticla este inapoiata, se dau si banii inapoi. Este o situatie in care ambele parti castiga. 

Lumea poate fi adusa pe un drum mai bun, si trebuie reabilitata constiinta de “planeta-mama”, pentru ca, in masura in care noi ne vom respecta Pamantul, si el ne va respecta si ne va sustine.