Desi s-a spus si ras-spus ca solutia la problema schimbarii climatice va trebui sa fie una politica si globala, lucrurile se misca incet. Proiecte de acorduri, negocieri, neintelegeri, acuzatii reciproce, fiecare incearca sa traga turta pe spuza lui… asa-i politica internationala si, deocamdata, amenintarea incalzirii globale se pare ca nu-i sperie suficient pe politicieni pentru a-i sili sa ajunga la un consens.

Ce facem intre timp? Cum sederea in expectativa nu e o solutie constructiva, ne trebuie niste rezolvari pe termen scurt, ca sa mai castigam timp pana cand vor fi adoptate acele solutii politice globale ideale pe care toti le vor, toti le urmaresc, dar nimeni nu reuseste sa le obtina.

Asa ca ne intoarcem la tehnologie. Propuneri de solutii vin din domeniul geoingineriei – utilizarea ingineriei la scara planetara, pentru a modifica unele dintre actualele caracteristici ale planetei, in cazul de fata concentratia de CO2 din atmosfera sau nivelul radiatiei solare care ajunge la Pamant. Si, ce e drept, nu se poate spune ca oamenii nu sunt creativi: iata cateva idei inovatoare propuse de specialistii unor renumite institutii de cercetare in domeniul tehnic. Dupa cum cred ca va imaginati, unele dintre solutii, chiar daca au fost judecate de catre experti ca “avand potential”, starnesc reactii controversate, chiar daca sunt abia in stadiul de idei.

Generatoarele de nori sunt un fel de platforme plutitoare, inzestrate cu tuburi prin care vor arunca permanent in atmosfera vapori de apa, din care se vor forma nori ce vor limita patrunderea razelor de soare pana la suprafata Terrei.

Copacii artificiali (chestiile acelea care arata ca niste uriase pliciuri de muste) ar putea, in curand, sa impanzeasca mari suprafete de teren sau sa margineasca soselele. Ei ar urma sa absoarba din atmosfera mari cantitati de dioxid de carbon, iar gazul cu pricina sa fie sechestrat – adica pus la pastrare undeva sub pamant, in siguranta. Un astfel de “copac” ar putea absorbi cam o tona de dioxid de carbon pe zi, dar solutia, desi pare promitatoare, e costisitoare, data fiind amploarea problemei.

Recipiente cu alge ar urma sa fie amplasate oriunde se poate – pe peretii exteriori ai cladirilor si pe acoperisuri. Algele verzi ar absorbi CO2 din aer, crescand si inmultindu-se pe seama acestei abundente surse de carbon. Biomasa astfel obtinuta ar putea fi recoltata periodic; din ea s-ar fabrica biocombustibil, iar resturile ar constitui un excelent ingrasamant, util in agricultura. Pare o solutie miracol, daca reusim sa ne obisnuim cu privelistea unor cladiri acoperite cu containere transparente, pline cu o mazga verzuie. Ma rog… macar de-ar merge.

Ar fi o lume tare ciudata aceea in care ar putea trai copii si nepotii nostri: o lume in care marile si oceanele ar fi strabatute in lung si in lat de generatoarele de nori, pufaind din cosurile lor inalte; in care soselele n-ar mai fi marginite de plopi, cum am apucat noi, ci de turbine eoliene si arbori artificiali, iar cladirile ar fi toate verzi, ca in Orasul de Smarald din povestea Vrajitorului din Oz…

19 March 2009

As fi verde, dar n-am bani!

Trist, dar atat de adevarat uneori (deseori…) ca iti vine sa plangi. Si nu vorbesc despre costisitoarele politici de protectie a mediului sau de reconstructie ecologica, pe care tarile bogate si le permit, iar cele sarace nu. E vorba de indivizi, de fiecare dintre noi, de amaratii din Romania, printre care multi au ajuns la concluzia ca le-ar placea sa duca o viata “mai verde”, dar li se pare ca nu-si pot permite.

Vorbesc de barierele care stau in calea adoptarii unui stil de viata verde, altele decat lipsa de informare si de educatie. De pilda, bariera economica. Pai ce poate face un traitor in Romania, cu venituri mici-medii, ecologist in sufletul lui, care doreste sincer sa contribuie si el la iesirea dintre gunoaie si la intoarcerea zapezilor de altadata? Se informeaza, se gandeste, incepe sa prospecteze, plin de entuziasm, isi face niste niste socoteli si… entuziasmul i se blegeste tragic.

Un bec ecologico-economic costa de 10 ori mai mult decat unul obisnuit. Panourile solare… treaba cu subventia guvernamentala e abia la inceput, se tot poticneste si cade in nas, asa incat cine vrea instalatii dintr-astea, tot pe banii lui trebuie sa si le puna, pana una-alta. Masinile eco-prietenoase sunt mai scumpe decat cele conventionale eco-dusmanoase (ca sa nu mai spunem ca, la noi, nici nu prea ai de unde alege). De haine, ce sa mai vorbim… un tricou din bumbac organic costa de cateva ori mai mult decat unul intru totul asemanator ca aspect, dar fara certificatul cu pricina.

Si tot asa in continuare: un brad in ghiveci costa de vreo cinci ori mai mult decat unul taiat de aceeasi marime. Alimentele produse prin agricultura biologica sunt si costisitoare, si greu de gasit (se gasesc ici-colo dar, daca trebuie sa mergi dupa ele pana in alt capat al orasului…) Ne-ar placea sa cumparam produse locale si sa sprijinim economia noastra, nu pe-ale altora dar, fiindca la noi se produce putin si scump, targuim tot chestii ieftine de import.

 

Si ne pare rau, si ne simtim vinovati, si ne chinuie un soi de suferinta neputincioasa. VREM, DAR N-AVEM CU CE!

Si totusi, nu se poate, trebuie sa existe niste solutii. Incet-incet, dupa ce ne-am indignat si ne-am revoltat si ne-am strigat disperarea in tunelul intunecat si stramt in care ne inghesuie mijloacele noastre limitate, parca-parca am inceput sa zarim, abia clipind, o luminita la capatul tunelului (vedeti, ne-am recapatat deja umorul! Semn bun!)

Ne-am intors la nemuritoarea deviza ecologista “Nimeni nu poate face totul, dar fiecare poate face ceva” si o luam de la capat cu entuziasmul. Si am inteles ca nu trebuie sa fie un demers solitar, ci unul solidar – macar in ceea ce priveste propunerea de solutii si impartasirea ideilor. Noua cele mai bune idei ne vin cand vorbim intre noi. Daca largim cercul interlocutorilor, discutiile vor fi si mai productive – la asta ne-am gandit cand am proiectat blogul. Asa ca va poftim sa pritocim impreuna problemele si sa nascocim solutii. Nu-i nimic daca nu sunt mari; daca o sa fie mici si multe, e foarte bine.