Desi s-a spus si ras-spus ca solutia la problema schimbarii climatice va trebui sa fie una politica si globala, lucrurile se misca incet. Proiecte de acorduri, negocieri, neintelegeri, acuzatii reciproce, fiecare incearca sa traga turta pe spuza lui… asa-i politica internationala si, deocamdata, amenintarea incalzirii globale se pare ca nu-i sperie suficient pe politicieni pentru a-i sili sa ajunga la un consens.

Ce facem intre timp? Cum sederea in expectativa nu e o solutie constructiva, ne trebuie niste rezolvari pe termen scurt, ca sa mai castigam timp pana cand vor fi adoptate acele solutii politice globale ideale pe care toti le vor, toti le urmaresc, dar nimeni nu reuseste sa le obtina.

Asa ca ne intoarcem la tehnologie. Propuneri de solutii vin din domeniul geoingineriei – utilizarea ingineriei la scara planetara, pentru a modifica unele dintre actualele caracteristici ale planetei, in cazul de fata concentratia de CO2 din atmosfera sau nivelul radiatiei solare care ajunge la Pamant. Si, ce e drept, nu se poate spune ca oamenii nu sunt creativi: iata cateva idei inovatoare propuse de specialistii unor renumite institutii de cercetare in domeniul tehnic. Dupa cum cred ca va imaginati, unele dintre solutii, chiar daca au fost judecate de catre experti ca “avand potential”, starnesc reactii controversate, chiar daca sunt abia in stadiul de idei.

Generatoarele de nori sunt un fel de platforme plutitoare, inzestrate cu tuburi prin care vor arunca permanent in atmosfera vapori de apa, din care se vor forma nori ce vor limita patrunderea razelor de soare pana la suprafata Terrei.

Copacii artificiali (chestiile acelea care arata ca niste uriase pliciuri de muste) ar putea, in curand, sa impanzeasca mari suprafete de teren sau sa margineasca soselele. Ei ar urma sa absoarba din atmosfera mari cantitati de dioxid de carbon, iar gazul cu pricina sa fie sechestrat – adica pus la pastrare undeva sub pamant, in siguranta. Un astfel de “copac” ar putea absorbi cam o tona de dioxid de carbon pe zi, dar solutia, desi pare promitatoare, e costisitoare, data fiind amploarea problemei.

Recipiente cu alge ar urma sa fie amplasate oriunde se poate – pe peretii exteriori ai cladirilor si pe acoperisuri. Algele verzi ar absorbi CO2 din aer, crescand si inmultindu-se pe seama acestei abundente surse de carbon. Biomasa astfel obtinuta ar putea fi recoltata periodic; din ea s-ar fabrica biocombustibil, iar resturile ar constitui un excelent ingrasamant, util in agricultura. Pare o solutie miracol, daca reusim sa ne obisnuim cu privelistea unor cladiri acoperite cu containere transparente, pline cu o mazga verzuie. Ma rog… macar de-ar merge.

Ar fi o lume tare ciudata aceea in care ar putea trai copii si nepotii nostri: o lume in care marile si oceanele ar fi strabatute in lung si in lat de generatoarele de nori, pufaind din cosurile lor inalte; in care soselele n-ar mai fi marginite de plopi, cum am apucat noi, ci de turbine eoliene si arbori artificiali, iar cladirile ar fi toate verzi, ca in Orasul de Smarald din povestea Vrajitorului din Oz…