Pe 22 mai, de Ziua Internaţională a Biodiversităţii, bucureştenii sunt invitaţi să se biodiversifice!

Sâmbătă, 22 mai, cu ocazia Zilei Internaţionale a Biodiversităţii, Comisia Europeană invită bucureştenii la expoziţia interactivă “Satul Biodiversităţii”, ce va avea loc între orele 10:00 – 18:00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) -  în apropierea intrării dinspre Baba Novac (statuia Al. I. Cuza).

Expoziţia va cuprinde o structură cu reclamele campaniei, un chiosc cu panouri informative şi un cort în care se vor desfăşura activităţi educative interactive.

La chiosc, fiecare vizitator va avea ocazia să afle mai multe informaţii despre ce înseamnă biodiversitatea, cum ne ajută să supravieţuim, care sunt ameninţările la adresa  acesteia şi mai ales despre cum ne putem implica, fiecare în parte, pentru a o proteja.

La cortul expoziţiei sunt asteptaţi atât cei mici – care vor învăţa despre biodiversitate colorând siluetele campaniei şi plantând seminţe de plante gustoase şi decorative – cât şi cei mai mari, care sunt invitaţi să îşi verifice cunoştinţele despre biodiversitate şi să se implice efectiv în susţinerea acestei campanii prin diverse activităţi pe Facebook. Toţi participanţii vor fi recompensaţi cu premii biodiversificate.

“Satul biodiversităţii” va continua duminică, 23 mai, cu un invitat special – organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF), care se va alătura  cu o expoziţie foto dedicată unei sărbători inedite: Ziua Parcurilor din Carpaţi.

Vă aşteptăm în “Satul Biodiversitîţii” şi nu uitaţi: contăm unii pe alţii!